Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
"Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, s-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu" (Mc 16,19). Acesta este misterul pe care-l celebrăm în solemnitatea de astăzi, în conformitate cu învăţătura Scripturii şi a Crezului pe care-l proclamăm mai ales în cadrul sfintei Liturghii. Cred că celebrarea de astăzi este pentru noi o ocazie potrivită să încercăm să înţelegem acest mister important al vieţii lui Cristos şi al credinţei noastre.
Ce vrea să însemne că Isus "s-a înălţat" sau "a fost înălţat", sau "s-a suit la ceruri"? Despre care ceruri este vorba? La aproape toate popoarele şi religiile, "cerul" este identificat cu locuinţa divinităţii sau a zeilor. Şi în Biblie întâlnim deseori un limbaj popular asemănător pentru a exprima transcendenţa lui Dumnezeu care "locuieşte în ceruri", spre deosebire de om care "călătoreşte" pe pământ.
Odată cu învierea lui Isus din morţi şi cu înălţarea sa la ceruri, această ruptură netă între cer şi pământ a fost anulată. În persoana lui Isus Cristos, om şi Dumnezeu, primul om s-a înălţat la cer şi întreaga omenire a primit speranţa şi garanţia că poate urca la cer pentru a-l întâlni şi a "locui" împreună cu Dumnezeu.
Numai cine nu cunoaşte nici măcar la nivel elementar Catehismul mai poate gândi cum se spune despre un astronaut rus, că la întoarcerea din spaţiul cosmic ar fi declarat: "Am călătorit mult în spaţiu şi nu l-am întâlnit nicăieri pe Dumnezeu!"
Nimeni nu mai poate afirma că undele electromagnetice nu există, numai pentru că nu le vedem cu ochiul liber. E suficient să se găsească instrumentele potrivite pentru a le vedea.
Dumnezeu nu locuieşte dincolo de galaxii mai mult decât locuieşte aici pe pământ. E drept, el este în afara spaţiului şi a timpului. Vorbind despre el, nu are sens să spunem "deasupra" sau "dedesubt", "sus" sau "jos"; dacă folosim aceste categorii, o facem din cauza schemelor noastre de gândire, condiţionate de timp şi spaţiu.
Ceea ce ştim cu siguranţă despre el este faptul că există, iar noi oamenii şi tot ce este în jurul nostru existăm doar datorită lui. Multe dintre lucrurile pe care noi, creştinii, le cunoaştem despre el, le cunoaştem doar pentru faptul că el ni le-a făcut cunoscute prin revelaţie, prin cuvântul său, prin Sfânta Scriptură. Aşa este şi cu misterul înălţării la cer.
Dar ce este deci cerul? În sens religios, este mai mult o stare decât un loc. Expresia "Isus s-a înălţat la cer" vrea să ne spună că Fiul lui Dumnezeu, care "s-a coborât din cer", luând firea noastră omenească, acum se întoarce şi reintră în "lumea lui Dumnezeu", făcând să şadă de-a dreapta Tatălui şi umanitatea sa glorificată prin înviere. Înălţarea reprezintă victoria lui Cristos la sfârşitul vieţii sale pământeşti.
Când Isus a spus: "Merg să vă pregătesc un loc", atunci a voit să ne spună că intrarea sa cu trupul glorificat în viaţa divină era o anticipare pentru noi; şi noi îl vom urma, aşa cum îl vom urma şi în învierea din morţi.
Odată cu înălţarea la cer, Isus a dispărut practic din faţa ochilor ucenicilor săi, însă nu pentru că a plecat într-un loc îndepărtat care nu există. În realitate s-a schimbat doar modul în care el a rămas prezent între noi. Prin urmare, s-a schimbat şi modul de a-l întâlni. Iată pentru ce ucenicii greşeau rămânând cu privirea aţintită înspre cer. Chiar în evanghelia de astăzi, Isus ne spune: "Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor".
Cu înălţarea a luat sfârşit drumul pământesc al lui Isus şi a început drumul Bisericii în istoria lumii. Înălţarea a inaugurat deci timpul Bisericii, al misiunii universale, de la Ierusalim până la marginile pământului. Cel care "s-a înălţat la cer" şi căruia "i s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ" i-a trimis acum cu această putere pe ucenici în toată lumea, să continue misiunea sa.
Nu pot uita niciodată un episod petrecut acum vreo douăzeci şi ceva de ani, pe timpul comunismului, cu ocazia unei vizite pe care, marele poet şi scriitor Ioan Alexandru, de fericită amintire, ne-a făcut-o aici, la Iaşi, la seminar.
Într-o discuţie cu noi, seminariştii de atunci, legată de misiunea noastră şi de necesitatea curajului de a-l vesti pe Cristos într-o lume ostilă, care ne ameninţa prin diferite feluri, poetul a plecat tocmai de la fragmentul pe care l-am auzit în evanghelia de astăzi: "Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi convertiţi popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţaţi-le să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă şi iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor".
Citind aceste cuvinte, Ioan Alexandru a intrat într-un fel de "stare de extaz", a lovit cu pumnul şi, fără măcar să-şi dea seama, a spart sticla groasă care era pe catedra de unde vorbea şi a reluat citatul, întrebându-ne în acelaşi timp: "Voi aţi înţeles? Cel căruia i s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ vă investeşte şi vă trimite pe voi cu această putere a sa, pentru a predica evanghelia: «Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ», deci cu această putere mergeţi, predicaţi, învăţaţi, botezaţi, iar eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Iar vouă vă este frică? Cristos vă investeşte cu puterea sa, este alături de voi şi vouă vă este frică?"
Atunci, poate mai mult ca oricând, am înţeles cuvintele fericitului papă Ioan Paul al II-lea, de la inaugurarea pontificatului său: "Nu vă fie teamă! Deschideţi larg porţile inimilor voastre lui Cristos!"
Lui nu i-a fost teamă să-l predice pe Cristos prin toate mijloacele. Prin cele 104 călătorii în afara Italiei, a dovedit că a voit să predice evanghelia "până la marginile pământului", iar atunci când, copleşit de suferinţă şi neputinţă, nu mai putea să meargă şi să vorbească decât foarte greu, a rostit cu mult curaj o frază care nu mai lăsa loc la niciun dubiu: "Voi predica evanghelia până la ultima suflare", lucru pe care, de altfel, l-a făcut mai ales prin gesturile şi exemplul său deosebit.
Sunt convins că o forţă asemănătoare îi animă şi pe misionarii noştri, preoţi şi laici, care au mers să-l predice pe Cristos în Kenya, Coasta de Fildeş, Ecuador sau în alte locuri de pe pământ.
Iată, iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi radioascultători, ce înseamnă "înălţarea" lui Isus la cer. Dacă ar fi continuat să rămână între noi cu trupul său de carne, ar fi fost o prezenţă limitată, condiţionată de timp şi mai ales de loc. Înălţând însă umanitatea noastră în lumea lui Dumnezeu, el ne inspiră şi ne dă forţa necesară pentru a evangheliza, asistându-ne şi însoţindu-ne întotdeauna cu prezenţa sa.
Înălţarea, mai degrabă decât "plecarea" lui Isus dintre noi, înseamnă "plecarea" noastră în misiune, care ia naştere din iniţiativa sa: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia!" Amin.
