Revista "Lumina creştinului", care a avut pentru anul 2009 cel de-al XX-lea an din noua serie, se pregăteşte, prin intermediul numărului 12 (216), din decembrie 2009, să înceapă noul an, 2010, care va reprezenta cel de-al XXI-lea an al seriei noi.
Ca de fiecare dată avem motive temeinice să citim cu interes paginile propuse în revistă. La pagina 2, articolul "Apostolul neamurilor" a ajuns la partea a XXVIII-a. Alături de acesta găsim şi mesajul terezian care ne asigură că Iubirea este unicul bine.
Paginile de la 3 la 5 cuprind scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel, care vorbeşte despre "Strigătul după un Mântuitor". Profeţii din Vechiul Testament au dorit Mântuitorul, au asigurat poporul că va veni, iar Fecioara Maria şi dreptul Iosif au fost dispuşi să ofere totul pentru ca lumea să aibă un Mântuitor. Şi noi în acest an trăim asemenea Mariei, lui Iosif, păstoraşilor sau magilor întâlnirea cu pruncul Isus, atitudinea firească fiind cea de adoraţie, conducându-i pe toţi credincioşii la Isus!
Rubrica "Actualitatea", care cuprinde paginile 5-10, informează cu privire la cele mai importante evenimente ale lunii noiembrie, fiind prezente şi două interviuri, primul cu capelanii penitenciarelor din Bacău şi Iaşi (paginile 5-6), iar cel de-al doilea cu ES card. Péter Erdo, preşedintele Consiliului Conferinţei Episcopilor din Europa şi preşedintele Conferinţei Episcopilor din Ungaria (paginile 7-8). La pagina 9 este relatată sărbătoarea sfinţirii studioului Radio Maria Iaşi. Este o adevărată sărbătoare pentru că prin acest nou sediu Radio Maria poate fi prezent şi dincoace de Carpaţi. Actualmente nu beneficiază de frecvenţă radio, însă cu speranţa în bunul Dumnezeu şi cu ajutorul credincioşilor cât de curând se va transmite şi de la Iaşi, pe unde care să poată fi recepţionate şi în Dieceza de Iaşi, aducând astfel o rază de lumină pentru sufletul credincioşilor. Nici întâlnirile despre migranţi, de la Roma şi de la Traian (judeţul Neamţ), nu au fost trecute cu vederea. Ele sunt relatate succint la pagina 10. Şi tot la pagina 10 este nelipsita rubrică "E bine de ştiut", unde pr. Laurenţiu Dăncuţă face o scurtă incursiune în fenomenul alienării adevăratului spirit al Crăciunului în societatea consumistă, care gustă shopping-ul, călătoriile şi folclorul în detrimentul evenimentului Naşterii Domnului nostru Isus Cristos.
La pagina 11, dedicată istoriei, se prezintă figura cu adevărat ilustră a PS Anton Durcovici. Anul acesta se comemorează 60 de ani de la arestarea episcopului martir şi 57 de ani de la mărturia sa de credinţă dovedită prin moarte în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei.
Pagina 12, prin rubrica "Mesajul sfinţilor", ne prezintă exemplul vieţii sfinte a fericitului pr. Carol Gnocchi (1902-1956), numit şi "părintele micilor mutilaţi". Este un adevărat exemplu de caritate, oferit în Anul Sfintei Preoţii, atât pentru preoţii cât şi pentru credincioşii zilelor noastre.
În pagina 13, la rubrica "Anul Sfintei Preoţii" se poate citi un articol intitulat "Preotul, «precum Fecioara Maria»", semnat de pr. Eduard Coşa. Prin viaţa lor preoţii celui de-al treilea mileniu, asemenea Maria, îl pot dărui lumii pe Dumnezeu.
La pagina 14, "Pentru familii", pr. Felician Tiba, aşa cum deja ne-a obişnuit, ne propune un articol sub titlul "Vin imediat!", care relatează despre exemplul unei familii unde copilul a fost capabil şi să explice, într-un mod cu totul deosebit, realitatea Naşterii Domnului.
La rubrica Pentru copii, la pagina 15, continuă istorioara morală de pr. Iosif Spillmann, Prizonierul corsarului, în care celor mici le este suscitat interesul cu noi aventuri ale personajelor binecunoscute lor. La pagina 16 copiii răspund despre semnificaţia Crăciunului.
La pagina 17 şi la pagina 18 se găsesc două articole despre Crăciun: "Crăciunul - bucuria vieţii, între dorinţe şi limite", semnat de pr. Felix Roca şi "Crăciunul de azi... Crăciunul de altă dată", de Liliana Simion. La pagina 19, pe lângă tabletele spirituale oferite de pr. Cristian Chinez cu titlul "Cleştar de Crăciun", este relatat evenimentul "Un milion de stele", organizat de Centrul Diecezan Caritas Iaşi. Trei poezii frumoase despre Crăciun se află la pagina 20.
Paginile 21-23 cuprind ştirile cele mai importante, inclusiv vestea trecerii la Tatăl a pr. Robert-Enrich Matei.
Avocatul Mihaela Ciobanu răspunde cu promptitudine, în pagina 24, la două întrebări adresate de către cititorii revistei.
Pagina 27 oferă pentru cei dornici rebusul "Preoţi sfinţi (IV)", realizat de pr. Emanuel Imbrea.
Coperta finală cuprinde, ca de obicei, un montaj foto cu evenimente din viaţa diecezei care au avut loc în luna noiembrie a anului 2007.
Majoritatea articolelor din revistă pot fi citite şi pe acest sit la secţiunea "Bibliotecă".
Lectură plăcută!
Iustian-Ionuţ Petre
* * *
