Duminica a 5-a de peste an - 05.02.2012 - Pr. Alois Fechet

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi persoane consacrate, iubiţi radioascultători,

Şi anul acesta, la 2 februarie, de sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, în lumea întreagă, ca şi în dieceza noastră, toate ordinele, societăţile de viaţă apostolică şi congregaţiile călugăreşti au celebrat Cea de-a XVI-a Zi Mondială a Vieţii Consacrate, voită, instituită şi celebrată pentru prima data de papa Ioan Paul al II-lea în 1997. Aşa cum deja ne-am obişnuit, în dieceza noastră, în primele duminici după Prezentarea Domnului la Templu, la nivel zonal persoanele consacrate se adună pentru a se ruga împreună, pentru a medita, pentru a trăi momente de comuniune fraternă, pentru a-şi împărtăşi bucuriile, experienţele şi planurile pastorale integrate în programele diecezane. Aşa va face azi zona Bacău la Parohia "Sfânta Cruce" din Bacău, aşa va proceda zona Roman la Roman în Parohia "Sfânta Tereza", aceeaşi experienţă o vor trăi la 12 februarie la Oituz persoanele consacrate din zona Oneşti şi la Rădăuţi, zona Bucovina, iar la 19 februarie în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" s-au adunat persoanele consacrate din Iaşi şi împrejurimi. Pentru aceste întâlniri, comisia diecezană a propus următoarea temă: "Rolul persoanelor consacrate în perspectiva apropierii familiei de Biserică". E o dorinţă, e un proiect, e o angajare. Vom reuşi alături de celelalte structuri diecezane să ducem la îndeplinire acest lucru? După cum cunoaştem seriozitatea, modul de acţiune şi efortul plin de responsabilitate, generos şi continuu al persoanelor consacrate din dieceză, ajutaţi de harul divin, suntem siguri că ceva se va schimba în familiile noastre în felul de a privi, înţelege şi trăi viaţa de credinţă în cadrul actual al Bisericii.

În cele ce urmează, plecând de la textele proclamate la sfânta Liturghie, aş dori să scot în evidenţă faptul că noi creştinii şi mai ales persoanele consacrate trebuie să poată spune cu sfântul Paul că vestirea evangheliei nu trebuie făcută pentru motive personale, materiale şi egoiste ori spre lauda proprie, ci din conştiinţa unei chemări speciale, a unei obligaţii încredinţate de Domnul. Apostolul nu concepe viaţa şi fericirea sa în afara vestirii cuvântului lui Dumnezeu: "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia". Pentru a reuşi în împlinirea acestei obligaţii, Paul spune: Omnia omnibus factus sum. "M-am făcut sluga tuturor ca să pot câştiga pe cât mai mulţi; să-i mântuiesc cu orice preţ: toate le fac pentru evanghelie ca să am şi eu parte de mântuire". Şi în alte scrisori spunea: "Fiţi imitatorii mei, aşa cum şi eu sunt al lui Cristos!" (1Cor 11,1) sau: "M-am răstignit împreună cu Cristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine" (Gal 2,20). În Scrisoarea către Filipeni (1,21), Paul spunea: mihi vivere, Christus est, et mori, lucrum (pentru mine viaţa înseamnă a trăi în Cristos, iar moartea o aştept ca pe o favoare).

Prin urmare, Paul privind la chemarea sa, nu o poate concepe şi înţelege decât fiind legat de Cristos, împreună cu Cristos, asemănător în toate cu Cristos.

În 1961, în primele zile după intrarea în seminar, regretatul pr. Ioan Jicmon ne repeta des şi insista la meditaţiile de dimineaţă asupra înţelesului a trei cuvinte: sacerdos alter Christus, adică, preotul este un alt Cristos. Noi, seminariştii, eram impresionaţi de modul în care părintele argumenta acest dicton şi, desigur, în ardoarea copilăriei noastre ne făceam tot felul de planuri de viitor, ştiind că dacă-l vom întruchipa pe Cristos, apostolatul nostru va fi rodnic. Abia mai târziu aveam să descoperim că, de fapt, dictonul sacerdos alter Christus era doar o adaptare a lui christianus alter Christus (creştinul este un alt Cristos), cuvinte rostite pentru prima dată de sfântul Ciprian, inspirat din tradiţia Bisericii din Antiohia, unde deja în anul 43 d.C. cei care au îmbrăţişat doctrina lui Cristos au început să fie numiţi creştini, adică iubitori şi urmaşi ai lui Cristos. A fi creştin nu înseamnă doar numai a purta numele de creştin, a fi înscris în condicile parohiale şi a beneficia de diferite servicii religioase; dar a fi creştin înseamnă a-l accepta integral pe Cristos, a-i sorbi cuvântul de învăţătură, a însuşi total această învăţătură, a o trăi în mod practic şi entuziasmaţi de ea şi de Cristos, a deveni apostolul lui, a trăi ca şi el pentru alţii, propovăduind mântuirea şi făcând ucenici pentru împărăţia cerurilor. Creştinul autentic trăieşte conform îndemnului sfântului papă Leon cel Mare: "Recunoaşte-ţi, creştinule, demnitatea ta şi, pentru că eşti făcut părtaş la natura divină, să nu degenerezi printr-o conduită nedemnă, întorcându-te la nemernicia de mai înainte. Aminteşte-ţi cărui cap îi aparţii şi al cărui trup eşti membru. Aminteşte-ţi că ai fost smuls din puterea întunericului, ca să fii transferat în lumina şi împărăţia lui Dumnezeu" (Predica 1 la Naşterea Domnului, 3,2: CCL 138,88). Creştinul şi persoana consacrată, pentru a-şi putea împlini misiunea şi chemarea proprie, trebuie să-şi amintească mereu, zi de zi, ca şi Paul, că nu există împlinire, fericire, mântuire, decât dacă merge pe urmele lui Cristos, decât dacă se aseamănă cu Învăţătorul, permiţându-i să locuiască în ei, lăsându-şi viaţa luminată de el, adică devenind ei înşişi un alter Christus, un alt Cristos.

Analizând fragmentul evanghelic de azi din sfântul Marcu (1,29-39), rămânem uimiţi de figura şi personalitatea lui Isus. Reţinem din duminicile trecute cum Isus îşi începuse activitatea pe malurile Iordanului invitând lumea la pocăinţă şi convertire. După moartea violentă a lui Ioan Botezătorul, Isus, însoţit de primii apostoli abia chemaţi, se transferă în Galileea, unde predică şi săvârşeşte multe minuni, lumea rămânând înmărmurită, iar faima lui răspândindu-se pretutindeni, pentru că el aducea o nouă învăţătură vestită cu autoritate şi săvârşea multe semne şi minuni. Cum ne spune evanghelia de azi, după vindecarea soacrei lui Petru şi a tuturor bolnavilor aduşi la el, după ce a alungat mulţi diavoli, toată cetatea s-a adunat în faţa porţii casei lui Simon. Toţi erau fascinaţi de el, toţi îl căutau, voiau să-l vadă şi să-l audă. S-a creat astfel un consens extraordinar în jurul persoanei lui Isus. Verbul de origine greacă zetein, a căuta, îl găsim de 10 ori în Evanghelia lui Marcu şi arată o atitudine constantă a oamenilor care-l urmăresc şi-l urmează pe Isus şi care, cu interes major, îşi îndreaptă toată atenţia spre el. De ce această extraordinară popularitate a lui Isus? Căuta el cumva această baie de mulţime? Nu, nu-l putem acuza de aşa ceva, ci intenţia lui Isus, interesul primar al lui, era de a fi aproape de oameni, pentru a vedea şi analiza situaţia în care se află fiecare, pentru a găsi pentru fiecare individ soluţia optimă de a-i fi de folos, de a-i veni în ajutor; de fapt, în limba greacă verbul terapeuein nu înseamnă numai a face terapie, ci şi a se îngriji, a avea grijă de cineva, a sluji pe cineva cu milostivire. Iar mulţimea care a simţit că Isus avea aceste calităţi şi le folosea în mod dezinteresat, se îmbulzea în jurul lui şi-l asculta cu plăcere.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În istoria bimilenară a creştinismului găsim nenumărate exemple de creştini obişnuiţi şi de persoane consacrate care au înţeles ce înseamnă a fi un alt Cristos şi care şi-au asimilat modul de viaţă şi comportamentul maestrului lor; s-au lăsat pătrunşi de iubirea lui şi imitându-l au dat dovadă de eroism şi au făcut minuni în ambientul în care şi-au desfăşurat activitatea. Aş vrea să vă ofer un astfel de model şi, desigur, vă veţi mira că nu prezint un catolic cum ar putea să fie don Alois Scrossopi, don Guanella, don Calabria, don Bosco, episcopul martir Durcovici, parintele Maximilian Kolbe, Maica Tereza de Calcutta. Creştinismul, în toate formele sale confesionale, a avut şi are eroii săi. Un astfel de erou a fost Eric Liddell, scoţian născut în China, unde părinţii săi erau misionari protestanţi. Deja la 15 ani era unul dintre cei mai buni la cricket şi rugby. După studii strălucite, s-a dedicat activităţilor sportive de atletism şi a câştigat numeroase premii. În anul 1924 a fost selecţionat pentru Olimpiadele de la Paris. Trebuia să participe la cursa de 100 metri, dar aflând că această cursă se ţinea duminica, spre mirarea tuturor, el a refuzat, pentru că, spunea, duminica este pentru Dumnezeu şi pentru suflet. A început antrenamentele pentru cursa de 200 şi 400 metri, unde nimeni nu-i dădea nici o şansă, întrucât avea adversari mult mai puternici decât el. Eric s-a încrezut în Domnul şi la 200 metri a luat medalia de bronz, iar pe cea de aur la 400 metri cu un record de 47,9. În anul 1932 este sfinţit pastor misionar şi merge în China, unde îl predică pe Cristos şi-l mărturiseşte prin faptele sale alături de soţia sa Florenţa şi de cei trei copii. În cadrul conflictului chino-japonez, Eric este luat prizonier. Cu ocazia unui schimb de prizonieri, este selectat pentru a fi eliberat, dată fiind faima sa de atlet mondial însă el renunţă şi din dragoste creştină îi oferă această şansă unei femei însărcinate. Iată, dragi credincioşi şi iubiţi radioascultători, cum ataşamentul de Cristos şi trăirea evangheliei uimeşte şi devine model de imitat.

Cu mult drag şi cu multă preţuire, aş vrea să vă îndrept atenţia asupra vieţii jertfelnice şi a activităţii responsabile şi generoase a persoanelor consacrate din lume, care totalizează un număr de peste 875.000. De ce aceste persoane s-au angajat cu atâta zel şi mărinimie în slujba Domnului şi a aproapelui? Le-a determinat cumva dorinţa de profit material, de putere sau vază? Sau poate o dezamăgire afectivă, un dezechilibru fizic ori psihic? Nu, desigur că nu! Femei şi bărbaţi, persoane absolut normale, multe dintre ele poate cu multe perspective strălucite în viaţă, simţind ca şi apostolii chemarea lui Cristos, au dorit să fie instrumente preţioase în mâna Domnului, au ales calea sfaturilor evanghelice ale curăţiei, ascultării şi sărăciei, pentru a se putea oferi total lui Dumnezeu şi aproapelui. Tocmai în societatea de azi, când secularismul, tendinţa de excludere a lui Dumnezeu din lume, individualismul şi egoismul încearcă să se impună cu forţa, prin mărturia lor evanghelică, prin prezenţa lor carismatică, prin slujirea Bisericii şi a fraţilor, persoanele consacrate sunt un semn profetic şi escatologic demn de luat în seamă. Dintotdeauna viaţa consacrată a fost laboratorul unui nou umanism, cenacolul de cultură care a fecundat literatura, arta, muzica, economia şi ştiinţele. Nenumărate au fost şi sunt operele sociale, caritative, culturale şi educative, unde aceste persoane sunt protagoniste recunoscute naţional sau internaţional. Cu mijloace financiare modeste, reuşesc să rezolve cu brio multe probleme, unde alte instituţii similare care cheltuiesc triplu sau chiar mai mult dau faliment ori au rezultate mai puţin evidente. Care este motivul acestei diferenţe? Motivaţia consacraţilor este aceeaşi ca şi a lui Paul: omnia omnibus factus sum (m-am făcut tuturor toate), scio cui credidi, (ştiu de ce şi în cine am crezut). Cuvântul lui Cristos locuieşte în ei (cf. Col 3,16) şi orice fac pentru aproapele, cu cuvântul sau cu fapta, totul fac în numele Domnului (cf. Col 3,17), sau, cum ar spune iezuiţii, omnia ad majorem Dei gloriam (toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu). Şi atunci când lucrezi pentru Dumnezeu şi în numele lui Dumnezeu nu poţi să n-o faci cum trebuie, din toată inima, cu spirit de răspundere, cu bucurie, cu disponibilitate şi generozitate maximă. De aceea, persoanele consacrate sunt demne de atenţia şi consideraţia noastră, merită să fie încurajate şi susţinute. În mesajul adresat recent de PS Petru persoanelor consacrate, se accentuează tocmai acest aspect: "Vă prezint cu respect mulţumirea şi recunoştinţa mea şi a cucernicilor părinţi parohi şi vicari pentru slujirea oferită în folosul copiilor, tinerilor, bolnavilor, persoanelor în vârstă şi al familiilor printre care vă desfăşuraţi activitatea...; vă dorim pace şi lumină de la Cristos cel care v-a ales şi v-a chemat, ocrotire de la Maica Sfântă, curaj pe drumul de slujire şi multă bucurie în familiile voastre şi între voi spre binele Bisericii şi al credincioşilor noştri; continuaţi fără încetare oferta şi slujirea voastră lui Isus şi oamenilor".

Permiteţi-mi, iubiţi credincioşi, să vă amintesc dumneavoastră, şi mai ales persoanelor consacrate, un verset din evanghelia de azi: "Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, să se roage" (Mc 1,35). Ne amintim şi invitaţia adresată apostolilor când aceştia s-au întors din prima lor misiune: "Veniţi într-un loc retras ca să fim singuri şi odihniţi-vă puţin" (Mc 6,31). Isus a simţit necesitatea retragerii în linişte, necesitatea convorbirii, a unui dialog cu Tatăl în rugăciune. Dacă vrem să fim statornici pe calea mântuirii, dacă vrem să fim lumină pentru cei din jurul nostru, dacă în cadrul activităţii noastre dorim să avem rezultatele scontate şi aşteptate de Dumnezeu şi de lumea de azi, este necesar să căutăm momente de reculegere, de întărire fizică, spirituală şi morală, e necesar să recurgem la izvorul harului, al luminii şi al puterii, acordând suficient timp rugăciunii personale, meditaţiei, reflecţiei asupra cuvântului lui Dumnezeu. Întâlnirea cu Dumnezeu, dialogul filial purtat cu el, deschiderea sufletului şi a inimii noastre în faţa infinitelor posibilităţi pe care le are Domnul de a lucra în noi şi prin noi ne vor ajuta pe noi toţi, creştini laici sau persoane consacrate, să înţelegem ce înseamnă christianus alter Christus (creştinul este un alt Cristos), şi, înţelegând aceasta, ne vom strădui să ne însuşim caracteristicile lui Isus, care ne vor permite să ne schimbăm mentalitatea şi viaţa şi, astfel, să acţionăm în lume prin Dumnezeu şi în numele lui Dumnezeu. În felul acesta oamenii din jurul nostru, cei cărora le vom aduce slujirea noastră, vor simţi prezenţa lui Dumnezeu, vor fi dispuşi să-l primească în viaţa lor, iar modul lor de a gândi şi de a trăi se va schimba în bine. Să ne ajute preacurata Fecioara Maria să realizăm această dorinţă de a fi şi de a trăi ca un alt Cristos. Amin.