A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna decembrie 2016

Revista "Lumina creştinului" pe luna decembrie 2016 (nr. 12/324) a văzut lumina tiparului. Prima copertă înfăţişează pe Pruncul Isus culcat în iesle alături de Iosif, Maria şi îngerul păzitor, care anunţă evenimentul cel mai important al lunii: Naşterea Domnului nostru Isus Cristos (Crăciunul).

Cuvintele de pe copertă constituie începutul scrisorii pastorale de Crăciun al PS Petru Gherghel: La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi (cf. In 1,1-14). Scrisoarea, cu titlul "Colinda bucuriei", poate fi citită la p. 17-18. Păstorul diecezei doreşte ca sărbătoarea Naşterii Domnului să găsească unite familiile, în jurul lui Isus, adevărata bucurie, exprimată de pomul cel mereu verde, pomul de Crăciun, simbolul veşniciei.

La pagina trei este publicat articolul despre închiderea porţilor sfinte, deschise cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii la 13 decembrie 2015 şi închise în Dieceza de Iaşi la 13 noiembrie printr-o celebrare solemnă de mulţumire în catedrala din Iaşi. La 20 noiembrie papa Francisc a închis poarta sfântă în bazilica "Sfântul Petru".

Un interviu intitulat "Anul Milostivirii - o fericită ocazie de a ne întări în convingerea că Dumnezeu este cu noi", acordat de PS Petru Gherghel, păstorul diecezei, este redat la paginile 4-5. "Vom putea trăi milostivirea trăind în iubirea lui Isus, având încredere în el şi urmându-l. Un ucenic nu trebuie să fie mai presus de maestrul său, dar nici mai prejos, ci mereu pe urmele lui şi alături de el. Aceasta înseamnă că iubirea şi milostivirea divină devin un adevărat program creştin care face să continue pe pământ lucrarea lui Dumnezeu cel bogat în milostivire", subliniază Excelenţa sa în interviu.

Pr. Claudiu Bulai continuă seria dedicată Anului Milostivirii cu articolul de la pagina 6. "Deşi poarta sfântă s-a închis, pentru noi rămâne deschisă până la sfârşitul timpurilor inima lui Cristos, adevărata poartă a milostivirii"

Seminarul diecezan din Iaşi a împlinit 130 de ani de existenţă şi 60 de ani de la redeschidere, fiind închis de regimul comunist între anii 1948-1956. Cu această ocazie s-a organizat un simpozion. Mai multe detalii despre acest simpozion puteţi găsi la pagina şapte.

Întâlnirea Consiliului Prezbiteral (p. 7), Sfinţirea capelei "Isus Milostiv" din Siret (p. 8), conferinţa despre familie a doamnei sociolog Gabriele Kuby (p. 8) sunt articole care descriu evenimente care au avut loc în luna noiembrie în Dieceza de Iaşi.

În revistă mai pot fi găsite articole despre: papa în Suedia (p. 9), învăţământul catolic (p. 9), poezii creştine de Crăciun (p. 10), preoţi şi episcopi înmormântaţi în catedrala din Iaşi (IV) (p. 11), fericita Laura Vicu?a (p. 12), "Astăzi începe viitorul tău" (p. 19), "Măreţia simplităţii" (p. 20), ştiri din viaţa Bisericii locale şi universale, curier juridic, poşta redacţiei, rebus etc.

Citiţi "Lumina creştinului" pentru a fi informaţi!

Gabriel Iulian Cocianga

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXVII, nr. 12 (324), decembrie 2016, 1,5 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro