Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În cartea sa Sarea pământului, pe atunci cardinalul Joseph Ratzinger, actualul papă emerit Benedict al XVI-lea, scria: "Goethe accentuează ideea că istoria ar fi, în ansamblu, o luptă între necredinţă şi credinţă, în vreme ce Augustin vede lucrurile uşor diferit, formulând astfel: ea este o luptă dintre două feluri de iubire, dintre iubirea de Dumnezeu, care merge până la renunţarea la sine, şi iubirea de sine, care merge până la negarea lui Dumnezeu. El a descris, deci, istoria ca o dramă a luptei dintre două feluri de iubire".
Să pornim în această a 20-a duminică din timpul de peste an, luând aminte la textele sfinte proclamate şi având prezente cuvintele cardinalului Joseph Ratzinger, pe care le-am citat mai înainte. Să căutăm să înţelegem împreună la ce se referă Isus atunci când ne spune în evanghelia de astăzi, în acelaşi context, aceste două cuvinte: pace şi dezbinare.
Pornind chiar cu prima lectură, luată din Cartea profetului Ieremia, observăm această diferenţă. Ieremia, un profet al Domnului, care a trăit în secolul al VI-lea î.C., a avut misiunea de a condamna idolatria şi de a ajuta poporul să îşi reclădească credinţa. Iar conducătorii din acea vreme din Israel îl împiedicau în efortul său şi chiar căutau să îl omoare. Atât Ieremia, cât şi Isus, prezentaţi nouă în această duminică, au avut o iubire mare faţă de oamenii simpli şi o dorinţă puternică de a face binele, dar amândoi au ajuns să fie respinşi de cei puternici ai timpului. Ce a spus Caiafa, cu referinţă la Isus, că "este mai bine pentru voi ca să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întregul neam" (In 11,50), este un ecou a aceea ce s-a spus şi despre Ieremia. Atunci când au plănuit să îl ucidă pe Ieremia, aşa cum am auzit în prima lectură de astăzi, el a fost salvat de un egiptean, un străin, care l-a scos din fântâna plină cu noroi, unde fusese aruncat. Persoana care l-a ajutat pe Isus pe drumul spre calvar, a fost Simon din Cirene, tot un străin.
Înţelegem că este vorba despre o luptă pe care a dus-o profetul Ieremia şi pe care trebuie să o ducem şi noi. Să ne pregătim pentru a înfrunta greutăţile. Ieremia lupta împotriva profeţilor falşi, care profeţeau doar ceea ce vroiau conducătorii să audă. El a ţinut partea adevărului, dar a sfârşit în noroi. Dar Dumnezeu nu îşi abandonează poporul, a trimis un străin să îl salveze pe Ieremia. De câte ori poate şi noi, nu am cunoscut grija lui Dumnezeu, când, în mod providenţial, cineva a intervenit într-o situaţie, într-un moment mai dificil, şi totul s-a rezolvat bine pentru noi sau pentru cei ai noştri.
Textul evanghelic de astăzi ne provoacă la a căuta să înţelegem mai bine nu scopul pentru care a venit Isus în această lume, ci inevitabilele consecinţe ale venirii sale. "Credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ?" Dacă este să fim sinceri, noi am răspunde: Da. Îl identificăm pe Isus cu pacea, nu este el Principele Păcii? La Ritualul sfintei Împărtăşanii el ne oferă pacea; la Cina cea de Taină ne spune despre această pace. Dar acum, când răspunde la propria întrebare, ne spune că: nicidecum, vă spun, ci dezbinare. Şi ceea ce ne spune Isus mai departe, parcă se regăseşte în unele din familiile noastre: dezbinare între părinţi şi copii, fraţi, cumnaţi, iar exemplele pot continua. Diferenţa este că la noi acestea nu sunt provocate de acel foc despre care vorbeşte Isus, ci de vicii. Lev Tolstoi spunea că "dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii". Aşa că ar fi cazul să luăm mai mult aminte la calea pe care doreşte Isus să ne ducă, acel drum pe care trebuie să se aprindă în sufletul nostru focul lui Dumnezeu.
De fiecare dată când Isus urmează voinţa Tatălui, sunt două consecinţe. Se desparte de cei care nu merg împreună cu el, însă înaintează în pace cu cei care doresc să fie cu el. Pacea despre care vorbeşte Isus are o formă aparte. Ea nu este un compromis sau a face totul pentru o viaţă liniştită, felul de pace la care ne gândim deseori. Când spune despre dezbinare în acelaşi loc cu pacea, noi începem să o vedem ca un premiu al păcii adevărate. Acest drum al nostru cu Isus presupune să perseverăm în viaţa noastră de credinţă în faţa celor care spun că nu este necesar să mergi şi să te apropii de sacramentul Spovezii des, sau că nu este necesar să primeşti des sfânta Împărtăşanie, sau alte exemple.
Aş dori totuşi să exemplific aceasta, luând un moment din ce în ce mai întâlnit în zilele noastre. Este zi de duminică şi ştim că fiecare creştin are datoria de a a se întâlni cu Isus în cadrul Sfintei Liturghii. Se întâmplă ca prietenii să vă facă o invitaţie la a merge, mai ales că este cald afară, la munte sau pe malul apei din apropiere. Dar pentru a merge acolo trebuie să plecaţi de dimineaţă, ca să vă bucuraţi de o zi întreagă în linişte şi să vă odihniţi. Totuşi, ştiţi că este duminică şi trebuie să participaţi la Sfânta Liturghie. Unul dintre soţi spune acest lucru, dar celălalt insistă că este mai bine să meargă şi să fie cu prietenii şi astfel să aibă parte de puţină odihnă. Care este alegerea? Se prezintă în faţa noastră o cale a lui Dumnezeu şi o cale a oamenilor sau, aşa cum spunea sfântul Augustin, iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de sine. De cele mai multe ori este ales acel loc în defavoarea lui Dumnezeu. În planul lui Dumnezeu cu siguranţă era ca să vă întâlniţi la Sfânta Liturghie. Astfel, acel foc despre care vorbeşte Isus, şi care trebuie să se aprindă, se stinge nefiind alimentat cu atitudinea corectă.
Isus ne spune în evanghelia de azi că a venit să aducă foc pe pământ, şi cât ar vrea ca acest foc să fie deja aprins. Focul este simbolul Duhului Sfânt. Misiunea lui Isus pe pământ a fost şi aceea de a pregăti calea pentru venirea Duhului Sfânt, a Sfinţitorului. Iar dezbinarea despre care ne vorbeşte Isus are şi o cauză: deoarece sunt unii care se împotrivesc focului purificator al Duhului Sfânt, şi aleg greşeala. Unii aleg să meargă pe cale în lumină, iar alţii aleg să meargă pe cale în întuneric. Acest foc despre care ne vorbeşte Isus este destinat să ne arate că trebuie să ne trezim din acea nepăsare în care suntem uneori şi să îi arătăm lui Dumnezeu că dorim viaţa cu el.
În cea de-a doua lectură de astăzi autorul Scrisorii către Evrei ne spune despre ce fel de foc doreşte Isus să aducă pe pământ. Ne prezintă în acest sens câteva îndemnuri: "să îndepărtăm orice povară şi păcatul care ne împresoară; să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Isus; nu cumva să vă lăsaţi descurajaţi şi obosiţi în sufletele voastre". El promite că prin credinţa în Dumnezeu răsplata este garantată. El îi încurajează pe cei care au mers pe alte căi înainte să meargă acum cu încredere pe acest drum, ce înseamnă viaţă în Cristos.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cu ajutorul acestui foc noi putem arăta o iubire mai mare faţă de Dumnezeu. Nu trebuie să ne fie teamă să îl iubim pe el. Spunea cineva că: dacă nu crezi că Dumnezeu te iubeşte nu ai în ce să speri, dacă crezi că Dumnezeu te iubeşte nu ai de ce să te temi.
Să aveţi o duminică binecuvântată, în care focul lui Dumnezeu să ardă în sufletele dumneavoastră!
