Cu profundă tristeţe şi speranţă în înviere, Dieceza de Timişoara aduce la cunoştinţa tuturora trecerea la casa Tatălui ceresc, miercuri, 30 septembrie 2015, a părintelui Virgil Fechetă, în vârstă de 42 de ani, preot al Episcopiei de Timişoara, responsabil diecezan pentru Operele Misionare Diecezane.
Părintele Fechetă s-a născut la 30 august 1973, la Hunedoara, într-o familie, de origine, din Moldova. Şi-a urmat pregătirea pentru viaţa sacerdotală în Seminariile din Iaşi şi Alba-Iulia, fiind înscris ca student teolog al Diecezei de Timişoara. A fost sfinţit preot la 27 iulie 1998 de către episcopul Sebastian Kräuter, în domul din Timişoara.
În relativ scurta, dar rodnica sa activitate pastorală, a activat în parohiile: Reşiţa I "Maria Zăpezii", în calitate de capelan (1998-1999); Oraviţa, în calitate de administrator parohial (1999-2011); Sântana, tot ca administrator parohial (2011-2012), şi Slatina Timiş, din nou, ca administrator parohial (2012-2015). A fost, de asemenea, asistent spiritual al Uniunii Asociaţiilor Caritative "Sfântul Vincenţiu de Paul" din România. În perioada în care a activat la Oraviţa, părintele Fechetă a îndeplinit şi rolul de secretar al Decanatului de Caraş, totodată coordonând şi activitatea locului de pelerinaj de la Maria-Ciclova, sanctuarul marian al Banatului Montan.
Pr. Virgil Fechetă a încetat din viaţă vineri, 30 septembrie 2015, la primele ore ale zilei, la Timişoara, în hospice-ul "Casa Milostivirii Divine", în urma unei grele suferinţe. Trupul părintelui a fost depus la 30 septembrie 2015 în biserica parohială din Slatina Timiş. Comunitatea din Slatina Timiş îşi ia rămas bun de la fostul ei paroh în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie 2015. Colegii preoţi din Decanatul de Severin (cu sediul la Lugoj) şi-au luat, de asemenea, rămas-bun de la confratele lor, în cadrul unui Requiem concelebrat în biserica parohială din Slatina Timiş.
La 1 octombrie trupul defunctului părinte va fi transferat la Hunedoara, unde se va fi depus în biserica parohială din localitate, până în ziua înmormântării. Requiem-ul solemn şi Ritul înmormântării vor fi celebrate de către Excelenţa sa Martin Roos, episcop de Timişoara, la 2 octombrie 2015, ora 11.00, în biserica din Hunedoara, respectiv la cimitirul din oraş.
Bunul Dumnezeu să-l facă părtaş de răsplata sa în patria cerească!
Odihnească-se în pace!
Claudiu Călin
