Cucernici părinţi din altar, dragi credincioşi, stimaţi radioascultători,
Era într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie a anului 1849. Papa Pius al IX-lea stătea în balconul palatului în care era găzduit la Gaeta, pentru că se afla în exil. Era imediat după anul marilor revoluţii din anul 1848. Privea marea învolburată. Era foarte preocupat. Era însoţit şi de cardinalul Lambroschini şi amândoi au trebuit să plece din Roma din cauza marilor revolte, care făcuse deja multe victime. Cardinalul se apropie de papa şi-i spune: Sanctitatea voastră, lumea nu se va vindeca de toate aceste rele care o chinuie şi care o oprimă, decât dacă veţi proclama articolul de credinţă a Neprihănitei Zămisliri a Maicii Domnului. Numai această declarare va putea restabili în conştiinţe sensul adevărului creştin şi va putea fi conştientizată nenorocirea răului din lume. După câteva zile, papa Pius al IX-lea trimitea o scrisoare către toţi episcopii din lume la vremea aceea, pentru a-şi expune părerea despre dogma Neprihănitei Zămisliri. Răspunsul a fost peste orice aşteptare. Aproape toţi episcopii Bisericii Catolice de la acea vreme au răspuns afirmativ. Aşa se face că în ziua de 8 decembrie 1854, papa pronunţă în mod solemn că: "Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii, al conceperii, prin har şi printr-un privilegiu unic a lui Dumnezeu, în vederea meritelor lui Isus Cristos, a fost ferită de orice pată a păcatului strămoşesc". Martorii oculari, prezenţi la această solemnitate din 8 decembrie 1854, mai povestesc că în bazilica "Sfântul Petru" din Roma, în momentul citirii textului oficial, papa a fost învăluit de o rază de lumină, care cobora din înălţimi, fenomen surprinzător deoarece în nicio perioadă a anului, şi cu atât mai puţin acum la începutul iernii, prin nicio fereastră nu poate ajunge în locul unde stă papa o rază a soarelui, atât de luminoasă. Toţi au considerat că putea fi o adevărată aprobare din partea cerului pentru ceea ce declara papa referitor la sfânta Fecioară Maria. După declararea acestei minunate doctrine, Biserica, atât de greu încercată de perioada modernă, şi mai ales aşa cum spuneam, atacată şi de revoluţiile anului 1848, va găsi noi resurse, noi puteri de a merge mai departe. Dar, mai mult decât atât, dogma Neprihănitei Zămisliri va reaminti lumii existenţa păcatului originar şi răscumpărarea adusă de Isus Cristos. Papa Paul al VI-lea într-un discurs al său spunea că cea mai mare problemă a timpurilor moderne este tocirea conştiinţei. Lumea nu-şi mai dă seama de rău, lumea nu-şi mai dă seama de păcat. Or, această doctrină a Neprihănitei Zămisliri ne spune tuturor, din cauza libertăţii omului, acesta a păcătuit. Păcatul este prezent în lume. În ultimul număr al revistei "Lumina creştinului", care a apărut acum la 1 decembrie, cineva pune o întrebare aparent interesantă: "De ce Dumnezeu a permis omului să păcătuiască". Răspunsul este foarte simplu: Dumnezeu nu lucrează cu roboţi, ci acordă omului libertatea de a alege. Păcatul nu este opera lui Dumnezeu, ci este opera sau rezultatul libertăţii, rău înţelese, a omului.
Astăzi, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, vedem că Dumnezeu este cel care doreşte frumosul, curatul, lipsa păcatului, neprihănirea aşa cum o vedem în cazul sfintei Fecioare Maria. Patru ani mai târziu, 1858. După ce papa a declarat atât de solemn Neprihănita Zămislire, departe în Pirinei, în sud-estul Franţei, se întâmpla un lucru extraordinar. Într-o zi sfânta Fecioară Maria apare unei fetiţe, într-un sat îndepărtat, unde nici nu ajunsese vestea despre Neprihănita Zămislire. Maria vine şi se arată acestei fetiţe, Bernadeta Soubirous, şi-i spune o expresie pe care fetiţa nu a înţeles-o la început: "Eu sunt Neprihănita Zămislire". Ce se întâmpla de fapt? Maria vine din partea cerului şi confirmă încă o dată că ceea ce a spus papa la Roma, în bazilica "Sfântul Petru", este adevărat. Maria vine, toată frumoasă şi surâzătoare, în grota de la Lourdes şi spune exact acelaşi lucru: "Sunt Neprihănita Zămislire". Localitatea Lourdes a devenit cel mai mare loc de pelerinaj, cel mai iubit loc al Mariei şi, de ce nu, al creştinilor.
După 50 de ani, în anul 1904, papa Pius al X-lea enumera beneficiile pe care le-a adus Maria omenirii, după declararea acestei dogme atât de frumoase. Enumeră papa: "Au avut loc apariţiile de la Lourdes, a avut loc Conciliul Vatican I, a avut loc o înflorire nemaiîntâlnită a pietăţii la toate naţiunile europene, o mai mare recunoaştere a vicarului lui Cristos, a papei". Şi continua Sfântul Părinte Pius al X-lea: "Se vede o revigorare puternică a misiunilor, a culturii catolice. Catolicii sunt din ce în ce mai prezenţi în viaţa socială, multe vocaţii sfinte, multe congregaţii noi călugăreşti, reluarea procesiunilor euharistice în Franţa, unde mult timp au fost interzise după revoluţie". Când se împlineau 150 de la apariţia Maicii Domnului, un alt papă sfânt, Ioan Paul al II-lea, vizita Lourdes-ul. Purtătorul lui de cuvânt răspundea unui ziarist astfel: "Papa a venit aici să ceară o vindecare, dar nu pentru boala lui proprie - ştim că era destul de bolnav în anul 2004 -, dar papa vrea vindecarea bolii care atacă atât de mult omenirea de astăzi: ignorarea păcatului originar".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Iată, aşadar, două realităţi: păcatul şi neprihănirea. Suntem astăzi cu nouă luni înainte de 8 septembrie, ziua naşterii sfintei Fecioare Maria, dar acesta este sensul şi conotaţia sărbătorii. Maria din primul moment, nu doar de la naştere, ci de la conceperea ei este fără păcat, fără umbră de păcat. De fapt, noi spunem că este sărbătoarea Maicii Domnului şi este adevărat, dar aici vedem, de fapt, puterea şi voinţa lui Dumnezeu. A o feri pe Maria de păcat, a o păzi cu totul frumoasă pentru el este opera lui Dumnezeu. Dumnezeu o face atât de frumoasă, Dumnezeu o creează cu adevărat excepţională. Cea mai sfântă, cea mai frumoasă şi cea mai curată creatură din toată istoria omenirii.
Potrivit credinţei creştine fiecare om vine în lume cu păcatul originar, cu cel strămoşesc. Ştim bine că păcatul este din natura sa o împotrivire la voinţa lui Dumnezeu, este totdeauna, de fapt, un "nu" pe care omul îl spune lui Dumnezeu. Omul preferă să împlinească voinţa proprie, proiectul său să aibă prioritate şi nu cel al lui Dumnezeu. În schimb, sfinţenia înseamnă conformarea deplină a voinţei omului cu tot ceea ce vrea Dumnezeu, cu proiectul lui Dumnezeu. Alegerea Mariei, ca mamă a lui Dumnezeu, presupunea o acceptare liberă, o colaborare din partea Mariei. Tocmai de aceea, vedem astăzi că avem la Liturghie evanghelia Bunei-Vestiri. Poate v-aţi întrebat de ce? Este tocmai răspunsul Mariei, este continuarea planului lui Dumnezeu început la zămislirea ei. Tocmai pentru acest moment al vizitei, Maria este frumoasă, preacurată, ferită de umbră de păcat. Femeia excepţională.
Este un dialog, dacă aţi observat. Vorbeşte şi îngerul şi Maria. Noi, creştinii, nu credem într-un Dumnezeu distant, mut, rece, impersonal, ci într-unul viu, care vorbeşte cu noi, relaţionează cu noi, intră în dialog. Dumnezeu nu este paralel cu viaţa noastră, ci ne implică pe fiecare personal în proiectele sale. Exemplul cel mai grăitor este Maria.
Mă opresc la un cuvânt interesant. Când îngerul o salută, Maria întreabă: "Cum va fi aceasta?" Acest cuvânt "cum" este foarte important în evanghelie şi chiar în limbajul lui Isus Cristos. Ea nu întreabă de exemplu: "Ce vrei să spui?" sau "De ce va fi aceasta?" Cine crede în Dumnezeu nu întreabă "De ce, Doamne?" sau "Cum vrei, Doamne, să fac acest lucru?" pentru că a colabora cu Dumnezeu este cel mai mare har posibil, dătător de fericire. Maria întreabă totuşi: "Cum?" Ea vrea să ştie cum să facă pentru a se comporta cât mai bine posibil. De fapt, aici este rădăcina oricărei vocaţii. Cum să fac, Doamne, voinţa ta? Cum să mă comport, Doamne, ca să-ţi fiu plăcut ţie? Maria nu cere nici semne, nici argumente. Vrea doar să înţeleagă modul de acţiune a lui Dumnezeu. Şi Isus foloseşte des cuvântul "cum". Iată câteva exemple: "Nu cum vreau eu, ci cum vrei tu, Tată", "Aşa cum Tatăl m-a trimis pe mine, aşa vă trimit şi eu pe voi". Atunci când Isus vorbeşte despre porunca iubirii foloseşte acelaşi termen: "Iubiţi-vă aşa cum eu v-am iubit pe voi". În acest "cum" se concentrează revelaţia lui Isus, în acest "cum" se concentrează răspunsul Mariei.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Astăzi este sărbătoare în toată lumea, dar noi ne bucurăm că o avem pe Maria, cea mai frumoasă creatură, ca mamă. Astăzi, de fapt, ar trebui să vorbim despre frumuseţea Mariei. Există o relaţie perfectă între lipsa păcatului şi frumuseţe sau între păcat şi urâţenie. Dumneavoastră aţi observat că toţi copiii, până la vârsta de şapte ani, sunt frumoşi. De ce? Pentru că până atunci nu păcătuiesc, dar după acea vârstă începe să apară un păcat, o minciună, un neadevăr, o prefăcătorie şi deja faţa puţin se schimbă. Maria, care nu a avut nici cea mai mică umbră de păcat, este frumoasă prin excelenţă. Şi dacă cineva încă nu este convins de frumuseţea paradisului, de mântuirea veşnică, atunci măcar să dorească în viaţa lui, în credinţa lui, în aşteptările lui să o întâlnească odată în cer pe Maria, frumoasă prin excelenţă, mama noastră care ne aşteaptă în ceruri. Amin!
