Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În miezul evangheliei de astăzi este povestirea unei minuni pe care Isus a făcut-o într-un ţinut păgân: vindecarea unui surdo-mut. Aceasta arată că Isus a venit să-i vindece pe toţi, nu doar pe evrei, nu doar pe cei care păzesc cu fidelitate poruncile, ci pe toţi, chiar şi pe păgâni. Dumnezeu nu iubeşte diferenţiat. Nu are preferaţi; noi avem. Aceeaşi iubire a avut-o şi pentru sfânta Tereza de Lisieux şi pentru marii călăi ai omenirii. Pe toţi i-a iubit, doar că oamenii au răspuns în mod diferit.
Dacă analizăm vindecările săvârşite de Isus, observăm că el îi vindecă doar pe cei ce recunosc că au nevoie de vindecare. El nu trece peste libertatea noastră. Avem boli ale trupului, însă dacă le negăm şi refuzăm să mergem la medic nu putem fi vindecaţi. Avem boli ale sufletului, ale iubirii, suntem slabi în virtute, dar dacă le negăm nu vom putea fi ajutaţi. Surdo-mutul din evanghelie recunoaşte că este bolnav, apoi crede că poate fi vindecat şi se lasă ajutat. E primul pas, pe care îl poţi face şi tu astăzi: să recunoşti că sufletul s-a îmbolnăvit.
Cel vindecat de Isus era în primul rând surd. Dincolo de vindecarea surzeniei fizice, există un mesaj profund aici. În plan spiritual, surzenia face referinţă la "surzenia vizavi de iubirea lui Dumnezeu". Să trăieşti ca şi cum nu te-ar iubi nimeni. Omul surd din evanghelie este simbolul inimii noastre închise, incapabilă de a primi iubirea lui Dumnezeu, care se manifestă în fiecare zi şi în fiecare situaţie a vieţii. Ne face Dumnezeu atâtea declaraţii de dragoste, dar noi ne încăpăţânăm să spunem că suntem singuri, că nu ne iubeşte nimeni, că e vai de noi. Persoana surdă pe care Isus o vindecă pot fi chiar eu, poţi fi chiar tu. Poţi să ai cel mai fin auz, dar în acelaşi timp să fii surd. Gândiţi-vă doar la acele mame care îşi strigă copiii pironiţi în faţa monitorului, în faţa televizorului. Ele spun, ele aud. Concluzia e că se poate auzi foarte bine cu urechile, dar în acelaşi timp să fii surd. Propria atenţie e îndreptată în altă parte. Poţi avea cel mai fin auz, dar în acelaşi timp să nu înţelegi ce vrea celălalt să-ţi spună. E valabil atât în relaţia cu aproapele cât şi în relaţia cu Dumnezeu.
Apoi, cel vindecat era mut. Omul mut este simbolul inimii noastre care nu comunică niciodată în profunzime, care nu spune niciodată ce o umple. Poţi spune multe cuvinte, dar în acelaşi timp să fii mut. Conversaţii formale, ce-i drept oportune, dar din care nu rămânem cu nimic. Adesea conţinutul cuvintelor noastre este superficial, se limitează la a povesti ceea ce am făcut sau ceea ce s-a întâmplat şi nimic despre cum ne-am simţit, ce dorim, ce ne înspăimântă.
Surdo-mutul, aşadar, are urechi dar nu aude, are gură, dar nu vorbeşte. Am văzut cum a vindecat Isus: i-a pus degetele în urechi, cu salivă i-a atins limba, a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi a spus Effata!
Cum ne vindecă Isus astăzi, cum ne atinge el?
Uneori Dumnezeu intervine în viaţa noastră un pic violent. Să nu ne gândim că Dumnezeu ar fi un fabricant de cruci, sau că el s-ar bucura de suferinţa sau moartea cuiva. Răul vine întotdeauna de la cel rău. Moartea e consecinţă a păcatului strămoşesc; suferinţa e rodul folosirii greşite a libertăţii, chiar dacă nu de către noi, şi e semn al fragilităţii naturii umane în urma păcatului strămoşesc. Atunci când Dumnezeu a creat lumea, "toate erau bune". Însă Domnul nu trece peste libertatea noastră. El se foloseşte de situaţiile mai puţin plăcute ce apar în viaţa noastră pentru a ne vindeca. Mă gândesc aici la sfântul Ignaţiu de Loyola, care, în urma unei lupte, rănit, începe să citească Sfânta Scriptură, se converteşte şi apoi devine un mare sfânt. De-a lungul timpului mulţi oameni loviţi de suferinţă şi pierderi s-au întors la Domnul. Dacă un copil se loveşte la deget ar putea fie să plângă de unul singur, să dea din picioare refuzând orice mângâiere, sau ar putea să alerge în braţele mamei, a cărei mângâiere îi uşurează durerea. Aşa este omul în faţa durerii, a loviturilor vieţii. Poate alege disperarea, singurătatea departe de Dumnezeu sau poate alege să se arunce în braţele Domnului, care mângâie, care vindecă. Tu ce alegi?
Alteori, Dumnezeu ne vindecă folosindu-se de infirmităţile noastre, de ceea ce noi considerăm a fi un defect. Ne e ruşine cu ele şi le ascundem de ceilalţi. Iată un exemplu oferit de părintele Daniel Ange la Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici din acest an. O fată foarte fericită ce avea cu mult peste 18 ani, dar scundă ca una de opt, a fost întrebată de ce este atât de fericită. A răspuns: "Până la 18 ani eram revoltată, căci colegii mei de şcoală, oamenii de pe stradă, se uitau la mine ca la o ciudăţenie. Dar, într-o noapte, când am împlinit 18 ani, l-am simţit pe Isus spunându-mi: Eşti cea mai frumoasă fată din lume! Iar eu te iubesc pentru frumuseţea ta! Din acel moment pentru mine a devenit important nu ce gândesc oamenii despre mine, ci ceea ce Isus crede despre mine. Astăzi sunt medic pediatru şi este minunat: Pentru că sunt atât de mică de înălţime, copiilor nu le este teamă de mine". Dumnezeu care ne iubeşte pe toţi la fel, atinge infirmităţile şi deformările noastre şi face din ele o binecuvântare. Dacă porţi în trupul tău o infirmitate, un defect, trebuie doar să te laşi călăuzit de voinţa Domnul, iar el poate transforma defectul tău în binecuvântare.
Altădată, Dumnezeu ne vindecă în mod gentil, cu afecţiune, printr-un gest, un cuvânt, o mângâiere. Odată o doamnă mărturisea: "Când a murit soţul meu eram la pământ. Părintele cutare mi-a spus: Viaţa merge înainte! Nu-l voi uita niciodată. Am simţit că am putere să mă ridic şi să merg mai departe". Sunt cuvinte simple, dar în ele doamna respectivă a experimentat mâna vindecătoare a Domnului. Aşa acţionează Domnul şi în viaţa ta: cuvinte, gesturi care vindecă.
Oare nu aţi simţit niciodată mâna vindecătoare a Domnului în viaţa dumneavoastră? Uneori un pic violent, alteori folosindu-se de deficienţe şi lipsuri, altădată în mod gentil, drăguţ! Sunt convins că în fiecare zi Dumnezeu spune: "Effata, deschide-te! pentru că vreau să te vindec!". Recunoaşte că ai nevoie de vindecare şi Dumnezeu va interveni în viaţa ta. Nu eşti perfect. Vei simţi mâna lui: uneori ne scutură mai tare, alte ori transformă slăbiciunile noastre în binecuvântări, alteori ne alintă. Aşa vindecă el.
Notează evanghelia că Isus "le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea". Surzii, muţii şi orbii vindecaţi îl anunţă tuturor. Rămâne ascuns doar pentru cei care nu recunosc faptul că sunt bolnavi, se cred perfecţi, şi astfel nu se lasă vindecaţi. Cine experimentează vindecarea Domnului nu poate să nu povestească şi altora. Dacă am simţit că Dumnezeu a lucrat în viaţa noastră, ne-a vindecat, asemenea surdo-mutului din evanghelie, nu putem să nu spunem şi altora despre Isus, despre valorile în care credem. Nu putem avea valori pe care le trăim doar acasă şi la biserică, iar în lume suntem alţii. Dacă pentru noi Isus este Dumnezeu, atunci suntem cu toţii trimişi să devenim vindecători, să continuăm misiunea lui. Toţi avem puterea de a lumina în îndoială, de a rosti cuvinte de speranţă, de mângâiere, de a ajuta pe cel bolnav. Iar vindecarea se produce fără să ne dăm seama.
Un mare antrenor de baschet, ajuns în pragul pensiei, a fost oprit de un tânăr pe stradă, care îi spune: "Cu 20 de ani în urmă aveam cancer. Credeam că sunt gata. Tu ai venit să mă vizitezi cu domnul X şi m-am simţit mai bine, am primit forţă. Nu voi uita niciodată asta. Mi-am dat seama că nu ţi-am spus mulţumesc". A rămas fără cuvinte. Mai târziu a spus: "Îţi dai seama câte lucruri mari putem face noi? Un cuvânt bun de încurajare, o mângâiere pe umăr, un telefon... toate acestea au un efect extraordinar în inima oamenilor". Noi nu punem degetul în nicio ureche şi nu atingem nicio limbă, dar putem fi într-adevăr vindecători de oameni. Noi avem o mare putere de a vindeca: cuvintele (am nevoie de tine, te iubesc, sunt aici pentru tine), apoi gesturile (o mână caldă pe umăr, un telefon, o prezenţă alături de cineva, un cadou, o îmbrăţişare la nevoie). Toate acestea sunt vindecări reale.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Ca urmaşi ai lui Cristos, noi am primit la Botez puterea Duhului Sfânt, confirmată apoi în noi la sfântul Mir. Puterea lui Cristos de a vindeca este acum în mâinile noastre. Putem deveni toţi vindecători miraculoşi. La aceasta ne invită Domnul în această duminică: o mână caldă pe umăr, un telefon, o vizită, un cadou, un sfat bun. Toate acestea sunt vindecări reale. Amin.
