Congregaţia Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe anunţă apariţia cărţii Speră în Dumnezeu şi trăieşte fericită. Gânduri pentru fiecare zi a anului de la părintele Alois Guanella.

Cartea Speră în Dumnezeu şi trăieşte fericită a apărut în limba italiană la Roma, în martie 2008, când surorile guanelliene celebrau centenarul profesiunii religioase a fondatorului, pr. Alois Guanella. Cartea de faţă a fost tradusă şi tipărită în limba română în anul 2011. Prin publicarea ei surorile au dorit să marcheze marele eveniment al canonizării fericitului Alois Guanella de către papa Benedict al XVI-lea în ziua de 23 octombrie 2011.

Cartea de faţă este o sinteză a spiritualităţii guanelliene, o călăuză de zi cu zi pe drumul trăirii Evangheliei. Ea, ca un rezumat al gândirii teologice a părintelui Guanella, preia din tezaurul acesteia cele mai frumoase pagini. Gândurile şi reflecţiile însămânţate în cotidianitatea lunilor de peste an sunt doar "fragmente" din gândirea teologică a fondatorului congregaţiei, dar aceste "seminţe" au fost selectate şi rostuite cu mult discernământ. Dacă discreţia este arta supranaturală de a discerne şi de a cumpăni lucrurile şi evenimentele în vederea scopului - salvarea sufletelor, atunci ea se găseşte în această carte.

Cartea Speră în Dumnezeu şi trăieşte fericită este un vademecum, un îndrumar evanghelic pentru orice creştin, pentru prietenii familiei guanelliene, pentru toţi cei care doresc să bătătorească căile sfinţeniei creştine. Coordonatele spiritualităţii guanelliene dominante în această carte sunt: Sfânta Providenţă, viaţa de unire cordială cu Isus prezent în dumnezeiasca Euharistie; comuniunea spirituală cu Duhul Sfânt prezent în inimile noastre de la Botez; încredinţarea activă în mâinile Tatălui, proniatorul vieţii noastre; urmarea şi imitarea Mamei providenţei şi a marelui nostru protector, sfântul Iosif; caritatea plină de slujire faţă de persoanele cele mai neînsemnate şi neluate în seamă de societate. Pe scurt: "mâna la lucru şi inima în Dumnezeu Treime".

După prezentarea cărţii realizată de pr. Eduard Ferenţ (ale carui rânduri au fost citate mai sus), după datele biografice ale părintelui Alois şi cuvântul redacţiei, cartea este structurată în cele douăsprezece luni din an, cu un gând pentru fiecare zi, fiecare lună fiind introdusă cu o pagină dintre cele mai frumoase gânduri din scrierile părintelui Guanella şi cu o imagine care reprezintă locurile pe unde a trăit pr. Guanella, care şi ea îmbie la lectură. Fiecare lună exprimă o devoţiune specifică vieţii Bisericii şi a Congregaţiei. Ultima parte a cărţii este dedicată gândurilor din scrierile fericitei Clara Bosatta "Seminţe de contemplaţie" şi aceste gânduri fiind structurate în lunile din an.

"Într-un exces de iubire, Dumnezeu a creat omul nevinovat. Într-un exces de iubire l-a răscumpărat din vină. Într-un exces de iubire continuă marea operă a sfinţirii omului aici pe pământ. Dumnezeule bun, cât eşti de mare în milostivirea ta!" (Sfântul Alois Guanella, 23 februarie, Speră în Dumnezeu şi trăieşte fericită!).

Dorim ca, prin această carte, spiritualitatea guanelliană, a sfântului Alois Guanella şi a fericitei Clara Bosatta să devină hrană şi lumină pe drumul peregrinării spre patrie pentru cât mai multe suflete, în mod deosebit în acest drum al Postului Mare abia început.

Ediţia este îngrijită de Centro Stampa FSMP - Roma. Cartea a apărut în format 11x16 cm, are 276 pagini şi poate fi procurată de la Librăria "Presa Bună" la preţul de 12 lei.

Sr. Victoria Pop

* * *

Speră în Dumnezeu şi trăieşte fericită. Gânduri pentru fiecare zi a anului de la părintele Alois Guanella. Vademecum guanellian
Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe, 2011, 11x16 cm, 276 p., 12 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro