Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sărbătoarea Epifaniei, pe care o celebrăm astăzi, este o continuare şi o aprofundare a misterului Crăciunului, a misterului iubirii divine care se întrupează în persoana lui Isus Cristos şi se manifestă înaintea tuturor popoarelor lumii.
Epifania este începutul manifestării publice a lui Isus, Mesia, în faţa întregii omeniri reprezentate de cei trei regi-magi din Răsărit.
Fenomenul excepţional, apariţia unei stele de o strălucire impresionantă, în cosmosul pe care ei îl studiau ca nişte astronomi pasionaţi, a fost mobilul de care s-a folosit Dumnezeu, Stăpânul întregului univers, pentru a-i conduce la credinţă adevărată şi, prin aceasta, la cunoaşterea şi la întâlnirea cu Isus Cristos, Domnul, Adevărul care mântuieşte şi dă viaţă şi fericire veşnică.
Această stea pe care craii-magi o numesc "steaua lui", adică a lui Mesia, le-a provocat o veritabilă străfulgerare divină în mintea şi în inima lor şi i-a captivat atât de mult, încât i-a determinat să ia o decizie surprinzătoare, atât pentru cei din familia lor, cât şi pentru mulţi dintre cei care i-au văzut călătorind.
S-au decis să pornească la drum, lăsându-se călăuziţi de această stea. E posibil ca profeţia lui Balaam "O stea răsare din Iacob" (Num 24,17), care prevestea venirea în lume a lui Mesia, să fi ajuns şi la urechile lor, iar ei să vadă în această stea tocmai împlinirea acestei profeţii.
Dorinţa de a vedea ce prevesteşte steaua ce le-a apărut i-a determinat să o urmeze, deşi nu ştiau locul precis unde aveau să ajungă, urmând calea indicată de acea stea excepţională. Erau însă pe deplin încredinţaţi că acest semn este divin şi că trebuia urmat până la capăt, dacă voiau să-l întâlnească pe Regele Mesia, venit între oameni.
Determinaţi şi susţinuţi de convingerea lor sfântă că acest semn este divin, fără să-i cunoască deplina lui semnificaţie, decât atunci când vor auzi interpretarea Scripturilor la Ierusalim de către cărturari, au fost în stare să pornească la drum, să înfrunte dispreţul oamenilor, oboseala, greutăţile şi pericolele călătoriei, iar la capătul drumului să experimenteze imensa bucurie de a-l întâlni pe Regele Mesia.
Epifania lui Isus, anunţată magilor prin steaua minunată care i-a călăuzit, a răscolit şi tulburat Ierusalimul, pe Irod, regele Iudeii, pe arhierei şi preoţi, slujitori ai templului, şi pe cărturari, adică pe cunoscătorii şi interpreţii Sfintelor Scripturi.
În faţa apariţiei şi a manifestării lui Mesia, relatată de textul evangheliei, observăm aceste atitudini: aceea a arhiereilor şi a cărturarilor, care după ce cercetează Scripturile şi află de locul unde trebuia să apară Mesia, rămân indiferenţi şi îşi văd în continuare netulburaţi de viaţa lor, deşi aşteptau şi ei venirea lui Mesia; aceea a magilor care, descoperind locul unde trebuia să se nască Mesia, merg să-l întâlnească; aceea a lui Irod, care urmăreşte să-l ucidă, considerându-l un duşman şi un pericol pentru tronul său.
Aceste trei atitudini au menirea să ne determine să ne întrebăm: Care este atitudinea noastră actuală faţă de Isus Cristos, Mesia? În care dintre aceste trei categorii ne aflăm? Nu cumva suntem indiferenţi faţă de Cristos venit în lume? Îl căutăm sincer şi vrem să ne întâlnim cu el? Sau îl dispreţuim şi îl urâm, luptând împotriva lui, considerându-l un duşman ce trebuie distrus? Sărbătoarea de astăzi ne provoacă să dăm un răspuns personal la aceste întrebări. Răspunsul nostru sincer ne va arăta în care dintre cele trei categorii de persoane ne încadrăm, şi, prin urmare, cum vom acţiona.
Iubiţi credincioşi şi dragi radioascultători
Iubirea infinit milostivă a lui Dumnezeu, care vrea ca toţi oamenii să ajungă la cunoaşterea adevărului şi la mântuire, nu refuză nici unui om posibilitatea de a se întâlni cu Isus Mesia, unicul Mântuitor şi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni.
Aşa cum le-a oferit magilor steaua cea luminoasă pentru a-i călăuzi la Cristos, la fel ne oferă şi nouă o lumină capabilă să ne călăuzească în drumul nostru de întâlnire cu Cristos.
Popoarelor la care încă nu a ajuns evanghelia, vestea cea bună a lui Cristos, Dumnezeu le oferă darul credinţei naturale prin care îi stimulează şi îi luminează din interiorul fiinţei lor să caute şi să primească adevărul. Şi cum noi ştim că Adevărul este însuşi Cristos, prin darul credinţei naturale, necreştinii care caută cu sinceritate adevărul, pot ajunge la cunoaşterea suficientă a lui Cristos şi la posibilitatea obţinerii mântuirii, în conformitate cu planul său mântuitor, pe o cale pe care numai Dumnezeu o cunoaşte.
Oamenilor însă care s-au lăsat călăuziţi de darul credinţei naturale, în căutarea cu sinceritate a adevărului, şi au primit, în urma predicării şi a catehizării, evanghelia mântuirii, Dumnezeu le-a oferit, prin Botez, darul supranatural al credinţei, adică virtutea teologală a credinţei.
Prin acest dar supranatural al credinţei, creştinii cred în existenţa unui singur Dumnezeu viu şi adevărat în trei persoane, consideră ca adevărat ceea ce a revelat Dumnezeu, prin acţiunile şi cuvintele sale, şi plini de încredere în iubirea lui veşnic milostivă, se străduiesc să-i împlinească cu fidelitate poruncile pentru a beneficia de darul mântuirii.
Prin epifania sa, aşa după cum scrie sfântul Paul creştinilor din Efes, Cristos vrea să se manifeste tuturor popoarelor pentru că toţi sunt chemaţi, Cristos Isus, să participe la aceeaşi moştenire, pentru că "prin evanghelie păgânii sunt împreună moştenitori cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi sunt părtaşi cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus" (Ef 3,6).
Cred că merită, în sărbătoarea de astăzi, să medităm câteva momente asupra modului în care au acţionat magii însufleţiţi de credinţei lor, chiar dacă au trecut câteva săptămâni de când s-a încheiat Anul Credinţei.
Mai întâi, au acceptat iniţiativa lui Dumnezeu, care le-a transmis mesajul său prin steaua minunată şi s-au decis să urmeze drumul indicat lor prin acest fenomen astronomic excepţional. Când steaua a dispărut, la intrarea în Ierusalim, au început să se intereseze despre Mesia de la persoanele cele mai competente care puteau să le dea relaţii referitor la evenimentul întâmplat.
Apoi au continuat căutarea lor şi, în sfârşit, au ajuns la ţinta căutărilor lor. Întâlnirea cu Mesia le-a produs o imensă bucurie. Această bucurie i-a făcut să se plece la pământ şi să-l adore, să-i ofere daruri, iar apoi să se întoarcă în patria lor pe o altă cale, transformaţi în ucenici şi mesageri ai iubirii lui divine.
Admirând credinţa fermă şi tenacitatea acţiunilor magilor, să vedem ce putem şi ce trebuie să învăţăm, astăzi, de la ei cu privire la trăirea credinţei noastre. Desigur, mai întâi să acceptăm cu multă disponibilitate darul oferit de Dumnezeu prin Botez, virtutea teologală a credinţei.
Să păstrăm şi să cultivă această virtute prin citirea şi meditarea Scripturilor; să cunoaştem bine învăţătura creştină, ascultând predica şi cateheza propusă de persoanele competente: papa, episcopi şi preoţi; să ne apropiem de Cristos, primindu-l în sfintele sacramente şi adorându-l în faţa preasfântului sacrament al Euharistiei; să-i oferim darurile noastre spirituale: aurul curat al iubirii noastre fidele, tămâia rugăciunilor noastre pioase şi neîntrerupte, smirna smereniei şi a supunerii constante faţă de legile sale, dar şi darurile noastre materiale, săvârşind fapte de caritate în favoarea celor săraci, orfani, văduvi sau marginalizaţi social; să ne lăsăm transformaţi de Cristos în ucenici ai săi şi în mesageri ai evangheliei sale; să acceptăm să devenim colaboratorii săi la opera sa de mântuire prin împlinirea în mod conştiincios a datoriilor profesionale şi familiale, prin suportarea cu răbdare a încercărilor, a bolilor, a bătrâneţii şi a tuturor suferinţelor noastre, unindu-le cu suferinţele sale mântuitoare.
Astfel, vom da dovadă de o credinţă matură, care se va manifesta printr-o iubire devotată, atât faţă de Cristos, cât şi faţă de oameni.
Întrucât, în Dieceza de Iaşi, anul 2014 este dedicat episcopului martir Anton Durcovici, cred că este potrivit să privim la exemplul de credinţă pe care ni-l oferă, în lumina celor considerate în sărbătoarea de astăzi a Epifaniei.
Episcopul nostru Anton, atât prin viaţa şi activitatea sa, cât şi prin moartea sa de martir, ne-a arătat credinţa sa matură. El a păstrat cu fidelitate credinţa primită la Botez, a aprofundat sistematic adevărurile revelate, frecventând cursurile de teologie, obţinând chiar titlul de doctor în teologie; sfinţit preot a predicat cu fermitate şi curaj adevărurile de credinţă, iar ca profesor le-a propus cu claritate seminariştilor; şi-a fortificat credinţa prin primirea frecventă a sfintelor sacramente, prin meditaţie şi rugăciune.
Prin credinţa sa puternică şi bine fundamentată teologic, episcopul Anton Durcovici s-a întâlnit plenar cu Cristos, mai întâi în misterul crucii pe care l-a celebrat la sfânta Liturghie şi pe care l-a trăit personal în suferinţele îndurate în închisorile comuniste, iar apoi prin moartea sa de martir care i-a deschis posibilitatea întâlnirii faţă către faţă cu Cristos în gloria eternă din ceruri.
Prin episcopul nostru martir, Anton Durcovici, Dumnezeu ne oferă un luminos exemplu de trăire a credinţei noastre creştine, care cred că merită să fie urmat.
Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul credinţei creştine, să o păstrăm şi să o aprofundăm prin cunoaşterea adevărurilor de credinţă, prin primirea sfintelor sacramente, prin meditaţie şi rugăciune pentru ca la capătul drumului nostru de credinţă să trăim şi noi bucuria imensă de a-l fi întâlnit pe Cristos şi de a putea să-l vedem şi să-l contemplăm în misterul Sfintei Treimi.
În încheiere vă propun să facem această rugăciune: Doamne, sporeşte-ne credinţa, întăreşte-ne în credinţă, fă-ne statornici într-însa, fă-ni-o eficientă prin caritate şi ajute-ne să ne bucurăm veşnic, după această viaţă, de roadele credinţei noastre. Amin.
