A apărut Calendarul antonian 2022, intitulat Anton din Padova în lume, editat de fraţii franciscani conventuali din România. Calendarul se prezintă în format 21/28,5 cm, 28 de pagini în condiţii color optime şi poate fi foarte uşor agăţat de perete. Îl puteţi folosi dumneavoastră sau îl puteţi face cadou celor dragi.
Ca de obicei, calendarul semnalează duminicile, solemnităţile, sărbătorile şi sfinţii fiecărei zile pentru creştinii catolici şi greco-catolici. De notat şi faptul că, la sugestia dumneavoastră, a fost mărit sensibil scrisul, fiind mai uşor de citit. În calendar sunt însemnaţi şi cei mai importanţi sfinţi ai celor trei Ordine franciscane prin simbolul TAU.
Sfântul Anton de Padova a călătorit mult. Poate şi acest amănunt face din el unul dintre cei mai veneraţi sfinţi. Semnul venerării din partea poporului creştin, după cum sublinia Papa Ioan Paul al II-lea, constă în faptul că "e greu de găsit un oraş sau un sat cu popor catolic unde să nu fie cel puţin un altar sau o icoană a Sfântului. Credincioşii, mai cu seamă cei mai umili şi mai neajutoraţi, îl consideră şi îl simt ca pe Sfântul lor, pregătit mereu să le fie mijlocitor puternic în favoarea lor".
În paginile calendarului veţi găsi fiecare lună din an, însoţită în pagina de deasupra de o fotografie a unor biserici, pelerinaje sau locuri unde Sfântul Anton e venerat, cu o explicaţie a imaginii respective în subsolul paginii.
În căsuţa destinată fiecărei zile, puteţi nota evenimentele sau programările mai importante pentru ziua respectivă sau alte lucruri, după preferinţele dumneavoastră. Abonaţii la Mesagerul sfântului Anton vor primi calendarul împreună cu ultimul număr al revistei pe anul 2021.
Cei interesaţi pot comanda calendarul la numărul de telefon 0765.421.416 (pr. Marcelin Amariei, OFMConv.), sau pe adresa [email protected], în limita stocului disponibil. De asemenea, puteţi achiziţiona calendarul şi de la Librăria "Serafica" din cadrul Institutului Teologic Franciscan din Roman.
Costul unui calendar este de 6 lei, cu taxele poştale incluse.
Pr. Marcelin Amariei, OFMConv.
