A trecut la Domnul pr. Petru Beţa, miercuri, 24 iulie 2019, la ora 21.10, la vârsta de aproape 76 de ani.

S-a născut la 13 august 1943 la Cucuieţi, Solonţ - Bacău. A absolvit Şcoala Generală de 7 clase în anul 1958 la Solonţ, Liceul Seminarial din Iaşi în anul 1962 şi Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1968. A fost sfinţit preot la 15 august 1968 la Iaşi de către ep. Petru Pleşca. A activat ca vicar la Fărcăşeni (1 februarie 1969 - 1 octombrie 1970), Luizi-Călugăra (1 octombrie 1970 - 1 decembrie 1978), paroh la Arini (1 decembrie 1978 - 1 septembrie 2007). A fost preot pensionar la Luizi-Călugăra de la 1 septembrie 2007, iar din 4 august 2016 la Centrul de Îngrijire Măgura, Str. Între vii, 202, 607305-Bacău.

La Arini s-a preocupat de construirea bisericii. Clădirea a cedat la cutremurul din 4 martie 1977 şi a fost refăcută începând cu anul 1980 pe acelaşi amplasament sub atenta supraveghere a pr. Petru Beţa, parohul comunităţi în perioada 1978-2007. Biserica actuală a fost binecuvântată în anul 1983 de Mons. Petru Gherghel, pe atunci ordinarius de Iaşi. Stilul bisericii este cel roman, cu un singur turn şi două clopote de 150 şi respectiv 60 kg. Nu este o biserică mare pentru că situaţia din perioada comunistă nu a permis acest lucru, astfel încât ea acum se încadrează în următoarele dimensiuni: L=26 m, l=10 m şi h=8 m; înălţimea turnului de la pământ până la soclul pe care este montată crucea măsoară 24 m.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus la Centrul de Îngrijire Măgura, unde vineri, 26 iulie, la ora 9, a fost celebrată o sfântă Liturghie pentru odihna sufletului celui răposat.

Vineri, 26 iulie, la ora 17.00, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi transportat la Luizi-Călugăra pentru funeralii.

Liturghia de înmormântare va fi la Luizi-Călugăra, sâmbătă, 27 iulie, la ora 11.00.

Pr. Cornel Cadar