2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a (Lc 2,41-51a)
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Solemnitatea de astăzi, "Sfântul Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii Universale", ne oferă posibilitatea de a cunoaşte mai bine demnitatea şi misiunea celui mai mare slujitor credincios şi înţelept pe care Domnul l-a pregătit şi l-a aşezat în fruntea familiei sale, ca să ocrotească cu fidelitate începutul misterelor mântuirii. Această cunoaştere ne va ajuta să-l admirăm pe sfântul Iosif şi, mai ales, să-l venerăm aşa cum se cuvine printr-o pietate autentic creştină. Venerarea autentic creştină a sfinţilor constă mai ales în a implora cu credinţă vie şi statornică să ne dobândească mereu toate harurile de care avem mereu nevoie pentru a le imita virtuţile şi viaţa lor sfântă. Dacă ne limităm să-i lăudăm prin cântări şi să implorăm doar în anumite momente grele ale vieţii, aceasta ar putea însemna o simplă măgulire a sfinţilor, ce nu ne-ar ajuta să dobândim harul mântuirii veşnice.
Cunoaşterea adecvată a vieţii sfântului Iosif, a virtuţilor şi a fidelităţii cu care şi-a împlinit misiunea sa specială, ne va ajuta să apelăm cu multă încredere la mijlocirea lui puternică pe lângă Isus, al cărui slujitor fidel a fost împreună cu soţia sa, Maria.
Iată, de ce, vă propun să parcurgem, pe scurt, în lumina revelaţiei, viaţa şi misiunea sfântului Iosif. Şi, în mod deosebit, să ne oprim asupra unei virtuţi fundamentale teologale: credinţa.
Studiind revelaţia care se referă la sfântul Iosif, constatăm că ea ne prezintă personalitatea şi misiunea acestuia în câteva cuvinte. Sfântul Iosif, soţul Fecioarei Maria, este un bărbat drept, descendent al familiei regale a lui David. Evanghelistul Matei relatează că îngerul Domnului, venit la Iosif în vis, i se adresează prin cuvintele: "Iosife, fiul lui David".
Regelui David, după cum am ascultat în prima lectură, Dumnezeu îi promite prin gura profetului Natan următoarele: "Când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău, după tine. El va zidi o casă numelui meu şi voi întări scaunul lui de domnie pe veci. Eu voi fi Tatăl lui şi el îmi va Fiul meu".
Planurile omeneşti şi credinţa lui Iosif sunt puse la încercare asemenea patriarhului Abraham, după cum am ascultat în cea de a doua lectură, atunci când constată că Maria, soţia sa, este însărcinată prin puterea Duhului Sfânt. El, ştiindu-se drept şi nefiind capabil încă să înţeleagă ce s-a întâmplat cu soţia sa, nu vrea să o denunţe şi se hotărăşte să o lase în ascuns. Îndoielile sale cu privire la Maria, soţia sa, s-au spulberat în momentul în care un înger al Domnului i-a apărut în vis spunându-i: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale".
Dovedindu-se un om credincios asemenea lui Abraham, a crezut în mesajul divin al îngerului Domnului şi a sperat că acesta se va împlini la timpul stabilit de Dumnezeu. Şi trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe soţia lui.
Iosif dezvăluie autenticitatea credinţei sale prin modul în care se supune mesajului îngerului, care descoperă planul divin. Îl acceptă şi se angajează să-l împlinească cu toată fiinţa sa, în deplină fidelitate.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Consider că nu ar fi lipsit de importanţă să analizăm cu atenţie credinţa manifestată şi trăită profund de sfântul Iosif, pentru ca să ne dăm seama care ar trebui să fie credinţa noastră, pentru ca aceasta să ne determine gândurile, cuvintele şi faptele noastre, ca astfel să ne sfinţim întreaga noastră viaţă, să-i dăm glorie lui Dumnezeu şi să ajungem alături de sfântul Iosif în gloria fericită a paradisului.
Din modul în care se comportă sfântul Iosif nu recunoaştem oare credinţa lui? Constatăm că credinţa sfântului Iosif este o veritabilă virtute, care include toate etapele principale ale credinţei. Aceasta nu se limitează la primul nivel de credinţă, acela de a crede că Dumnezeu există, după cum afirmă revelaţia divină. Credinţa soţului Fecioarei Maria include şi cel de al doilea nivel de credinţă, şi anume, îl crede pe Dumnezeu, îl crede pe cuvânt pe Dumnezeu, pentru autoritatea sa de adevăr absolut, care nu se poate înşela cu privire la adevăr şi nici nu are vreun interes să ne înşele. Şi el propune adevărul în grad sublim, peste care nu există un alt adevăr superior acestuia.
Credinţa sfântului patriarh al Noului Testament se manifestă şi în cel mai înalt nivel de credinţă, acela al încrederii totale în Dumnezeu. Sfântul Iosif, în viaţa sa, luminată, călăuzită şi întărită de credinţă, poate şi trebuie să devină un imbold pentru a ne cunoaşte credinţa noastră şi un model de a trăi autentic credinţa creştină. Virtutea credinţei, devenită încredere totală în iubirea binevoitoare şi milostivă divină, a fost călăuza şi forţa invincibilă a sfântului Iosif, care l-a susţinut în împlinirea misiunii sale pe pământ şi l-a condus la realizarea sa deplină în împărăţia fără de sfârşit a vieţii de iubire cu Dumnezeu.
Consider că nu suntem atât de naivi încât să credem că virtutea credinţei practicată de sfântul Iosif a fost un drum presărat numai cu bucurii, cu bucurii sfinte nenumărate, scutit de suferinţele încercării vieţii cotidiene. Credinţa sfântului Iosif va trece, din momentul în care va voi să întemeieze o familie în conformitate cu legea lui Moise şi până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, prin multe momente de bucurie dar şi prin nenumărate momente de încercare şi suferinţă. Momentul întâlnirii cu Maria, fecioara virtuoasă şi sfântă cu care se logodeşte, este urmat de o grea încercare. Constată că logodnica sa, cu care spera să constituie o familie fericită, este însărcinată. Planurile sale par a se nărui. Devine confuz. Îl chinuie tot felul de gânduri. Suferă din greu în adâncul fiinţei sale. El, care se simte un bărbat drept, nu ştie ce să creadă şi care să fie calea de urmat. În sfârşit, se decide să nu o denunţe pentru infidelitate, pentru că ar fi expus-o uciderii cu pietre, şi să o părăsească în ascuns. După zile întunecate de suferinţă apare şi lumina divină, aducătoare de bucurie şi de speranţă, care îl surprinde pe Iosif în vis prin mesajul îngerului, care îi dezvăluie misterul ce plana asupra Mariei. Înţelege că Dumnezeu a ales-o chiar pe viitoarea sa soţie să devină prin adumbrirea Duhului Sfânt mama lui Mesia, iar el să fie soţul ei legitim şi protectorul fiului ei, mântuitorul profeţit şi aşteptat de nenumărate generaţii.
Suferinţele cauzate de frământările sale se transformă într-o imensă bucurie pe care ni le relatează evanghelistul Matei afirmând că, trezindu-se din somn, o ia la sine pe Maria, pentru a o proteja şi a o ajuta să-şi împlinească până la capăt misiunea ei de mamă a lui Cristos şi pentru a-i asigura copilului o intrare în mod legal şi onorabil în societatea umană, într-un climat familial de acceptare iubitoare, în aşteptarea naşterii sale.
După lunile de pace şi de bucurie trăite la Nazaret, cu puţin timp înainte de a se împlini timpul ca Maria să-l nască pe Isus, credinţa lui Iosif este din nou pusă la încercare. Un decret al împăratului Cezar August constrânge pe toţi iudeii să se supună unui recensământ, poruncind ca fiecare să se înscrie în localitatea de origine. Iosif, fiind din seminţia lui David, trebuie să se înscrie la Betleem împreună cu Maria, soţia sa, care trebuia în curând să-l nască pe Cristos, Domnul. După o călătorie lungă şi obositoare, sperau să găsească un adăpost potrivit pentru naşterea lui Cristos, la rudele lui Iosif sau în vreun han. Dar căutările lor au fost zadarnice. Vor fi nevoiţi să se retragă într-un adăpost pentru animale şi acolo se va naşte Mesia, pe care Maria îl va înfăşa şi-l va culca într-o iesle. Suferinţa pe care au simţit-o pentru că nu au reuşit să-i ofere Fiului lui Dumnezeu întrupat o locuinţă demnă, se va transforma în curând într-o bucurie mare, la vederea păstorilor care vin să-l vadă, să-l adore pe Mesia şi le relatează despre cântul îngerilor, care îl preamăreau pe Dumnezeu pentru venirea lui Emanuel în lume, prezent în copilul culcat în iesle.
După 40 de zile de la naşterea lui Isus, Iosif şi Maria se prezintă la templu să-l ofere Domnului pe întâiul născut al familiei lor, pentru a împlini prescrierile Legii lui Moise. Se bucură de ceea ce spune bătrânul Simeon despre Mesia, care va fi lumina neamurilor şi gloria lui Israel. Dar se vor şi întrista că el va fi un semn de împotrivire şi că prin sufletul Mariei va trece sabia suferinţei. Credinţa şi speranţa lui Iosif şi a Mariei vor fi puse din nou la încercare.
Necazurile şi suferinţele pe care le vor îndura pentru a oferi copilului condiţii demne de viaţă, vor fi uitate repede când vor vedea pe cei trei crai din Răsărit, veniţi să-l întâlnească şi să-l adore pe Mesia, oferindu-i darurile lor. Şi această bucurie va trece foarte repede, pentru că un înger al Domnului îl va înştiinţa pe Iosif să fugă imediat în Egipt pentru a salva viaţa lui Mesia, ameninţată de ura lui Irod cel Mare, care vedea în el un mare pretendent la tron. Iosif o ia pe Maria împreună cu copilul Isus şi în timpul nopţii se refugiază în Egipt, unde va rămâne până la moartea lui Irod, apoi se vor întoarce să locuiască la Nazaret. Acolo, o perioadă mai lungă de timp, vor trăi comuniunea trăirii de iubire între cei trei membri ai familiei, dar şi suferinţele legate de munca şi oboseala zilnică pentru a-şi procura cele necesare unei vieţi demne.
Când Isus a împlinit vârsta de 12 ani, au mers, ca de obicei, în pelerinaj, la templul din Ierusalim, pentru a-i oferi lui Dumnezeu omagiul lor. Însă, adolescentul Isus a rămas în templu, unde a stat de vorbă cu cărturarii, pe care îi asculta şi-i întreba, fără ca părinţii lui să ştie. La întoarcerea spre casă, constată, cu surprindere, că Isus nu se află în grupul pelerinilor şi, de aceea, se întorc la Ierusalim şi plini de nelinişte şi îngrijorare îl caută şi-l găsesc după trei zile. Deşi se bucură când îl regăsesc, sunt tulburaţi de răspunsul primit după ce l-au întrebat de ce s-a comportat astfel. "Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?". Se vor întoarce acasă, la Nazaret, meditând asupra cuvintelor spuse de Isus.
E posibil ca acest ultim episod, relatat de evanghelie, să fi fost şi ultima probă la care a fost supusă credinţa sfântul Iosif, înainte de trece din această viaţă la bucuriile paradisului ceresc.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Iată cât de solidă a fost virtutea credinţei practicate de Iosif. Câtă încredere a avut în iubirea paternă a lui Dumnezeu, în braţele cărui s-a abandonat total şi cum printr-o viaţă închinat total slujirii iubitoare a lui Isus şi a Mariei, a ajuns la cea mai mare glorie cerească, după sfânta sa soţie.
Astăzi, privind la exemplul de credinţă al sfântului Iosif, putea să ne întrebăm: "Cum este credinţa mea? Este o virtute solidă? Este o încredere totală în iubirea lui Dumnezeu care îndreaptă toate spre binele celor care-l iubesc? Nu comentez în faţa încercărilor vieţii pe care Dumnezeu le permite în viaţa mea? Sau, chiar mai grav: nu mă revolt împotriva lui Dumnezeu când mă încearcă prin suferinţe grele?". Dacă avem o credinţă slabă, şovăielnică, lipsită de vigoare şi neimplicată într-o slujire plină de iubire, atunci să ne adresăm sfântului Iosif, implorându-l să ne dobândească de la Cristos o credinţă solidă şi încrezătoare în iubirea binevoitoare şi milostivă a lui Dumnezeu. Şi să spunem împreună la încheierea predicii de astăzi: "Iosife prea credincios, roagă-te pentru noi!". Amin.
