Recent a văzut lumina tiparului revista "Lumina creştinului", nr. 8(176), pe luna august. Pentru că suntem în luna august iar în această lună atenţia noastră se îndreaptă mai mult spre sfânta Fecioară Maria, patroana catedralei din Iaşi, coperta surprinde imaginea Fecioarei aflată în catedrala nouă.
Revista se deschide cu scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel aflată la pagina 3, intitulată "Cu privirea îndreptată spre Maria, în drum spre încheierea Sinodului diecezan".
Şi anul acesta ca de altfel în fiecare an suntem invitaţi să participăm la pelerinajul de la Cacica. Dacă doriţi să participaţi la acest pelerinaj vă recomandăm spre citire pagina 4 care conţine informaţii utile.
Pentru a vă introduce mai mult în atmosfera pelerinajelor care s-au făcut de-a lungul timpului la Cacica vă recomandăm spre citire articolul aflat la pagina 19 intitulat "Binecuvântări la Cacica".
În perioada 1-4 iulie a avut loc la Roma Simpozionul european al comisiilor episcopale pentru educaţia catolică. Din partea Conferinţei Episcopale Române a participat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care a avut amabilitatea să acorde un interviu pe această temă. Interviul se găseşte la paginile 5-6.
"Anuarul pontifical 2004" este o radiografie a Bisericii în cifre şi conţine foarte multe informaţii. O scurtă prezentare a Anuarului se găseşte la pagina 10.
La rubrica "Din istoria Bisericii locale" se găseşte articolul intitulat "Primul rector al Seminarului diecezan" aflat la pagina 11.
Rubrica "Mesajul sfinţilor" ne propune spre citire bibliografia celor mai noi sfinţi ai Bisericii Catolice, canonizaţi de papa Ioan Paul al II-lea şi anume: pr. Luigi Orione şi pr. Annibale Maria Di Francia. Articolul se intitulează "Preoţi devotaţi Mariei" şi se găseşte la pagina 12.
Rubrica "Sinodul diecezan" anunţă faptul că până la începerea ultimei faze a Sinodului diecezan mai sunt doar 100 de zile. Articolul aflat la pagina 13 prezintă un scurt bilanţ a şedinţelor sinodului susţinute până acum.
"Fericirea întru Domnul" astfel se intitulează articolul aflat la pagina 17. Redăm ideea centrală a articolului: "Pe fiecare dintre noi îl face fericit altceva: pe unul, o maşină decapotabilă; pe altul, o carte bună; pe altul, un câştig la loterie".
O nouă serie de cursuri ale Şcolii de Teologie pentru Laici vor începe pe 18 septembrie iar Misionarii Verbiţi şi Slujitoarele Duhului Sfânt invită tinerii şi tinerele la un curs vocaţional. Pentru a vă putea înscrie la aceste cursuri vă recomandăm să citiţi articolul de la pagina 18 unde puteţi găsi adresele şi numerele de telefoane utile.
"Misionarii moldoveni participă la procesul de evanghelizare în ţările de pe continentul Africii", astfel se deschide articolul "Continuitate şi consolidare" aflat la pagina 20.
Dintre alte articole amintim: "Pe cultura comuniunii", "Capitol provincial", "Nimeni nu mi-a spus că mă iubeşte".
Urmează binecunoscutele pagini de ştiri, curierul juridic şi poşta redacţiei.
Vă dorim o lectură plăcută!
O parte din articolele din revistă le găsiţi şi pe acest sit la secţiunea "Biblioteca".
Geanina Oancă
