Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
"Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le!"
A răsunat azi noapte în bisericile şi pe drumurile noastre acest cânt şi cu mare bucurie îl repetăm şi astăzi, în duminica Paştelui, încercând să ne exprimăm şi să imprimăm această bucurie pascală, în sufletele tuturor semenilor noştri.
"Mărire în cer lui Dumnezeu", au cântat îngerii în noaptea de Crăciun. Acum, în peştera învierii, tot ei primesc un rol mai măreţ, şi anume să cânte plini de bucurie şi de slavă "Cristos a înviat". În Vinerea Mare, în timp ce Isus murea pe cruce, soarele a refuzat să mai strălucească, iar pământul s-a cutremurat de tristeţe. Acum, în zorii zilei de Paşti, soarele parcă străluceşte cu mai multă bucurie, iar pământul s-a scuturat din nou. De această dată însă de bucurie. Un cutremur care a fost doar un semn al schimbării decisive, pe care învierea lui Isus a realizat-o în istoria omenirii. Înviat şi viu, în faţa tuturor oamenilor, Isus a fluturat steagul vieţii. Ce putere poate sta în calea puterii lui Dumnezeu?
Aşa cum ştim, marele sfat al iudeilor l-a condamnat pe Isus la moarte fiindcă s-a declarat pe sine Fiul lui Dumnezeu. Pentru un iudeu religios, era de neimaginat ca Dumnezeu cel veşnic, care este unul şi spirit pur, să aibă un Fiu care să se îmbrace în trup omenesc. Când Isus pe cruce s-a lăsat pradă morţii, bucuria lor era mare; acesta era argumentul cel mai puternic împotriva dumnezeirii sale. Neputinţa voită a lui Isus a fost atât de şocantă, încât ea a dezechilibrat şi pe apostoli. Când, după coborârea de pe cruce, Isus a fost înmormântat, odată cu el apostolii şi-au înmormântat şi speranţele. Cu lacrimi în ochi, priveau piatra de pe gura mormântului, care, şi fără să poarte vreo inscripţie, le aducea aminte doar atât: a fost!
Însă, victoria morţii, tăcerea chinuitoare a lui Isus, nu a durat mult. Când, în Duminica Floriilor, Isus a intrat în Ierusalim, poporul, plin de elan, l-a salutat pe Mesia. La auzul acestora, fariseii s-au scandalizat şi i-au cerut lui Isus să interzică această manifestare spontană. Isus însă n-a făcut-o, ci le-a replicat: "Dacă vor tăcea aceştia, vor striga pietrele!" Această prezicere a lui Isus s-a adeverit în zorii Paştilor. Au amuţit duşmanii săi, au amuţit ucenicii săi, au amuţit cei care-l aclamau cu osanale, dar au prins glas pietrele. Nu numai acelea pe care le-a făcut să se despice cutremurul de pământ din zori, dar cel mai puternic a strigat acea lespede care închidea gura mormântului. Lespedea s-a mişcat, deschizând mormântul, şi a strigat şi strigă şi astăzi: "Dumnezeu trăieşte, Isus a înviat!" Aceeaşi piatră pe care în zorii învierii, cum am auzit în evanghelie, au văzut-o dată la o parte de pe mormântul lui Isus, Maria Magdalena, Petru şi Ioan.
Teologul Wilfrid Monod povesteşte că s-a oprit într-o zi în faţa vitrinei unui comerciant de opere de artă, unde erau expuse tablouri care reproduceau patima, răstignirea şi învierea lui Isus. A observat că un băieţel îmbrăcat în zdrenţe contempla cu ochii mari aceleaşi picturi. Făcând-o pe neştiutorul, teologul l-a întrebat pe băieţel cine era cel de pe cruce. "Este Mântuitorul nostru, Isus Cristos!", a răspuns micuţul şi a explicat: "Aceia sunt soldaţii romani, şi femeia care plânge este Mama lui!" Teologul a rămas uimit de tonul fervoros şi încrezător al băiatului. "L-au omorât, domnule! Chiar l-au omorât!", spunea în timp ce a observat că teologul se îndepărta. Dar după câţiva paşi, acesta s-a auzit strigat: "Domnule! Domnule! Şi băiatul a fugit după el, l-a luat de mână, l-a tras înapoi şi-i spune: "Dar, priviţi, el a înviat! Da, domnule, a înviat!" Şi era plin de bucurie în vestirea lui de credinţă.
În faţa vieţii, pătimirii, morţii, învierii şi a întregii opere salvifice realizate de Isus, suntem şi noi, toţi oamenii. Atitudinile pe care le avem, felul în care le percepem, crezarea pe care o dăm şi, nu în ultimul rând, vestirea pe care o facem sunt diferite. Printre cei care privesc, unii sunt necredincioşi, alţii nepăsători şi reci. Însă, tot acolo ne aflăm şi noi, amestecaţi printre ei, iar datoria noastră este să înţelegem, să credem, să explicăm şi să vestim aceste adevăruri şi celorlalţi. De acest sentiment a fost cuprinsă Maria Magdalena în dimineaţa învierii, când a fugit şi a vestit ucenicilor că Isus a înviat, de acelaşi sentiment au fost cuprinşi apostolii care, mai târziu, şi-au dat viaţa vestind fără frică tuturor că Isus trăieşte şi ne-a mântuit, de acelaşi sentiment au fost cuprinşi toţi ucenicii, toţi creştinii de mai târziu şi până astăzi. De acelaşi sentiment trebuie să ne lăsăm şi noi cuprinşi cu bucurie, asemenea băieţelului din pildă, astăzi, în ziua în care celebrăm victoria binelui asupra răului, a vieţii asupra morţii.
În această nobilă misiune a noastră trebuie să fim conştienţi însă de puterea noastră limitată. Credinţa ne învaţă că în sprijinul nostru vine Cristos cel înviat cu forţe care le depăşesc pe cele ale noastre. Nu trebuie să ne fie frică atunci când piatra violenţei apasă viaţa noastră. Cel înviat are puterea de a înlătura această piatră şi fără contribuţia braţelor omeneşti. Aceasta, desigur, nu înseamnă că putem sta cu braţele încrucişate. Victoria lui Cristos nu înseamnă şi victoria creştinului fără efortul propriu. Pentru aceasta trebuie să ducem şi noi lupta credinţei pe tărâmul îndoielilor, al ispitelor şi al suferinţei.
Se povesteşte că la mormântul cunoscutului erou Szasz Moriez, a venit odată un fost ostaş al său. "Ce faci aici?", îl întrebă un trecător. "Îmi ascut sabia pe piatra mormântului marelui erou!", a răspuns el.
Şi noi suntem ostaşi ai lui Cristos, şi noi stăm în faţa mormântului gol al Mântuitorului. Trebuie să ne ascuţim sabia credinţei pe piatra înlăturată de pe mormântul său. Numai privind la el dobândim din nou curaj. Cei care suferă de ani de zile pe patul suferinţei lor dobândesc seninătate şi speranţă, că asemenea lui Cristos schingiuit, răstignit pe cruce şi înmormântat vor avea parte şi ei de învierea sa glorioasă. Cei descurajaţi vor primi din nou încredere. Cei care l-au trădat prin viaţa lor vor fi iertaţi şi reprimiţi în rândul moştenitorilor învierii. Noi toţi primim putere şi un nou avânt în slujirea şi vestirea mai fervoroasă a învierii lui Cristos.
Învierea lui Cristos ne asigură şi pe noi că vom învia şi că vom trăi veşnic după moartea trupească. Dacă am murit cu Cristos, credem că vom şi trăi cu el, deoarece ştim că odată înviat din morţi, Cristos nu mai moare, moartea nu mai e stăpână peste el. Este şi normal ca, bucurându-ne de acelaşi Duh pe care l-a avut Cristos, să aşteptăm să avem aceeaşi soartă, să înviem şi noi din morţi. Iar dacă Duhul aceluia care l-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, spune sfântul apostol Paul în Scrisoarea către Romani, acela care l-a înviat din morţi pe Cristos le va da viaţă şi trupurilor voastre muritoare, prin Duhul său care locuieşte în voi.
Trebuie, aşadar, şi noi astăzi să strigăm de bucurie şi să cântăm: "Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl şi Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos, care, prin Duhul său cel Sfânt, a înviat biruitor din morţi pentru învierea noastră. Aleluia. Lui să-i fie slavă în veci de veci". Amin.
