Revista trimestrială Isus, prietenul copiilor din luna iunie 2008 este cea de-a doua de anul acesta. Tematica acestui număr (2/66) este complexă. Din aceasta fac parte şi evenimentele cele mai importante trăite de Dieceza de Iaşi în luna mai: aducerea rămăşiţelor pământeşti a fericitului Ieremia în România şi comemorările legate de episcopul Anton Durcovici.
Imaginea de pe copertă este sugestivă: un cadru din timpul celebrării de la Oneşti de primire a moaştelor fericitului Ieremia. Copiii trebuie să ştie că fericitul Ieremia încă de mic copil era călăuzit de dorinţa de a deveni sfânt şi acum el îi ajută pe toţi cei care îi cer ocrotirea.
O poezie dedicată fericitului frate capucin se poate citi la pagina 2 este. Mai jos, în chenar avem textul din Cartea Genezei care relatează chemarea lui Abraham despre care se va vorbi în cadrul acestui număr.
Editorialul de la pagina 3 cuprinde mesajul episcopului Petru Gherghel cu ocazia Sărbătorii Copiilor la nivel diecezan care a avut loc a Izvoare-Bacău şi poartă titlul "Duhul Sfânt este puterea mea". Duhul sfânt ne este dăruit pentru a fi puternici în a iubi, a-i ajuta pe ceilalţi, pentru a învăţa, pentru a-i asculta pe părinţi, pe învăţători şi pe profesori.
La paginile 4-6, ne este prezentată figura patriarhului Abraham din Sfânta Scriptură. Imaginile şi textul ne ajută să cunoaştem istoria lui Abraham, care a trăit cu 1.800 de ani înainte de Isus Cristos şi care este numit părintele credincioşilor.
Rubrica "Istorioare interesante" o are în prim plan pe sfânta Ecaterina din Siena şi este o continuare din umărul trecut. În acest număr este relatată întâlnirea Ecaterinei cu papa Grigore al XI-lea pe care îl roagă să se întoarcă înapoi la Roma de la Avignon unde îşi stabilise reşedinţa. De asemenea, acest număr ne oferă şi câteva puncte principale care caracterizează personalitatea acestei sfinte.
Isaac, despre care ne vorbeşte rubrica "Personaje biblice", este fiul lui Abraham pe care l-am întâlnit la paginile 4-6. Este bine să fim atenţi la legătura dintre cei doi şi să vedem cum a lucrat Dumnezeu prin ei.
Rubrica "Să cunoaştem" ne propune pentru acest număr figurile episcopului Anton Durcovici şi a fericitului Ieremia. Putem vedea şi imagini cu episcopul Durcovici, una din timpul copilăriei sale, când era în vârstă de 14 ani şi una din timpul când era episcop de Iaşi. Despre viaţa lui şi despre cea a fericitului Ieremia putem citi la paginile 10 şi 11.
Acest număr ne propune şi un concurs la pagina 12. Ca premiu se pot câştiga cărţile: Bernadeta, fetiţa de la Lourdes şi Micul catehism euharistic.
La pagina 13 sunt propuse un rebus şi câteva glume. La următoarea pagină, 14, este un joc şi răspunsuri interesante ale de copiilor la diverse întrebări.
"În dialog cu copiii" este la pagina 15. Ne-au scris Sara L. (Verona, Italia), Edmund L. (Verona, Italia) şi Sorin B. (Iaşi).
Pe ultima copertă avem lista cu premianţii Olimpiadei de religie, faza interjudeţeană, care s-a ţinut la Iaşi sâmbătă, 10 mai 2008. Au participat la Olimpiadă 120 de elevi.
Tuturor cititorilor şi prietenilor revistei Isus, prietenul copiilor le urăm lectură plăcută!
Maricel Bulai
