A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna august 2018
Luna august aduce cu sine un nou număr al revistei "Lumina creştinului". Revista a ajuns la numărul 8 (344) al celui de-al XXIX-lea an, din seria nouă.
Pe prima copertă se află o ilustraţie cu Ziua Mondială a Familiilor ce va avea loc în perioada 21-28 august la Dublin, Irlanda. Totodată, Întâlnirea Diecezană a Familiilor va avea loc în ziua de 4 august la Nisiporeşti.
În pagina a doua se află a şaptea parte din seria intitulată "Mărturisitori ai credinţei creştine", care îşi propune să prezinte, în diferite episoade, mărturisirea credinţei noastre creştine. Urmează rubrica "Mesaj terezian", cu episodul "Sufletul iubitor, templul Sfintei Treimi".
În paginile 3-4 ale revistei se află scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel, "Sfânta Fecioară Maria, mama Bisericii şi mama noastră". "Dragi tineri, şi vouă vă spune Isus din înălţimea altarului iubirii sale, de pe cruce: "Iată mama ta!" Ce ecou au aceste cuvinte în sufletul vostru? Ce aplicaţie ar putea avea în iureşul atâtor experienţe care se abat asupra tinereţii voastre? Contextul în care Isus le rosteşte este unul de suferinţă extremă pentru el, dar şi pentru ucenicul care asistă la moartea Domnului vieţii lui. Oare nu se repetă şi astăzi aceleaşi clipe de părăsire, clipe în care am vrea atât de mult să ne fie dată o mamă consolatoare, empatică la durerea pe care o simţim?", sunt câteva din cuvintele Preasfinţitului.
La pagina 5, pr. Anton Mărăndescu, OFMConv face o invitaţie de a participa la pelerinajul de la Cacica. De asemenea, găsiţi şi un program al zilelor de pelerinaj.
În paginile 6-7 puteţi citi un interviu cu pr. Felician Tiba, director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, intitulat "Soţii, darul lui Dumnezeu unul pentru celălalt", iar la pagina 8 găsiţi un articol despre sfinţirea bisericii din Sprânceana.
La pagina 9 puteţi citi un articol semnat de pr. Adrian Blăjuţă, intitulat "Reflecţie şi rugăciune", în care ne vorbeşte despre vizita Papei Francisc la Bari.
În rubrica "Istorie" puteţi citi un articol scris de pr. Cornel Cadar, intitulat "Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (VII)", iar la rubrica "Mesajul sfinţilor" se află un articol scris de pr. Petru Ciobanu", intitulat "Fericitul Anton Durcovici şi Euharistia".
La pagina 13 găsiţi un articol scris de pr. Iosif Dorcu despre sanctuarul marian de la Birnau (Germania). În rubrica "Pentru familii", puteţi găsi un articol scris de pr. Felician Tiba intitulat "Familia, legătura dintre Nisiporeşti şi Irlanda". Totodată poate fi regăsită rubrica "Pentru copii", unde se continuă redarea istorioarei morale a lui Iosif Spillmann, "Nepotul reginei".
În rubrica pentru tineri, găsiţi articolele "Teama de a alege", scris de pr. Felician Tiba, respectiv "La Satu Mare, privind spre Panama", scris de Raluca Cocuţ.
La pagina 20, puteţi citi un interviu cu pr. Emmanuel Galgidele din Kenya, intitulat "Să întărim Biserica din Kenya!"
Mai multe ştiri pe scurt din viaţa Bisericii universale şi locale, dintre care amintim numirile şi transferurile de vicari de la 1 august, pot fi găsite la paginile 21-23, iar Rubrica "Poşta redacţiei", din paginile 25-26, oferă răspunsuri la întrebările adresate de cititorii revistei, fiind inclusă şi explicaţia oferită de pr. Iosif Antili la întrebarea trimisă de către un cititor.
Vă invităm să citiţi revista "Lumina creştinului"
pentru a cunoaşte viaţa Bisericii
şi pentru a vă hrăni din punct de vedere spiritual!
Alin-Corneliu Sabău
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXIX, nr. 8 (344), august 2018, 1,5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro