Anul A
Duminica a 19-a de peste an
1Rg 19,9a,11-13a; Ps 84; Rom 9,1-5; Mt 14,22-33
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În meditaţiile pe care părinţii noştri spirituali ni le ţineau la seminar pe timpul studiilor, ni se amintea deseori că seminaristul şi viitorul preot trebuie să aibă neapărat trei calităţi, exprimate pe scurt prin trei cuvinte latineşti care începeau cu litera "s": sanus, sapiens, sanctus. Adică slujitorul altarului trebuie să fie sănătos, înţelept şi sfânt.
Asta aştepta lumea în februarie 2013 de la viitorul papă, după ce Benedict al XVI-lea renunţase la misiunea de a fi la cârma Bisericii. Comentând aceste aşteptări, un preot francez, într-un articol, scria: "Sperăm că viitorul papă va fi ne nimis sanus, ne nimis sapiens, ne nimis sanctus". În traducere, dorea ca papa să fie nici prea sănătos, nici prea înţelept şi nici prea sfânt. Pentru că cel prea sănătos n-ar şti ce înseamnă boala şi n-ar mai avea compasiune pentru cei bolnavi; cel prea înţelept ar crede că ştie totul, că nu mai are nimic de învăţat de la alţii şi n-ar mai ţine cont de părerile altora; iar cel prea sfânt ar fi prea exigent, când e vorba de slăbiciunile oamenilor şi ar putea să uite că Dumnezeu este şi milostiv.
Sigur, toţi oamenii doresc să fie sănătoşi şi înţelepţi, poate o bună parte dintre noi ne străduim să fim chiar şi sfinţi. Dar în drumul spre sănătate, înţelepciune şi sfinţenie întâlnim multe piedici şi nu rareori ne poticnim şi facem experienţe triste, dezolante, şi uneori poate chiar cu consecinţe catastrofale.
Plecând de la lecturile sfinte propuse pentru această duminică, aş vrea să vă semnalez doar două obstacole care stau în faţa realizării unui creştin, şi anume, lipsa de încredere în Dumnezeu şi frica.
Dacă ar fi să tratăm acest subiect numai din punct de vedere psihologic, ne-am da uşor seama că şi psihologia împreună cu psihiatria au argumente asemănătoare care ni se propun în aceeaşi direcţie pentru remontarea şi echilibrarea unui om care este sau se simte ratat, care este în pragul falimentului sau poate chiar e prins într-o plasă de cele mai negre gânduri şi nu găseşte cărarea spre luminiţa de la capătul tunelului.
Dar să ne întoarcem la lecturile proclamate azi, pentru a vedea care sunt efectele fricii şi ale neîncrederii şi care sunt mijloacele, remediile, pentru a le învinge şi pentru a găsi echilibrul sufletesc şi calea spre împlinire şi fericire.
În prima lectură facem cunoştinţă cu marele profet Ilie. Să ne amintim câteva lucruri din viaţa lui: e mare făcător de minuni; învie pe fiul unei văduve; face ca untdelemnul şi făina acesteia să nu se împuţineze; e aducător şi opritor de ploaie; e cunoscut pentru conflictul său cu idolatrul rege Ahab, împotriva căruia începe un război religios; ucide pe muntele Carmel pe cei patru sute de preoţi şi profeţi falşi ai curţii regale, care promovau cultul lui Baal, fapt care atrage mânia principesei Isabela şi, ca urmare, de frică, Ilie fuge la Barşeba. După patruzeci de zile ajunge la muntele Horeb, lipsit de curaj şi plin de o frică de moarte. Aici, însă, are loc evenimentul teofaniei, al întâlnirii şi al împăcării prorocului cu Dumnezeu. În peştera întunecată unde se ascunsese, prorocul înfricoşat şi dezamăgit cere să-l întâlnească pe Dumnezeu. Însuşi Domnul i s-a adresat spunându-i: "Ieşi şi stai pe munte în faţa Domnului". Ilie îl vede pe Dumnezeu într-o adiere de vânt lin, nu în vântul şi furtuna năprasnică, nu în foc şi cutremur. El înţelege că credinţa nu poate fi impusă cu metode dure, ci cu iubire şi blândeţe. Reţinem, pe de o parte, frica groaznică ce l-a cuprins pe Ilie şi l-a făcut să se ascundă în peşteră, iar, pe altă parte, invitaţia "Ieşi şi stai în faţa Domnului".
Când eşti cu Domnul, când Domnul este lângă tine şi când te bucuri de prezenţa Domnului prin dulce adiere de vânt, teama, frica, groaza dispar şi te cuprinde liniştea plăpândă.
Să trecem la fragmentul evangheliei, care e legat de înmulţirea pâinilor relatată duminica trecută. Ca de obicei, Isus se retrage de o parte, pe munte, pentru a se ruga. Spune fragmentul evanghelic: "Când s-a înserat, era acolo singur". Pe apostoli îi trimisese cu barca, pentru a ajunge la celălalt mal. Probabil mai aveau cu ei cele douăsprezece coşuri cu firimituri pe care le adunaseră. Spre nenorocul lor, un vânt puternic şi contrar, ce provoca valuri mari, arunca barca încoace şi încolo. Spre ziuă, Isus s-a apropiat de ei venind pe mare. Iar ucenicii s-au înspăimântat şi au început să strige de frică. După ce Isus îi linişteşte cerându-le să nu se teamă şi să aibă încredere, la provocarea lui Petru, Isus îl invită să vină la el pe apă. Petru, pornind spre Isus cu vântul contrar şi puternic, începe să se scufunde şi-l cuprinde teama. De aceea strigă: "Doamne, salvează-mă!". Cu uşurinţă remarcăm două situaţii: Isus se roagă pe munte, într-un loc retras, începând de după-amiază şi până în zori; apostolii, rămaşi fără Isus, vâslesc cu greu împotriva vântului năprasnic, se tem, se înspăimântă, ţipă de frică.
Ambele lecturi vorbesc de obstacole, frică, groază, înspăimântare şi neîncredere sau puţină credinţă. Atât Ilie cât şi apostolii sunt descurajaţi, aproape paralizaţi, nu ştiu cum pot să iasă din situaţia dificilă în care se află. Ce l-a făcut pe Ilie să prindă curaj? A fost invitaţia adresată: Ieşi din peşteră, părăseşte întunericul, suie-te pe munte, stai în lumina şi prezenţa Domnului. Cum s-au salvat apostolii, şi mai ales Petru, care voind să meargă pe apă, de frică a început să se scufunde? A fost invitaţia lui Isus: Aveţi încredere, eu sunt aici cu voi, nu vă fie teamă! Iar la strigătul lui Petru, "Doamne, salvează-mă!", Isus îi întinde mâna, şi cuprinzându-l, îi dă motivaţia eşecului său: Ai avut puţină credinţă şi te-ai îndoit.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dacă transpunem situaţiile protagoniştilor din cele două lecturi la experienţele pe care le trăim noi înşine, observăm cu uşurinţă că în calea unei vieţi normale, liniştite, fericite şi satisfăcătoare, teama, groaza, frica, îndoiala, neîncrederea în Dumnezeu în puterile sau talentele primite de la Domnul ne fac să ne închidem în noi înşine, ne frânează în drumul pe care îl avem de parcurs, ne îmbolnăvesc, ne fac să luăm decizii neînţelese, întreprindem acţiuni catastrofale pentru alţii, ne temem de noi înşine, ne este frică de şefi, ne îndoim de sinceritatea colegului sau a vecinului, soţul sau soţia se întreabă dacă fidelitatea promisă cu jurământ la căsătorie mai este menţinută, se trăieşte cu frica în spate că mâine angajatorul ar putea să vină cu vestea proastă că se reduc salariile sau locurile de muncă.
Ilie, care o făcuse pe grozavul, şi ucise pe cei patru sute de preoţi şi profeţi ai ruşinii, avea simţământul vinovăţiei, se temea de răzbunarea lui Ahab şi a Isabelei. Şi, de aceea, se ascunde în peşteră. Dar el prinde curaj când dă ascultare invitaţiei: Ieşi, suie-te pe munte şi stai pe calea şi în prezenţa Domnului! Primeşte duhul Domnului şi-şi continuă misiunea nobilă de profet şi apărător al credinţei.
La fel, apostolii, primindu-l pe Isus cu ei în luntre şi-n viaţa lor, ascultându-i şi primindu-i invitaţia: nu vă fie teamă, aveţi încredere, eu sunt cu voi, au găsit satisfacţia şi realizarea lor în urmarea, trăirea şi predicarea cuvântului mântuitor al lui Isus.
Ne amintim, iubiţi credincioşi, de cele trei cuvinte latineşti de la începutul acestei reflecţii: sanus, sapiens, sanctus. Adică creştinul trebuie să fie sănătos, înţelept şi sfânt. Să nu uităm că pentru implementarea acestor caracteristici în viaţa noastră este necesar să depăşim teama, să ne fie frică doar de păcat, de nerespectarea orânduirii divine şi a legilor umane juste. Să avem încredere în iubirea milostivă şi sprijinul lui Dumnezeu, să-l acceptăm cu bucurie în viaţa, în casa şi în activitatea noastră de fiecare zi. Să ne lăsăm mereu scăldaţi şi încălziţi de strălucitoarea sa lumină.
Şi, vă rog, să-mi permiteţi o propunere provocatoare: în cinstea şi prin mijlocirea Maicii Domnului pe care o vom sărbători vineri, haideţi de azi şi până duminica viitoare să încercăm un lucru, şi anume: toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre să aibă în vedre poruncile lui Dumnezeu, să fie făcute în prezenţa lui Dumnezeu care ne simte, ne vede, ne aude, ne compătimeşte, ne luminează şi aşteaptă să fim buni şi corecţi în toate. De aceea, nu vom trece pe roşu la semafor; vom folosi coşul de gunoi ori de câte ori va fi necesar, dând exemplu bun şi altora; voi stinge pe coridorul instituţiei un bec ce arde ziua şi voi face economie la apă, chiar dacă nu plătesc eu factura; cine se ştie slab trecând pe lângă un bar, va merge mai departe fără să accepte tentaţia sau invitaţia prietenului, pentru a lua "una mică"; dacă te ştii atras de jocurile de noroc, înconjoară mai degrabă cinci sute de metri, pentru a evita o sală de jocuri care ţi-a furat bucata de pâine de la gura copiilor; iar dacă internetul ţi-a devenit un drog şi experienţa îţi spune că te-a nenorocit şi ţi-a furat liniştea sufletească de atâtea ori, nu mai da click pe acele imagini vechi sau noi şi nu naviga pe unde nu se cuvine; dacă ai un prieten sau o prietenă, fie chiar şi în faza de pregătire proximă pentru căsătorie, puneţi-vă de acord şi promiteţi-i lui Dumnezeu că veţi evita tot ceea ce ar putea să lezeze curăţia în gânduri şi fapte, iar sacrificiul vostru va însemna tărie de caracter şi va fi răsplătit de Dumnezeu. Iar exemplele ar putea continua.
Da, haideţi să facem proba de o săptămână şi vă asigur că, după cele şapte zile, vă veţi simţi mai bine, veţi fi satisfăcuţi şi bucuroşi că aţi reuşit, că aţi mai pus o cărămidă la construcţia caracterului. Dumnezeu se va bucura şi răsplata nu va întârzia. Şi vă spun, că dacă a mers bine prima săptămână, veţi prinde gust şi veţi continua cu această practică. Şi chiar în cazul în care nu aţi reuşit sută la sută, veţi fi dispuşi să luaţi toate măsurile cuvenite, pentru ca ulterior succesul să fie asigurat pe deplin. De aceea, evitând teama, frica şi îndoiala, căutând prezenţa şi lumina Domnului, încrezându-ne în puterea sa, cultivând străduinţa noastră de a evita răul şi de a face binele, fiecare vom fi sanus, sapiens, sanctus, sănătoşi, înţelepţi, sfinţi, oameni de bunăvoinţă. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin!
