Pe prima copertă a celui de-al doilea număr de iarnă al revistei "Lumina creştinului", pe luna ianuarie 2009, anul XX, nr. 1 (229), avem o imagine reprezentând convertirea sfântului Paul, frescă realizată de Lazzaro Tavarone.

În pagina 2, seria reflecţiilor despre apostolul neamurilor a ajuns la partea a XVII-a. Mesajul terezian poate fi citit la aceeaşi pagină.

La pagina 3 se află istoricul drapelului Uniunii Europene.

Despre tematica Zilei Mondiale a Păcii (a XLVII-a), privind combaterea sărăciei şi construirea păcii, se poate citi la pagina 4. De asemenea poate fi găsită şi rubrica intitulată "Sfântul Paul migrant", în contextul Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului.

Tematica Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, din cadrul dialogului ecumenic, este titlul articolului de la pagina 5.

Evocarea pr. Dumitru-Sandu Matei, făcută de domnul Eduard Lisacoschi, poate fi citită la pagina 6 şi parţial la pagina 7. Sfinţirea clopotelor de la Butea este prezentată tot la pagina 7.

La pagina 8 se poate citi despre proiectul "Lumina păcii de la Betleem" şi despre specificul Acţiunii Catolice şi istoricul acesteia în cadrul Diecezei de Iaşi.

Sfinţirea diaconilor de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi şi sfinţirea celor din Italia, originari din Dieceza de Iaşi, este prezentată la pagina 9.

Prezentarea întâlnirii preoţilor români, aflaţi în pastoraţie în Italia, precum şi rubrica "E bine de ştiut" şi "Ştiaţi că?" pot fi citite la pagina 10.

Prezentarea vieţii greu încercate a pr. Martin Mihoc poate fi găsită la pagina 11.

În cadrul rubricii "Mesajul Sfinţilor", de la pagina 12, avem evocarea lui Jose Olallo Valdes, călugăr cubanez beatificat recent.

"Paştele (paulin) din ianuarie" este titlul reflecţiei de la pagina 13, totul în contextul Anului Paulin.

La pagina 14, închinată familiilor, găsim un articol despre idealurile şi încercările din cadrul căsătoriei.

Paginile 15-16, dedicate copiilor, continuă cu răspunsurile acestora şi cu istoria sacră.

La pagina 17 puteţi găsi un articol închinat tinerilor, ce tratează despre păcatele capitale şi despre trecerea de la o viaţă deformată de păcat la o existenţă autentică.

Întrebările tinerilor adresate papei Benedict al XVI-lea şi răspunsurile acestuia pot fi aflate la pagina 18, parţial la pagina 19.

Tot la pagina 19 poate fi găsită şi rubrica "Tablete spirituale".

Impresiile legate de perioada de formare din Verona a pr. Marius Catrinţaşu, misionar în Coasta de Fildeş, pot fi citite la pagina 20.

Date despre evenimentele petrecute în lume şi în dieceză puteţi afla la paginile 21-23.

La pagina 24, un articol cu un caracter medical, cu precizări despre cardiopatia ischemică.

Poşta redacţiei vine cu noi răspunsuri la pagina 25.

La pagina 26 puteţi găsi noile apariţii editoriale şi date cu privire la concursul "Citeşti şi câştigi".

Rebusul şi informaţiile cu privire la abonamentele pentru "Lumina creştinului" pe anul 2009 la pagina 27.

Pe ultima copertă a revistei se găsesc multiple imagini cu evenimente petrecute în dieceză în lunile şi noiembrie şi decembrie.

O serie de alte articole pot fi citite şi pe sit la secţiunea "Bibliotecă/Publicaţii".

Vă dorim lectură plăcută!

Liviu Crişmaru