Cristos a înviat!
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem încă în atmosfera bucuriei pascale, admirând biruinţa lui Cristos, care a înviat glorios din morţi. Acest lucru l-a făcut din iubire faţă de oameni, pentru că a venit pe pământ să le arate mereu drumul mântuirii, drumul fericirii. Liturghia de astăzi ne invită să descoperim această iubire şi să aprofundăm imaginea adevărată a Bunului Păstor. Numai un păstor adevărat, care îşi iubeşte oile sale, e în stare să-şi dea viaţa pentru ele, pentru că îi pasă de ele, le ocroteşte şi vrea să le ducă la păşunea cea bună, aşa cum ne descrie psalmul 23: "Domnul e păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte pe păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă".
Imaginea bunului păstor prezentă deseori în textele Vechiului Testament devine o realitate care se întruchipează în Isus, Fiul Tatălui, care se face om ca să-i conducă pe oameni la păşuni adevărate. În Israel - poporul ales -, încă din perioada exilului, titlul de păstor era rezervat lui Moise. Dar acest titlu era o imagine a celui care trebuia să vină, a adevăratului păstor.
Biserica a prezentat lumii, încă de la început, această imagine concretă a iubirii lui Dumnezeu în persoana lui Isus din Nazaret, care prin toată viaţa, opera şi jertfa sa în favoarea oamenilor, să le împărtăşească tuturor bucuria împărăţiei sale.
Este ştiut că în catacombele din Roma, încă din cele mai vechi timpuri, Isus e zugrăvit şi prezentat ca un păstor ce poartă pe umerii săi o oaie, simbolul iubirii faţă de cei rătăciţi şi răniţi din cauza păcatelor şi a Celui Rău. Acest fapt dovedeşte chiar, de la începutul Bisericii, că Isus a iubit şi continuă să iubească turma, oile sale, demonstrând că el nu a venit să judece şi să condamne lumea, ci a venit ca să-i mântuiască şi să le aducă fericirea.
În persoana lui Isus, noul Moise, care prin jertfa sa pe cruce devine capul poporului nostru, descoperim mereu capul poporului său, chiar dacă după înviere el nu mai e vizibil. El nu o părăseşte, o însoţeşte neîncetat, căci înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui. Ieşind biruitor asupra morţii din mormânt, Isus cel înviat rămâne cu adevărat Păstorul cel Bun, care conduce turma credincioşilor, aşa cum o declară lecturile pe care le-am proclamat astăzi la Sfânta Liturghie. Evanghelistul Ioan, făcând comparaţie între imaginea mercenarului plătit, faţă de cea a unui adevărat păstor, scoate în evidenţă calitatea pozitivă a celui din urmă, adică a Mântuitorului. El singur are putere asupra oilor sale, nu le abandonează, ci le salvează de la pieire şi de la disperare.
Isus însuşi declară că îşi cunoaşte oile sale, pentru că le iubeşte şi pentru ele îşi dă viaţa: "Eu sunt păstorul cel bun, eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine. Aşa cum mă cunoaşte Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl. Iar eu însumi îmi pun viaţa pentru oi. Mai am şi alte oi care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu şi va fi singură turmă şi un singur păstor", cum ne spune evanghelistul Ioan. Această iubire şi această convingere îşi are izvorul, originea, în aceeaşi iubire a Tatălui care l-a trimis şi i-a dat în stăpânire toată puterea. Iubirea, dăruirea şi gratuitatea îl unesc pe Cristos cu turma sa, cu poporul său. O iubire care de pe crucea înălţată pe Calvar se revarsă la toţi oamenii.
Admirând astăzi misterul lui Cristos, bunul păstor şi unic mântuitor, ne vin în gând câteva probleme, care privesc şi provoacă Biserica de azi. Şi ne provoacă şi pe noi, mai ales pe cei tineri. E vorba, mai întâi, despre turma sa, adică Biserica, care este şi trebuie să fie una, sfântă, catolică şi apostolică, universală. Ea este chemată să promoveze adevăratul ecumenism, apropierea tuturor creştinilor despărţiţi din cauza orgoliilor umane şi a păcatului. Cristos nu a venit să întemeieze două sau mai multe Biserici, ci una, căci toţi au fost îmbrăţişaţi pe cruce şi pentru toţi şi-a vărsat sângele. Niciunul nu poate monopoliza doar pentru sine adevărul întreg şi adevăratul păstor, căci el este al tuturor şi toţi trebuie să fie ai lui şi să-i asculte glasul.
Glasul ultimilor papi şi păstori supremi, începând cu "papa cel bun", sfântul Ioan al XXIII-lea, continuând cu fericitul Paul al VI-lea, mai ales cu marele papă, sfântul Ioan Paul al II-lea, ca şi voce vie a ultimilor mari păstori - Benedict al XVI-lea, emerit, şi papa Francisc - ne îmbucură şi ne obligă, căci ei afirmă că Isus, Păstorul cel Bun, vrea să vorbească astăzi neîncetat, prin oile sale, prin cei care sunt ai săi.
Un alt gând special, pe care e bine să-l analizăm şi să-l urmăm, este cel ce vine din partea sfinţilor martiri, care au fost păstori buni, asemenea lui Isus, şi şi-au dat viaţa ca şi el, pentru poporul său. Figura lor nu e numai istorie, ci este strigăt continuu, o chemare către noi toţi, îndemnându-ne să ne rugăm mereu Tatălui şi să ne lăsăm luminaţi de Duhul Sfânt, Duhul unităţii, ca şi noi toţi să fim una, după cum ne asigură şi ne arată evanghelistul Ioan: "Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis".
În sfârşit, duminica de astăzi, a Bunului Păstor, a fost aleasă să fie o zi specială de rugăciuni, Zi Mondială, pentru ca în lumina şi exemplul lui Cristos, Preotul şi Bunul Păstor, să ne îndreptăm cu gândul spre toţi cei care doresc să slujească în Biserică într-o formă consacrată pentru viitorul Bisericii şi al lumii. Ne gândim la tineri. Biserica şi mulţimea credincioşilor din zilele noastre au nevoie de tineri şi de tinere, care cu entuziasmul lor tineresc sunt invitaţi şi aşteptaţi să îmbrăţişeze viaţa de slujire, prin care să se alăture lui Cristos, Păstorul cel Bun, să-l ajute, pentru ca mesajul şi chemarea lui să ajungă la toţi cei care aşteaptă mântuirea.
Ne unim şi noi, în catedrala noastră, în rugăciune cu întreaga Biserică, cu toţi fraţii şi surorile noastre, cu toţi cei ce celebrează astăzi Păstorul cel Bun. Ne unim cu Sfântul Părinte, papa Francisc, care ne vrea uniţi în jurul lui Cristos.
Într-un chip deosebit, astăzi, în această Duminică a Vocaţiilor, pentru tineri este o datorie şi o bucurie, ca ei să se deschidă şi să se ofere în slujba întregului popor, angajându-se la urmarea unei vocaţii în Biserică şi în lume.
Nu trebuie să uităm - mai ales voi, dragi tineri - că anul acesta, în luna octombrie, se va celebra Sinodul Episcopilor pentru voi şi cu voi, din întreaga lume, pentru ca toţi să ajungă la un discernământ matur în ceea ce priveşte alegerea vocaţiei la o specială misiune şi slujire. Lumea de astăzi are nevoie de alţi păstori buni, care asemenea lui Cristos, Păstorul cel Bun, să meargă în fruntea turmei credincioşilor şi a poporului lui Dumnezeu.
Apelul Bisericii, dar şi al nostru, se îndreaptă spre toţi creştinii noştri, în întreaga dieceză şi din ţară, ca să-i susţină pe toţi tinerii, să facă alegeri curajoase şi folositoare pentru întreaga Biserică.
Iar pe tinerii noştri îi îndemnăm cu încredere să-şi îndrepte mereu gândul şi privirea spre Isus, Bunul Păstor, şi să se roage ca să înţeleagă şi să discerne bine care este chemarea prin care şi ei să fie cât mai aproape de Cristos, Bunul Păstor, şi să devină cu adevărat martori curajoşi ai învierii şi prietenii săi fideli în vestirea evangheliei şi în promovarea unităţii.
Acest apel îl îndreptăm şi spre toţi cei prezenţi şi spre toţi cei care ne ascultă prin intermediul internetului, ca toţi să se ofere, să se alăture lui Isus, să se roage ca toţi să fie una şi ca şi ca toţi să facă parte din turma sa.
Dumnezeu să asculte rugăciunea noastră. Amin. Aşa să fie.
