Duminică, 8 iunie, sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt, 172 de copii şi tineri din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi au primit sacramentul Mirului în cadrul sfintei Liturghii de la ora 10,30. Candidaţii pentru Mir au fost pregătiţi prin intermediul cateheţilor de către pr. Iosif Dorcu, pr. Marcel Blaj şi pr. Fabian Doboş. Liturghia a avut loc în catedrala din Iaşi şi a fost prezidată de PS Petru Gherghel, împreună cu peste 20 de preoţi şi 9 diaconi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. În aceeaşi zi PS Aurel Percă a administrat sacramentul Mirului la 192 de copii şi tineri din Parohia "Inima Neprihănită" din Roman.

Lecturile din ziua de Rusalii au fost un prilej bun pentru ca episcopul să amintească în predica sa despre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt şi despre roadele lor: "iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, încrederea, blândeţea, înfrânarea" (Gal 5, 22-23). Preasfinţitul Petru Gherghel a ales şapte candidaţi la Mir pe care i-a întrebat despre rolul sacramentului pe care îl primesc.

Duhul vine şi întăreşte creştinul în vicisitudinile vieţii ajutând ca mărturia de credinţă să fie autentică. Creştinul care l-a primit pe Duhul Sfânt este asemenea luminii unei lumânări care nu poate fi acoperită nici măcar de întunericul cel mai profund. Această idee a fost subliniată şi în cadrul procesiunii de la Ofertoriu când au fost aduse la altar şapte lumânări.

Unul dintre momentele importante ale celebrării a fost reînnoirea făgăduinţelor de la Botez urmat de momentul central al Liturghiei: Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, rostită de episcop:

Dumnezeule atotputernic, Tată Domnului nostru Isus Cristos, care din apă şi Duh Sfânt ai dat viaţă nouă acestor copii ai tăi eliberându-i de jugul păcatului, Doamne, tu, însuţi trimite asupra lor pe Duhul Sfânt, mângâietorul. Dăruieşte-le lor Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, Duhul sfatului şi al puterii, Duhul cunoştinţei şi al pietăţii, şi umple-i pe ei cu Duhul temerii de Dumnezeu, prin Cristos Domnul nostru. Amin.

După această rugăciune a urmat ritualul conferirii sfântului Mir.

La încheierea celebrării cei de curând miruiţi au mulţumit, prin intermediul unui reprezentant, pentru harurile pe care le-au primit şi s-au adresat episcopului şi credincioşilor care au luat parte la acest moment de sărbătoare cu rugămintea: Ajutaţi-ne pentru ca să vă ajutăm.

Cristinel Farcaş