A apărut un nou număr al revistei "Isus, prietenul copiilor": 1 (113) pe anul 2020

Revista trimestrială adresată copiilor apare, în primul număr al acestui an, din luna martie 2020, anul XXX, cu rubrici noi şi interesante, cu scopul de a-i îmbucura pe copii şi de a dezvolta în ei cunoaşterea frumuseţii credinţei creştine, în forme specifice vârstei lor. Dat fiind că acest număr acoperă o perioadă liturgică destul de mare: Postul Mare şi Timpul pascal, articolele încearcă să ilustreze tematici specifice sărbătorilor şi momentelor pe care le prevede Biserica în calendarul ei pentru acest timp.

În fiecare număr al revistei copiii pot citi mesajul pe care PS Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei de Iaşi, li-l transmite, într-un limbaj simplu, atrăgător şi viu. De data aceasta, el vorbeşte către toţi cititorii lui mici despre "Bucuria sărbătorilor creştine". Sărbătoarea cu Isus are loc de fiecare dată când deschidem uşa inimii noastre pentru a-l lăsa să intre.

La rubrica "Scriptura şi viaţa", se pot vedea ilustraţii şi texte interesante despre ultimele zile ale potopului de pe timpul lui Noe, când apa se retrăgea de-acum. La "Istorioare interesante" se găseşte a treia parte din viaţa sfântului Francisc din Assisi, supranumită "o viaţă de iubire", când el îşi dă seamă că Dumnezeu îl cheamă să fie sărac între săraci şi să contribuie la repararea Bisericii lui Cristos.

O rubrică nouă a fost introdusă în cadrul revistei, începând cu acest număr: "Aşa scriu copiii", abordând o tematică largă prin filtrul gândirii de copil: "Isus este mântuirea noastră". Copii din Dieceza de Iaşi şi nu numai şi-au pus în scris părerile sau trăirile lor legat mântuirea adusă de Isus, ei au scris pentru ca alţi copii să vadă şi să fie încurajaţi să scrie şi ei în numerele următoare. Astfel, revista pentru copii devine o revistă a copiilor, în sensul că ei se fac coautorii articolelor publicate.

"Să cunoaştem" este numele unei secţiuni care le oferă copiilor informaţii despre conţinuturile credinţei creştine. În acest număr sunt redate în sinteză şi pe măsura priceperii lor zilele cele mai importante din Postul Mare şi Timpul pascal, cu desene realizate de copii. Revista are şi o rubrică dedicată creativităţii care poate fi arătată prin concurs, cei mai talentaţi fiind premiaţi de fiecare dată. Nici jocurile nu lipsesc din cuprinsul revistei, cu diferite provocări specifice celor mici. Iar cei care au întrebări cu privire la viaţa de credinţă sau curiozităţi pot scrie pe adresa redacţiei şi primesc răspunsuri la secţiunea "În dialog cu copiii".

Acest ultim număr a fost redactat cu ajutorul, sugestiile şi implicarea Lăcrămioarei Boroş, profesoară de religie, care este, prin natura profesiei, în contact direct cu copiii şi care, în corespondenţă cu colege sau colegi de breaslă, poate aduce pe paginile revistei vocea şi gândurile copiilor.

Revista poate ajunge la cât mai mulţi copii din comunităţile parohiale prin implicarea mai ales a preoţilor, a părinţilor vicari care pot face o prezentare a revistei în întâlnirile catehetice.

Nutrim cu toţii speranţa că timpul dificil pe care îl resimţim cu toţii, cel al pandemiei cu COVID-19, va trece, cu milostivirea Domnului, şi ne va învăţa să preţuim altfel viaţa, oamenii şi tezaurul credinţei noastre.

Pr. Cristian Diac

* * *

"Isus, prietenul copiilor"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-4010, anul XXX, nr. 1 (113), martie 2020, 2,5 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro

* * *

"Isus este mântuirea noastră" - Impresii ale copiilor