Cristos a înviat!
Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Răsună astăzi vestea învierii şi cântarea de bucurie în toate Bisericile catolice din lume. De la bazilica "Sfântul Petru" din Roma, la catedralele celor mai mari oraşe din lume, de la bisericuţele risipite printre dealuri şi printre munţi, ori prin câmpii, până la micile capele înălţate de misionari se aude acest strigăt, această cântare de bucurie: Cristos a înviat. Aleluia!
"Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim în ea" (Ps 117,24).
Biruinţa lui Dumnezeu asupra morţii, viaţa nouă - iată ce sărbătorim la Paşti! Isus a trecut de la moarte la viaţă, el a risipit întunericul păcatului, a rupt lanţurile morţii.
Isus, pe care l-am văzut în Vinerea Mare cu trupul zdrobit, răstignit pe cruce, a înviat a treia zi. În jertfa de pe cruce şi în învierea sa, el ascunde ceva extrem de preţios: e vorba de iertare, de împăcare cu Dumnezeu, împreună cu speranţa învierii şi a vieţii veşnice.
Învierea e un eveniment din care şi astăzi curg spre noi şuvoaie de haruri necesare pentru a înfrunta propriile calvaruri.
1. A alerga în direcţia bună
Să privim, în dimineaţa învierii, spre grădina unde era mormântul lui Cristos. Ce se întâmplă?
Observaţi! Mormântul a devenit un furnicar, un du-te vino.
"După ce a trecut sâmbăta, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul", ne spune Evanghelia după sfântul Matei. Dar găsesc o piatră răsturnată, un mormânt gol, o veste fulgerătoare. A înviat! Şi din acel moment se dezlănţuie o mişcare de neoprit.
"Mergeţi în grabă şi spuneţi discipolilor săi...".
Fug femeile de la mormânt. "Cu frică şi cu bucurie mare", aleargă să ducă vestea.
Petru şi Ioan se năpustesc spre grădină. "Alergau amândoi împreună, ne spune evanghelia de azi, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt".
Aleargă şi gărzile către oraş, pentru a relata "arhiereilor despre toate cele întâmplate", vom auzi în evanghelia de mâine.
Învierea, aşa cum ne-o descriu evangheliile, este tulburătoare. Se deranjează ordinea care era stabilită. Are loc o răsturnare, toţi se pun în mişcare.
Mormântul, prin urmare, nu este o oprire. Şi nici o concluzie. Este o naştere, un început. Cristos e viu.
Paştele este, cu alte cuvinte, o invitaţie la a alerga într-o direcţie bună, la a-l întâlni pe el.
Alergăm mult, în acest timp ca al nostru, care trece repede. Uneori însă nu ştim în ce direcţie! De dimineaţă până seara facem mii de lucruri care sperăm să ne umple viaţa.
Paştele vine să ne amintească faptul că-l întâlnim pe Cristos cel viu când alergăm în direcţia bună. Îl întâlnim când ne îndreptăm spre biserică, în participarea la sfânta Liturghie şi la sfintele sacramente, îl găsim când ne plecăm ochii pe paginile Sfintei Scripturi pentru a o citi şi medita, îl aflăm când ne orientăm spre fraţii noştri care au nevoie de noi...
Alergarea aceasta presupune schimbare. Este ceea ce ne spunea apostolul Paul în lectura a doua: "Dacă, aşadar, aţi înviat împreună cu Cristos, râvniţi la lucrurile de sus, unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu".
Şi este pentru că Paştele înseamnă trecere; trecere de la moarte la viaţă, de la păcat la har, de la întristare la bucurie.
A-l întâlni pe Cristos cel viu şi a alerga către fraţii noştri, pentru a le striga şi lor bucuria acestei "treceri" înseamnă a deveni martori, aşa cum îl vedem pe apostolul Petru în prima lectură: "Noi suntem martori - spune apostolul - la tot ceea ce a făcut el în ţara iudeilor şi în Ierusalim; ei l-au omorât, atârnându-l pe lemnul crucii. Dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi".
2. Învierea: puterea lui Dumnezeu
Ascultând lecturile şi cântările de azi realizăm apoi că învierea fascinează, este puterea lui Dumnezeu. Cristos, cu moartea pe moarte călcând, le-a dat viaţă celor din morminte.
În întreaga Biserică răsună vestea că el trăieşte dincolo de moarte, că este Domnul celor vii şi al celor morţi.
Înţelegem surprinderea ucenicilor şi, chiar, neîncrederea lor la vestea mormântului gol. Însă Cel Înviat nu a întârziat să se facă văzut şi ei au înţeles realitatea. Au văzut şi au crezut! După două mii de ani, simţim încă emoţia de nedescris care i-a copleşit pe ucenici când au auzit vestea că Isus a înviat şi apoi salutul Învăţătorului: "Pace vouă..."
La mormântul lui Isus descoperim puterea lui Dumnezeu.
Ni se povesteşte despre o doamnă care nu credea în învierea lui Cristos, că a lăsat în testament ca deasupra mormântului ei să se aşeze o lespede groasă pe care să se scrie: "Nu este înviere". În necredinţa ei, dorea ca mormântul să nu fie deranjat de nimeni.
După ani de zile se putea vedea cum din piatră a izbucnit un firicel verde care şi-a făcut loc tot mai mult în lespedea groasă, până ce a crăpat-o cu totul, acel firicel devenind un mic copac.
Puteai să te gândeşti cum a reuşit să învingă piatra?!
Dacă puterea naturii a învins tăria pietrei, cu atât mai mult înţelegem că puterea lui Dumnezeu învinge moartea şi necredinţa din sufletele oamenilor.
Deoarece, Isus a frânt boldul morţii, a zdrobit puterea morţii, mormântul nu ne mai poate ţine în captivitate. Pentru că Isus a pătruns prin moarte la viaţă, sărbătoarea Învierii înseamnă şi pentru noi intrarea în noua viaţă.
În virtutea învierii lui Cristos, toate elementele se înalţă la o demnitate mai mare. Învierea lui Isus e viaţă pentru cei răposaţi, iertare pentru cei păcătoşi şi glorie pentru cei sfinţi.
Împreună cu Cristos vom învia şi noi şi vom învinge întunericul morţii: aceasta este speranţa creştinilor.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
E Paştele. Cristos este viu. Să ne alăturăm femeilor, Mariei Magdalena, lui Ioan şi lui Petru şi să alergăm pentru a-l întâlni pe Cristos cel viu. Să ne aprindem speranţa în suflet şi să facem din el centrul preocupărilor şi al căutărilor noastre.
Fie ca biruitorul păcatului şi al morţii să dea tuturor bucurie şi speranţă!
Cristos a înviat!
