A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna martie 2024
Revista lunară a Diecezei de Iaşi, "Lumina creştinului", ajunsă la numărul 3 (411), anul XXXV al seriei noi, vi se oferă spre lecturare. Mesajul PS Iosif Păuleţ, articole şi informaţii din viaţa Diecezei de Iaşi şi a Bisericii universale, structurate pe diferite secţiuni, precum şi ultimele apariţii editoriale de la Librăria "Presa Bună" umplu paginile acestei reviste care se adresează tuturor categoriilor de vârstă.
Coperta, cu imaginea pe care o propune, sugerează puternic timpul liturgic al Postului Mare în care ne aflăm. Episcopul diecezei, în mesajul său, se concentrează pe trei verbe care devin trei recomandări: să ne oprim, să ascultăm şi să mergem împreună! Toate binevenite itinerarului spre Înviere.
Pr. Adrian Blăjuţă face o retrospectivă a celor trei ani de la lansarea postului de radio ERCIS FM, trecând în revistă realizările şi binecuvântările care s-au înscris în acest interval de timp în activitatea radiofonică şi transmiţând mulţumirea spre toţi colaboratorii care au dat viaţă radioului. Despre Anul Rugăciunii, care a început la 21 ianuarie 2024, vorbeşte pagina 5.
Un articol realizat de pr. Claudiu Bulai la paginile 6-7 face o ilustrare sumară a vieţii pr. Sandro Solari, salezian, prezent în România de 25 de ani. Se împlinesc 60 de ani de la naşterea pr. Cornel Cadar, decedat la 25 decembrie 2019. Activitatea şi slujirea sa multiformă este schiţată într-un articol semnat de Dragoş Florean la pag. 8. Totodată se face cunoscut simpozionul care va avea loc la 9 martie la catedrală în memoria celui care a coordonat activităţile cu tinerii şi a fost responsabil al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale în Dieceza de Iaşi: pr. Cadar. Vlad Ropotică vorbeşte în articolul de luna asta despre "Rex iudaeorum" şi slăbiciunile discernământului uman în alegerea sau respingerea celui nevinovat, cu referinţe subtile la anul electoral în care ne aflăm. La pagina 10 găsiţi o reflecţie la intenţia de rugăciune pentru luna martie, care este pentru noii martiri.
"A fi însoţiţi spre întâlnirea cu Domnul" este o reflecţie binevenită timpului Postului, semnată de sr. Iuliana Neculai, NDS. O altă soră, Monica Bogdănel, de la Surorile Providenţei, ne face portretul unui general de armată devenit frate capucin. Pr. Iosif Dorcu ne pune înaintea ochilor tabloul istoric şi spiritual al unui nou sanctuar, La Naval, din Filipine. În sprijinul semenilor s-a desfăşurat Festivalul Clătitelor, coordonat de Centrul Diecezan Caritas Iaşi, despre care vorbeşte pagina 14.
Pr. Felician Tiba ne argumentează la pagina 15 că avem multe de învăţat de la Biserică. Tot el se adresează copiilor la următoarea pagină cu o reflecţie "Aşa am văzut la mama!", alături de care, pe o coloană adolescenţii pot citi mărturia Mădălinei M. "O cateheză de succes". Tinerii mai învaţă ceva despre "Speranţa care face ca viaţa să triumfe", într-un articol semnat de pr. Felix Roca, descoperind exemplul emoţionant de viaţă al Chiarei Corbella. "Împărţind, vei înmulţi!" află tinerii care îşi imaginează că ar putea să-l slujească pe Cristos într-o viaţă sacerdotală sau consacrată, aşa cum lasă să se înţeleagă articolul pr. Gabriel-Iulian Robu, profesor şi formator la Seminarul Mare.
Spre "Lumina lui Cristos" ne orientează gândurile pr. Ioan Balan, iar pr. Cristian Chinez ne semnalează prin "Dialoguri frânte" slăbiciunea discuţiilor noastre, afectate de imaturitatea în a asculta. Pr. Florin-Petru Sescu ne oferă partea a doua a interviului cu primul director al Centrului Misionar Diecezan, pr. Benone Lucaci, iar pr. Fabian Doboş scrie despre "Cel mai negru coşmar" al regimului comunist, care a fost episcopul Anton Durcovici.
Ovidiu Bişog vă oferă, pe lungimea a trei pagini, ştiri despre cele mai însemnate evenimente din Biserică locală şi universală, iar, succesiv, dr. Bianca Hanganu avertizează despre "Pericolele privitului îndelung la ecrane şi ale utilizării internetului în mod necontrolat" (I).
Ofertele Librăriei "Presa Bună", concursul, rebusul asamblat de pr. Emanuel Imbrea încheie paginile acestui număr. Pe coperta verso se poate citi o rugăciune la Sfântului Iosif, celui care îi este închinată luna martie, compusă de Sfântul Papă Paul al VI-lea.
Tuturor cititorilor noştri, mici şi mari, le dorim lectură plăcută şi edificatoare!
Pr. Cristian Diac
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXV, nr. 3 (411), martie 2024, 5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro