Şi a venit un nor, care i-a învăluit, iar din nor s-a auzit un glas: "Acesta este Fiul meu preaiubit. Pe dânsul să-l ascultaţi" (Mc 9,7).
Sărbătoarea din această duminică, Schimbarea la Faţă a lui Isus Cristos, ne oferă posibilitatea de a pătrunde mai adânc în misterul persoanei lui Isus Cristos şi în cel al răscumpărării neamului omenesc.
Prin schimbarea la faţă, Isus Cristos aruncă o lumină clară asupra identităţii sale şi asupra realităţii Bisericii sale. Dacă la Buna-Vestire, arhanghelul Gabriel îl prezintă sfintei Fecioare Maria ca fiind Fiul celui preaînalt, această realitate se va revela gradual după derularea vieţii lui Isus din Nazaret. Odată cu intrarea lui în scena poporului ales, Isus începe să-şi reveleze discret identitatea. Apare la templul din Ierusalim, la vârsta de 12 ani în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. "Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui" (Lc 2,47).
La botezul primit prin mâinile sfântului Ioan Botezătorul, "Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce a venit din cer: «Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria»" (Lc 3,22). După ispitirea din pustiu, unde învinge puterea Satanei, începe să predice. "El străbate toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor. Şi s-a dus vestea despre el în toată Siria. Îl urmau mulţimi numeroase din Galileea, din Decapole, din Ierusalim şi Iudeea şi de dincolo de Iordan" (Mt 4,23-25).
Isus, prin învăţătura lui, se arată superior Legii lui Moise "deoarece el învăţa ca unul care are autoritate, şi nu în felul cărturarilor" (Mt 7,29). El spunea: "Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: să nu ucizi!... Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată" (Mt 5,21-22a). Isus nu vine să desfiinţeze Legea şi Profeţii, ci să le desăvârşească (cf. Mt 5,17). Numai el are cuvintele vieţii veşnice (cf. In 6,68) şi "nimeni nu a vorbit ca omul acesta".
Cristos dovedeşte o înţelepciune excepţională fiind capabil să răspundă imediat la orice întrebare pusă de adversarii săi. Răspunde cu înţelepciune în cazul tributului ce trebuie dat Cezarului (cf. Mc 12,1-317); le arată saduceilor greşeala în care se află cu privire la învierea morţilor (cf. Mc 12,18-27); le răspunde celor ce i-au adus o femeie prinsă în adulter: "Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea" (In 8,7).
Învăţătura şi autoritatea sa îi face pe conaţionalii săi să se întrebe miraţi: "De unde are el înţelepciunea aceasta şi aceste puteri?" (Mt 13, 54). "Nu este acesta fiul lui Iosif?" (Lc 4,22) "Nu se numeşte mama lui Maria, iar fraţii lui: Iacob, Iosif, Simon şi Iuda? ...De unde deci are el toate acestea?" (Mt 13,56). Dovedeşte că are putere de a ierta păcatele vindecând pe acel paralizat adus la el de cei patru oameni.
Isus dovedeşte o putere excepţională asupra naturii: merge pe valurile mării învolburate, iar când apostolii îl văd şi cred că e o stafie, el îi linişteşte şi le spune: "Curaj! Eu sunt. Nu vă temeţi!" (Mc 6,50). După o zi de activitate adoarme în barca cu ajutorul căreia traversa Marea Galileii împreună cu apostolii săi, iar furtuna iscată deodată îi ameninţa. Apostolii speriaţi îl trezesc şi-i spun: "Nu-ţi pasă că pierim? Atunci s-a ridicat, a poruncit vântului şi a spus mării: taci, linişteşte-te! Şi s-a făcut linişte mare. Apostolii au spus: Cine este oare acesta că porunceşte chiar şi vânturilor şi apei şi ele îl ascultă?" (Lc 8, 24-25).
Isus acţionează asupra trupurilor oamenilor şi vindecă orice boală, fie direct prin atingerea bolnavului, fie indirect, la distanţă, printr-un cuvânt. Iartă păcatele şi dovedeşte această putere prin vindecarea paraliticului. Afirmă că este învierea şi viaţa şi dovedeşte aceasta înviind pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain şi pe prietenul său Lazăr din Betania.
Isus dovedeşte că are o putere deosebită şi asupra diavolului pe care îl învinge şi îl scoate din cei posedaţi; alungă printr-o singură poruncă o legiune de diavoli din posedatul din ţinutul Gherasenilor, iar diavolii îi cer permisiunea de a intra în porci (cf. Mc 5,1-14). Oamenii care participă la eliberarea posedaţilor sunt uimiţi şi se întreabă ce fel de învăţătură este aceasta şi de unde are el această autoritate că până şi diavolii i se supun.
Toate aceste întrebări ce au fost puse de diferite categorii de oameni, ca şi de către apostoli, îşi găsesc răspunsul adecvat în evenimentul schimbării la faţă a lui Isus pe muntele Tabor. Acolo, în prezenţa apostolilor: Petru, Iacob şi Ioan, Isus îşi dezvăluie identitatea sa de Fiu întrupat a lui Dumnezeu, iar glasul venit din cer confirmă această identitate. Prin schimbarea sa la faţă, Isus lasă să se vadă, pentru câteva momente, ceva din misterul ascuns de natura sa umană. Această revelare a lui Isus avea menirea să-i pregătească pe apostoli, şi peste veacuri, să ne dezvăluie şi nouă, cine este el cu adevărat, dincolo de realitatea sa vizibilă şi palpabilă de Fiu al Omului.
Dacă vom avem curiozitatea sfântă de a citi cu atenţie textele evanghelice, în lumina schimbării la faţă a lui Isus, s-ar putea să avem surpriza de a fi beneficiarii unei frumoase revelaţii, asemenea unei revelaţii particulare de care a beneficiat sfântul Ioan Bosco.
Într-o zi, pe când stătea liniştit în Oratoriul său din Torino, nu după mult timp de la moartea mamei sale Margareta, Dumnezeu i-a făcut o favoare; i-a oferit posibilitatea să o vadă pe mama sa. Aceasta a apărut deodată în faţa lui îmbrăcată aşa cum o cunoştea el pe când lucra cu el la îngrijirea tinerilor din Oratoriu. Surprins, el o întreabă: "Mamă, dar nu eşti moartă?" Aceasta i-a răspuns: "Da, dar trăiesc!" Ioan a reluat: "Dar unde eşti?" Aceasta i-a răspuns: "În rai!" "Explică-mi şi mie cum este acolo", a reluat sfântul. "Nu pot! Pentru că tu nu poţi înţelege", a reluat mama. "Atunci, arată-mi ceva din ceea ce este acolo!" După câteva momente, fizionomia mamei a luat o înfăţişare nouă. A început să strălucească de o lumină supranaturală. Faţa era senină, voioasă şi exprima o pace şi o fericire extraordinară. La vederea acestei imagini sfântul a scos un strigăt de bucurie atât de puternic încât i-a speriat pe toţi cei din casă. După care apariţia a dispărut.
Acest strigăt de bucurie se aseamănă cu ceea ce a exprimat Petru care a spus: "Învăţătorule, ce bine ne simţim aici!" (Mc 9,5).
Schimbarea la faţă a lui Isus ne dezvăluie şi identitatea noastră de creştini. Noi care credem în el şi am primit Botezul "ne numim copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem. Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1In 3, 1-2). Dacă în acest moment Dumnezeu ar face o minune şi ar revela realitatea adevărată a unui creştin în starea harului sfinţitor am rămâne şi noi extaziaţi în faţa unei asemenea minuni. Fiecare creştin poartă în vasul fragil de lut al trupului său uman comoara cea de preţ a naturii divine asemenea lui Isus. Creştinul care ţine cont de porunca lui Dumnezeu Tatăl: "Pe dânsul să-l ascultaţi" (Mc 9,7) şi acceptă chemarea lui Isus: "Dacă cineva vrea să vină după mine să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze" (Lc 9, 23), va realiza ceea ce spune acelaşi Isus: "Unde sunt eu acolo va fi şi cel care mă slujeşte" (In 12,26), iar noi ştim unde este acum Isus. "Şade la dreapta lui Dumnezeu Tatăl" adică este părtaş de viaţa, gloria şi fericirea veşnică a Tatălui ceresc.
Aşa cum Isus, după schimbarea sa la faţă, a mers conştient spre cruce pentru a oferi tuturor oamenilor viaţa divină, la fel şi noi trebuie să-l urmăm pe Isus pentru a dobândi viaţa şi fericirea veşnică împreună cu el. Numai cine îl urmează pe el, fiind părtaş la crucea lui va fi făcut părtaş şi la slava şi fericirea lui veşnică.
Isus, fiind Fiul întrupat a lui Dumnezeu, are puterea de a transforma trupul nostru umil într-un trup glorios asemenea trupului său înviat. El poate transforma lacrimile suferinţelor noastre zilnice în mărgăritare preţioase pentru răscumpărarea noastră şi a celorlalţi oameni. Dacă credem în el şi-l urmăm nu vom umbla în întuneric, ci vom umbla în lumină, iar la sfârşitul vieţii vom ajunge să locuim şi noi în lumina sa veşnică şi aducătoare de fericire.
Doamne Isuse, îţi mulţumim că ni te-ai revelat ca să te cunoaştem. Susţine-ne cu harul tău să te putem urma şi, astfel, să ajungem să te contemplăm veşnic în ceruri. Amin.
