Lăudat să fie Isus Cristos
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cardinalul Carlo Maria Martini a fost invitat odată să viziteze într-o parohie dintr-un cartier marginaş al oraşului Milano un tânăr de 30 de ani care era ţintuit la pat de circa zece ani, suferind de scleroză multiplă. Cardinalul povesteşte: "În timp ce urcam scările acelei case sărăcăcioase mă rugam şi mă gândeam în inima mea ce aş fi putut să-i spun acelui tânăr pentru a-l consola. Însă, când m-am aşezat lângă el şi a început să-mi vorbească, am înţeles că el era acela care mă consola pe mine şi nu eu pe el. Credinţa lui era atât de puternică, atât de vie, încât acea condiţie mizeră de viaţă nu-l întrista. Ba chiar era bucuros, senin, optimist şi-i mulţumea mereu lui Dumnezeu. Mi-a zis: Am mare noroc, în fiecare zi mi se aduce Sfânta Euharistie. Cum pot eu să fiu trist când îl am pe Dumnezeu alături de mine?"
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Parafrazând, avem mare noroc că există Sfânta Euharistie, că Dumnezeu este cu noi. De aceea, nu putem fi trişti astăzi când suntem chemaţi la bucurie şi la sărbătoare. Motivul este marele dar făcut omenirii: trupul şi sângele lui Cristos. E un mister mare, care trebuie privit şi trăit cu credinţă puternică şi vie.
În continuare, în lumina cuvântului lui Dumnezeu, să încercăm să înţelegem o parte din mesajul sărbătorii de astăzi plecând de la două întrebări. Prima dintre ele: ce înseamnă trupul şi sângele Domnului pentru noi, creştinii? Şi a doua întrebare: Cum să trăim mai uniţi cu Cristos din Euharistie?
În primul rând, ce înseamnă trupul şi sângele Domnului? Pentru a pricepe ce semnifică realitatea trupului şi sângelui Domnului trebuie să ne îndreptăm către Cina cea de Taină, atunci când Isus, în ajunul pătimirii, a luat pâinea şi a dat-o ucenicilor spunând: "Acesta este trupul meu, hrană pentru voi". Apoi a luat potirul şi l-a oferit discipolilor zicând: "Luaţi şi beţi din acesta toţi, acesta este sângele meu pentru iertarea păcatelor". Ceea ce face Cristos este nemaiauzit, fără precedent. Ne invită să mâncăm carnea sa, trupul său, şi să bem sângele său pentru a avea viaţă dumnezeiască în noi.
Despre acest eveniment crucial vorbeşte lectura a 2-a luată din capitolul 11 al Scrisorii Întâi către Corinteni. Este evocat testamentul spiritual al lui Isus, tradiţia Domnului, aşa cum îl numeşte autorul, trupul şi sângele oferit ca hrană şi băutură pentru toate generaţiile.
Trupul şi sângele Domnului e de fapt Euharistia, prefigurată şi în lectura întâi din Cartea Genezei. Melchisedec, care în traducere înseamnă "regele dreptăţii", împărat al Salemului - cuvânt ce face aluzie la pace, pentru că shalom în ebraică înseamnă "pace" - adică viitorul Ierusalim, este preotul Dumnezeului Preaînalt ce oferă patriarhului Abraham pâine şi vin. Ofranda de pâine şi de vin, conform uzanţelor orientale, era jertfa de mulţumire pentru victoria lui Adonai, deoarece Dumnezeu este cel ce a luptat alături de ai săi şi a învins. Melchisedec îl binecuvântează pe Dumnezeu Creator şi Domnul istoriei, cel ce intervine în favoarea aleşilor săi. După aceea va rosti binecuvântarea asupra lui Abraham. Sfinţii Părinţi au văzut în gestul lui Melchisedec o prefigurare a Euharistiei, iar darurile sale o paradigmă a ofrandei pure şi plăcute înaintea Domnului. De fapt, la rugăciunea euharistică, în Canonul Roman, se pomeneşte ceea ce a oferit Marele Preot Melchisedec, o jertfă plăcută, prinos nepătat.
De Ultima Cină este legată şi pagina evanghelică. Aici sunt descrise gesturile Mântuitorului, cel care hrăneşte mulţimile în pustiu, anticipând astfel ceea ce se va întâmpla la Cina cea de Taină. Cadrul temporal este cel al serii, atunci când evreii care lucrau luau masa principală a zilei. După ce Isus le-a transmis cuvântul său învăţându-i, acum urmează ospăţul. Isus primeşte darurile, cele cinci pâini şi cei doi peşti, ridică ochii spre cer, le binecuvântează, şi ca un bun tată de familie le distribuie ucenicilor pentru a le oferi mai departe mulţimilor. La fel se întâmpla şi la cina pascală ebraică. Capul familiei rostea binecuvântarea asupra pâinii nedospite: "Fii lăudat, tu, Doamne Dumnezeul nostru, împăratul lumii, care ai făcut pământul să rodească pâinea". Mai apoi frângea pâinea şi ulterior o împărţea. Acesta este unicul miracol al Domnului pe care Biserica îl împlineşte de 2000 de ani.
Aşadar, ce este Euharistia? Sunt atâtea definiţii. Este mulţumire, din greacă, memorialul morţii şi învierii lui Isus, ospăţul sfânt, trupul şi sângele Domnului. Euharistia este mai presus de toate un dar, poate cel mai frumos şi sublim dar făcut de Dumnezeu umanităţii. Multe sunt darurile Domnului. El ne-a dat aerul ca să-l respirăm, pâinea ca s-o mâncăm, lumina pentru minte, pacea pentru inimă, sfinţenia pentru suflet. Însă, nici unul dintre aceste daruri nu-l întrece pe acela al Euharistiei, prin care Dumnezeu ni se comunică pe sine însuşi, cu tot tezaurul infinit al harurilor sale. La acest dar este nevoie de un răspuns. Abraham a dat a zecea parte din prada de război ofertă pentru Domnul.
Isus Cristos în evangheliei îi invită pe ucenicii săi să dea: "Daţi-le voi să mănânce". Acelaşi îndemn ne este făcut şi nouă. În această logică a darului, a bucuriei mari atunci când dăruim, nu atunci când primim, suntem îndemnaţi şi noi la a da, a dărui, pentru că numai dăruind vei dobândi.
A doua întrebare: cum să trăim în faţa trupului şi sângelui Domnului? Întâi de toate, Euharistia fiind misterul central al credinţei noastre trebuie să fie şi centrul comunităţii noastre, izvor de unitate, de coeziune pentru toţi credincioşii. Aici, în jurul altarului, la Sfânta Liturghie ne întâlnim cu toţii, tineri sau bătrâni, mai bogaţi ori săraci, mai implicaţi în viaţa parohiei sau mai distanţi. Aici în biserică, când se celebrează Euharistia, îşi pierd din valoare detaliile vestimentare, luxul ori sărăcia în care trăim, haina profesională pe care ne-o asumăm zilnic sau imaginea pentru care luptăm zi de zi. Aici suntem pur şi simplu împreună, creştini ce participă la Sfânta Jertfă, pentru că au răspuns invitaţiei Domnului de a sta la masă cu el, ca la Cina cea de Taină. Suntem o familie, animaţi de acelaşi ideal, de aceeaşi dorinţă de sfinţenie.
Miracolul relatat în evanghelie nu e săturarea mulţimilor, ci faptul că acea mulţime dezorganizată devine o comunitate ordonată, e o ordine în grupuri de 50, cum regăsim în pagina evanghelică, o familie de fraţi, deoarece stau la aceeaşi masă. Euharistiei i se mai spune, pe lângă Împărtăşanie, şi comuniune. Aspectul de comuniune al Euharistiei este mai mult decât un grup de oameni ce stau la aceeaşi masă, este o uniune între cei care formează împreună trupul lui Cristos şi Împărăţia lui Dumnezeu. Toţi cei care participă la Liturghie se împărtăşesc din aceeaşi pâine şi din acelaşi potir. Sunt fraţi, membri ai aceleiaşi familii. Este o singură pâine, un singur trup mistic, un singur Cristos. În faţa individualismului este oportun să afirmăm ideea de comuniune şi de solidaritate. În acelaşi timp, este o invitaţie la a ne analiza cât de mult fac pentru a vedea în cel pe care îl întâlnesc pe fratele meu. El îl are pe Cristos în suflet. Este chipul lui Dumnezeu. De aceea, nu pot să-l privesc cu invidie, cu ură, cu duşmănie sau din spirit egoist.
În al doilea rând, Euharistia trebuie să fie hrana principală pe care să o căutăm în pustiul vieţii. Pustiul este uneori această viaţă pe care o traversăm pentru a ajunge şi noi în ţara făgăduinţei. Viaţa pare uneori un deşert din cauza singurătăţii pe care adesea o experimentăm, din cauza aridităţii şi a lipsei de bucurie, din cauza asprimii şi a nesiguranţei cărărilor sale întortocheate. Cuvântul Domnului pe care l-am ascultat şi care, într-un fel sau altul, ne-a luminat, nu este suficient deoarece chiar şi cu acesta vom cădea pe cale, ne vom descuraja, ne vom lăsa cuprinşi de ispite. Pe lângă Lege, mai avem nevoie şi de mana cerească. Iată, deci, pentru ce Euharistia este hrana celor vii, aşa cum o doreşte Sfânta Biserică, adică hrana acelora care prin Botez au fost eliberaţi de sclavia lumii şi acum se află pe cale spre patria făgăduită. Euharistia este o hrană ce ne întăreşte, tăria de care avem nevoie pentru marea aventură este chiar prezenţa lui Isus în noi, hrana menită să ne transforme în ceea ce primim. Sfântul Augustin, atunci când împărţea Sfânta Împărtăşanie, obişnuia să spună: "Să devii ceea ce primeşti".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte că Euharistia este sacramentul carităţii. Cine participă la Sfânta Liturghie, cine îl adoră pe Cristos, cine se împărtăşeşte nu poate să nu fie un om al iubirii şi al carităţii. Viaţa se măsoară după calitatea şi intensitatea iubirii. Trupul şi sângele Domnului ne vorbesc despre prezenţa lui Dumnezeu printre oameni. Trupul Mântuitorului este hrană ce întăreşte şi dă viaţă. Realizează unitatea şi comuniunea dintre oameni. Dar Euharistia trebuie să ne determine la mai multă iubire, exprimată prin slujire, jertfă după exemplul lui Cristos.
Fiind conştienţi de valoarea inestimabilă a preasfântului trup şi sânge al Domnului să ne hotărâm astăzi să cinstim acest sacrament cu o credinţă mai vie şi mai puternică. Să-i acordăm primul loc în viaţă şi să ne inspire în trăirea vieţii creştine, animate de cea mai mare virtute, aceea a iubirii. Amin.
