Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aceste cuvinte ale profetului Osea, rostite în numele Domnului, ne ajută să înţelegem mai bine mesajul sfintelor lecturi pe care Biserica ni le propune astăzi, în cea de-a 10-a duminică a timpului de peste an.
După ce în ultimele duminici am ascultat fragmente din predica lui Isus de pe munte, astăzi, în evanghelie, este prezentat raportul omului cu Dumnezeu din perspectiva milostivirii divine. Suntem invitaţi să trăim ceea ce Cristos ne-a spus în predica de pe munte şi să trăim din această perspectivă a milostivirii pe care Dumnezeu a manifestat-o şi o manifestă în continuare faţă de om. Dumnezeu îşi arată milostivirea şi bunătatea faţă de om, iar omul trebuie să-i răspundă Domnului prin credinţă, printr-o urmare imediată şi necondiţionată.
Evanghelistul Matei într-un moment autobiografic ne-a prezentat propria chemare. Mântuitorul Isus l-a chemat pe el, un vameş, un păcătos dispreţuit de toţi. Vameş fiind, colaborând cu autorităţile romane, era urât de concetăţenii săi, era izolat, iar din perspectiva religioasă era considerat un păcătos public, o persoană care trebuia evitată pentru a nu risca o contaminare morală. Cu toate acestea, iată că Isus din Nazaret îl cheamă tocmai pe el. Milostivirea lui Dumnezeu îl interpelează personal. Poate părea probabil incredibil această invitaţie pe care Cristos o adresează unui astfel de păcătos. Însă şi mai incredibilă este promptitudinea cu care a răspuns Matei. Am citit în evanghelia de astăzi: "Isus i-a zis: urmează-mă!"; "Matei s-a ridicat şi l-a urmat". Atât, nimic mai mult. S-a ridicat şi l-a urmat. A lăsat în urmă tot ce avea: o condiţie materială destul de bună, un loc de muncă şi s-a pus la dispoziţia Mântuitorului. A lăsat în urmă trecutul pentru că Isus i-a propus un viitor cu totul nou, un viitor superior. Este un episod semnificativ şi pentru noi. Matei, cu siguranţă, era conştient de situaţia dificilă şi mizeră în care se afla. Era conştient de starea sa de păcat. De aceea, în interiorul său, era dornic de o schimbare. Era pregătit pentru un astfel de moment atât de măreţ, cum a fost întâlnirea cu Isus Mântuitorul.
Este o invitaţie pe care ne-o face evanghelistul Matei şi nouă. Să conştientizăm starea noastră de păcat, să dorim cu adevărat să ne schimbăm viaţa în bine. În felul acesta, întâlnirea noastră cu Cristos va însemna un nou început, va însemna o nouă viaţă. Doar astfel vom putea să răspundem şi noi cu promptitudine chemării lui Dumnezeu. Întâlnirea păcătosului cu milostivirea lui Dumnezeu este întotdeauna transformatoare. Să căutăm şi noi să ne întâlnim personal cu această milostivire divină pentru a fi şi noi cu adevărat transformaţi de Domnul.
Dar evanghelia de astăzi nu se opreşte doar la momentul chemării lui Matei. Ca semn de recunoştinţă, Matei a oferit o masă Mântuitorului, masă la care i-a invitat pe prietenii săi: "O mulţime de vameşi şi păcătoşi au venit şi au luat loc alături de el şi de ucenicii lui". Iată-l, aşadar, pe Matei oferind şi altor păcătoşi posibilitatea să-l întâlnească şi să-l asculte pe Isus. Am putea spune că Matei deja a devenit un evanghelizator. Şi tocmai din acest moment de comuniune al lui Cristos cu cei păcătoşi porneşte şi disputa cu fariseii. Fariseii scandalizaţi că Isus stă la masă cu păcătoşii, le reproşează acest lucru ucenicilor. Isus intervine şi îi învaţă: "Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci cei bolnavi". Şi continuă Mântuitorul cu o ironie, destul de subtilă, şi anume: "Învăţaţi ce vrea să spună Scriptură: «Milă vreau, nu jertfă»", în felul acesta Cristos făcând referinţă la textul profetului Osea. Am ascultat tocmai în prima lectură de astăzi acest text. Profetul Osea a invitat poporul la o credinţă autentică, la o slujire a Domnului care să depăşească cultul formal şi superficial, o credinţă care să elimine acea religiozitate de faţadă. Exista în timpul lui Osea şi au existat, cu siguranţă, dintotdeauna unii oameni care credeau că îşi pot reglementa raporturile cu Dumnezeu prin simpla practicare a unor rituri sau prin aducerea jertfelor. În mentalitatea lor, probabil, Dumnezeu ar fi trebuit să le mulţumească nespus şi să-i mai binecuvânteze pentru astfel de gesturi. Iată însă că profetul Osea în prima lectură şi Cristos în evanghelie readuc această problematică, acest dialog al nostru cu Dumnezeu la nivel spiritual. Ceea ce ne mântuieşte nu este practicarea rece, superficială a credinţei, ci este recunoaşterea păcatului nostru şi încrederea în milostivirea Domnului. A spus Isus: "Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi". Fariseii considerându-se deja drepţi, se autoexcludeau, de fapt, de la milostivirea divină. La fel se întâmplă şi cu unii creştini de astăzi care se consideră drepţi, se consideră curaţi. Refuză, de fapt, iertarea şi iubirea gratuită a lui Dumnezeu.
Care trebuie, aşadar, să fie răspunsul nostru în faţa milostivirii divine? Pe ce anume trebuie să ne fundamentăm întreaga noastră viaţă? Milostivirii lui Dumnezeu trebuie să-i răspundem cu credinţa în milostivirea sa. Şi nu este un simplu joc de cuvinte. Milostivirii lui Dumnezeu trebuie să-i răspundem cu credinţa şi speranţa că vom fi şi noi beneficiarii acestei milostiviri. Ca exemplu, în lectura a doua de astăzi, ne este dat Abraham. El, spune această a doua lectură, "şi-a păstrat speranţa împotriva oricărei speranţe". A crezut în făgăduinţa lui Dumnezeu. El nu a şovăit în credinţă; nu a căzut în îndoială şi necredinţă. De aceea spune Scriptura: "Pentru credinţa sa, Dumnezeu l-a socotit drept". Şi continuă sfântul Paul, în această scrisoare către Romani, acest lucru nu este valabil doar pentru Abraham, ci este valabil şi pentru noi, căci Dumnezeu ne va socoti drepţi, pentru că noi credem în acela care l-a înviat din morţi pe Isus, Domnul nostru. L-a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Iată, aşadar, că numai prin credinţă putem ajunge să ne bucurăm cu adevărat de Dumnezeu şi de milostivirea sa. A avea credinţă înseamnă să îţi pui viaţa în mâinile lui Dumnezeu, înseamnă a avea atitudinea şi sentimentele lui Isus Cristos, înseamnă a te recunoaşte păcătos, a-l întâlni pe Mântuitorul şi a te lăsa transformat de el.
În evanghelia de astăzi, Isus este de partea păcătoşilor. Logica lui Dumnezeu de a alege păcătoşii în locul drepţilor este opusă modului nostru de a gândi. Să nu uităm însă că iubirea lui Dumnezeu este gratuită. Sfântul Paul ne spune: "Pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi". De fapt, Cristos nu stă cu păcătoşii pentru a le aproba păcatul şi starea de păcat, ci stă cu ei pentru a-i ajuta să renunţe la păcat şi să se întoarcă pe calea cea dreaptă.
Dumnezeu ne invită, aşadar, pe toţi să ne bucurăm de iertarea şi iubirea sa. Să răspundem şi noi Domnului cu o credinţă autentică. Iar aceasta nu există fără convertire personală. Să alergăm deci la Domnul cu inimi căite, convinşi că el ne acordă o atenţie cu totul specială.
Se spune că o mamă care avea mai mulţi copii a fost întrebată de asistenta de la maternitate: "Doamnă, pe care dintre copiii dumneavoastră îl iubiţi cel mai mult?" Iar mama a răspuns: "Pe cel care este bolnav până când se vindecă şi pe cel care este departe de casă până când se întoarce". Aşa se manifestă şi milostivirea lui Dumnezeu.
În încheiere, vă invit să reţinem un aspect important. În evanghelia de astăzi ne sunt prezentate două grupuri diferite de persoane. Pe de o parte sunt păcătoşii care stau la masă cu Cristos şi îi ascultă cuvântul, iar pe de altă parte sunt fariseii care se considerau drepţi, stăteau afară şi cârteau împotriva Mântuitorului. Va trebui să decidem şi astăzi, ca de fiecare dată când participăm la sfânta Liturghie, ce trebuie să facem, din care grup vrem să fim. Să stăm şi noi afară şi să cârtim împotriva lui Dumnezeu sau să fim alături de Cristos la masă şi în mod special la masa euharistică. Alegerea este a noastră cu siguranţă. Dumnezeu ne invită pe toţi să ne bucurăm de milostivirea sa, iar noi trebuie să răspundem cu această credinţă umilă, recunoscându-ne păcătoşi şi cerându-i lui Dumnezeu să ne schimbe şi pe noi, să ne transforme în adevăraţi ucenici ai săi.
