O nouă biserică

(Lumina creştinului, martie 2011, p. 13)

Localitatea Satu Nou este componenta cea mai mare a comunei Pârgăreşti, judeţul Bacău, situată pe dealurile din dreapta râului Trotuş, la jumătatea drumului judeţean 116, care leagă oraşul Târgu Ocna de comuna Oituz (Grozeşti). Satul se face cunoscut, în documentele vremii, pentru prima dată în anul 1850 cu 151 de credincioşi. Comunitatea numără în prezent 470 de case: 349 de familii întregi şi 121 de văduvi, cu 1.631 de suflete.

Parohia "Sfântul Mihai" a luat fiinţă prin decretul episcopal nr. 1984/7 aprilie 1968. Până la această dată localitatea era filiala Parohiei Oituz. Biserica veche a satului a fost construită în anul 1890, dar din vestigiile din lemn şi lut, nu mai poate fi văzut nimic astăzi. După Primul Război Mondial, credincioşii au ridicat o biserică din cărămidă, însă nici despre ea nu sunt prea multe date. În primele zile din luna iunie 2002, în timpul săpăturilor pentru biserica nouă, s-a descoperit în fundaţia veche a bisericii un document datat la 2 iulie 1925, care luminează cercetările noastre istorice. La acea dată, în prezenţa primarului comunei Bogdăneşti şi a unei mulţimi de săteni evlavioşi, decanul de Trotuş, pr. Nazareno Cipolloni, împreună cu parohul de Oituz, pr. A. Florea, au sfinţit piatra de temelie a bisericii din Satu Nou, cu hramul Sfântul Mihail Arhanghelul. În acei ani comunitatea număra 125 de gospodării, eforturile au fost mari, unii au vândut câmpuri şi vite pentru construirea bisericii, iar meşterii care au condus lucrările erau veniţi din Italia. Biserica avea lungimea de 28 m, lăţimea de 13 m, iar turnul la vârful crucii 32 m.

Timpurile au fost vitrege, a trecut al Doilea Război Mondial, au fost cutremure, au fost perioade triste de încercare, dar şi timpuri frumoase şi rodnice pentru credinţa oamenilor din aceste locuri, unii au suferit mult pentru credinţă, dar în toate acestea se verifică sufletul şi inima celor puternici în credinţă. Credinţa înaintaşilor se vede foarte bine în încercarea actuală de zidire a bisericii noi.

După anul 1990 expertiza de specialitate a arătat nesiguranţa zidurilor: crăpături pronunţate (se vedea prin perete), fisuri la ferestre şi în fundaţie, din tavan cădea tencuiala şi în timpul celebrărilor, iar turnul era înclinat, cu o deviaţie la vârf de peste 1,5 m.

În toamna anului 1998, împreună cu credincioşii am solicitat un proiect de biserică nouă. Viorica Novac, arhitect, a realizat proiectul, însă am trăit amânări succesive din cauza lipsurilor. În primăvara anului 2002 am obţinut autorizaţie de demolare şi autorizaţie de construcţie. Credincioşii au contribuit atât financiar, cât şi cu zile de muncă. Am fost foarte uniţi şi până la sfârşitul anului 2002, fundaţia era deja turnată. În anii următori am ridicat puţin câte puţin zidurile bisericii noi. Am fost ajutaţi de vizitele, încurajările şi binecuvântările episcopilor noştri şi de generozitatea câtorva persoane din ţară şi străinătate. Acum, după nouă ani de muncă, biserica este ridicată şi acoperită, izolată şi tencuită, ferestrele sunt montate şi lucrăm la interior. Dimensiunile bisericii sunt proporţionale cu numărul credincioşilor: 40 m lungime, 20 m lăţime şi 55 m înălţime.

Suntem conştienţi că resursele noastre umane şi financiare sunt limitate, iar zidirea unei biserici e opera cerului, concretizată şi făcută vizibilă şi prin credinţa noastră. Avem încredere că Dumnezeu va finaliza lucrarea sa şi prin slăbiciunea mâinilor noastre. Pe lângă munca de ridicare a bisericii din cărămidă, continuăm eforturile pentru Biserica vie a sufletelor. Cerem zilnic de la Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor noştri patroni, ca lucrările să fie binecuvântate, iar cei de bunăvoinţă să obţină mulţumirea sufletească pentru eforturile depuse.

Pr. Serafim Romila

* * *

Casă pentru vârstnici

(Lumina creştinului, iunie 2012, p. 6)

Casa surorilor din Congregaţia "Fiicele Sfântului Francisc" din Satu Nou (Bc) a fost sfinţită sâmbătă, 12 mai. Casa este destinată îngrijirii persoanelor în vârstă. La îndemnul Preasfinţitului Petru Gherghel, în urma sugestiei pr. Ubaldo Oliviero, OFMCap., surorile au răspuns la necesitatea de a îngriji de persoanele în vârstă, începându-şi oficial activitatea în Satu Nou la 1 iulie 2010.

Acum, după încheierea lucrărilor de la casa locuinţei lor, surorile au un loc pentru activităţi caritative conform carismei încredinţate de Domnul acestora prin mijlocirea sfântului Francisc din Assisi, părintele spiritual, şi a sorei Carla Brunner, fondatoarea congregaţiei. Casa, al cărei patron este fericitul Ieremia, a fost construită de surori, cu susţinere din ţară şi din străinătate.

Sfânta Liturghie s-a celebrat în biserica parohială. La final s-a inaugurat şi sfinţit casa, care se află în apropierea centrului parohial. La eveniment au participat pr. Alois Fechet, vicar episcopal şi responsabil cu viaţa consacrată, sr. Gerarda, superioara generală, venită de la Bratislava, surori din aceeaşi congregaţie care îşi desfăşoară activitatea în România, Slovacia, Ungaria şi Statele Unite ale Americii, călugări, preoţi şi credincioşi.

Cei prezenţi la sărbătoare i-au mulţumit lui Dumnezeu care cheamă persoane generoase la preoţie, la viaţa consacrată şi creează carisme necesare ajutorării umane şi creştine pe întregul pământ.

Pr. Serafim Romila

* * *

Inaugurarea bisericii noi

(Lumina creştinului, noiembrie 2014, p. 11)

Anul acesta sărbătoarea hramului, luni, 29 septembrie 2014, a fost mult amplificată de inaugurarea bisericii noi din Satu Nou, judeţul Bacău, în prezenţa PS Aurel Percă, însoţit în procesiune către altar de aproximativ 25 de preoţi. Sărbătoarea comunităţii a început la ora 11.00 prin procesiunea ministranţilor, a preoţilor şi a episcopului care a binecuvântat mulţimea.

La începutul solemnităţii, părintele paroh şi-a exprimat trăirea de împlinire şi satisfacţie sufletească. A amintit că în cei 12 ani de muncă au fost cutremure şi furtuni create de cel rău, care au fost învinse prin sfântul arhanghel Mihail, patronul comunităţii. Ceea ce se vede este zidirea lui Dumnezeu prin mâinile nevrednice şi umile ale credincioşilor. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Aurel, care i-a invitat pe toţi la o trăire mai intensă a credinţei în Biserică, după modelul fiecărui arhanghel în parte: Mihail, Gabriel şi Rafael. La sfârşitul celebrării episcopul a mulţumit părintelui Serafim Romila pentru munca depusă în parohie în ultimii 16 ani. Misiunea care i s-a încredinţat este pentru formarea tinerilor din Seminarul Mic de la Bacău.

În toamna anului 1998, împreună cu credincioşii, părintele paroh a solicitat un proiect de biserică nouă. Viorica Novac, arhitect, a realizat proiectul, însă au fost amânări succesive din cauza lipsurilor. În primăvara anului 2002 a fost obţinută autorizaţia de demolare şi autorizaţie de construire. Credincioşii au contribuit atât financiar, cât şi cu zile de muncă. Până la sfârşitul anului 2002 fundaţia era turnată. În anii următori au ridicat puţin câte puţin zidurile. Comunitatea a fost ajutată de vizitele, încurajările şi binecuvântările episcopilor şi de generozitatea câtorva persoane din ţară şi străinătate. Dimensiunile bisericii sunt proporţionale cu numărul credincioşilor: 40 m lungime, 20 m lăţime şi 55 m înălţime.

Mulţi dintre cei prezenţi au trăit momente înălţătoare pentru locul mirific în care s-a celebrat sfânta Liturghie şi pentru acompanierea muzicală de excepţie a corului parohiei. Fiecare credincios a mulţumit lui Dumnezeu pentru ziua hramului şi inaugurării bisericii noi.

Pr. Serafim Romila

Articole din parohie

Vezi toate

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Satu Nou (BC)

În perioada 13-15 martie 2026, Preasfințitul Iosif Păuleț, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Satu Nou (BC). Evenimentul a inclus Sfinte Liturghii, întâlniri cu credincioșii, vizite la bolnavi și la surorile caritabile, consolidând legătura dintre păstor și comunitate.

13 mar. 2026

Satu Nou (BC): Administrarea Mirului

La Parohia "Sfântul Mihail" din Satu Nou, Bacău, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, a administrat Sfântul Mir a 56 de adolescenți în cadrul Sfintei Liturghii din 4 august 2024. Evenimentul a fost marcat de o atmosferă spirituală intensă, candidații participând activ la predica dialogată și primind îndrumările episcopului pentru o viață creștină plină de pietate și blândețe.

4 aug. 2024

Satu Nou: O duminică împreună cu episcopul Iosif

La 27 septembrie 2020, Preasfințitul Iosif Păuleţ a prezidat Liturghia de hram a Parohiei "Sfântul Mihail" din Satu Nou, alături de 20 de preoți. În predică, Episcopul a subliniat rolul îngerilor și importanța picturii Arhanghelului Mihail, încurajând credincioșii să devină îngeri unii pentru alții în aceste timpuri grele.

27 sept. 2020

Satu Nou: Liturghie de mulţumire pentru activităţile Centrului de Îngrijire la Domiciliu Pârgăreşti

O sfântă Liturghie de mulțumire pentru activitățile Centrului de Îngrijire la Domiciliu Pârgărești a fost celebrată duminică, 8 martie 2020, în biserica "Sfântul Mihail" din Satu Nou. Evenimentul a fost oficiat de părintele Iosif Iacob și părintele Costel Țăranu, în prezența angajaților centrului și a reprezentanților autorităților locale.

8 mar. 2020

Satu Nou (BC): Invitaţie la consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii Sfântul Mihail

La Satu Nou (BC), duminică, 21 octombrie 2018, va avea loc Liturghia de consacrare a altarului și sfințirea bisericii "Sfântul Mihail", începând cu ora 11.00, sub președinția PS Petru Gherghel. Evenimentul marchează finalizarea lucrărilor la noul lăcaș de cult, construit pe locul vechii biserici afectate de cutremure.

21 oct. 2018

Satu Nou (BC): Sacrificiu în doi

Sâmbătă, 30 iunie 2018, în Parohia Satu Nou, jud. Bacău, s-a desfășurat cursul pentru logodnici al decanatului de Onești. Evenimentul, coordonat de Oficiul pentru Pastorația Familiei, a reunit tineri logodnici și persoane interesate de viața de familie, desfășurându-se cu succes în ciuda condițiilor meteorologice dificile.

30 iun. 2018

A trecut la Domnul pr. Serafim Romila

Preotul Serafim Romila, spiritual și profesor la Seminarul Teologic din Bacău, a decedat luni, 4 decembrie 2017, la Spitalul "Parhon" din Iași, la vârsta de 52 de ani. A fost director spiritual al seminarului din septembrie 2014 până la deces. Înmormântarea a avut loc la Satu Nou, Bacău, pe 7 decembrie 2017.

4 dec. 2017

Satu Nou (BC): Cursul pentru logodnici pentru Decanatul de Trotuş

Sâmbătă, 2 iulie 2016, la Satu Nou, jud. Bacău, a avut loc cursul pentru logodnici al Decanatului de Trotuş. Evenimentul a reunit două perechi și jumătate, alături de trei soții-mame, pentru aprofundarea temelor privind căsătoria, familia și vocația. Participanții au subliniat importanța formării umane și spirituale și au mulțumit organizatorilor și parohului.

2 iul. 2016

Satu Nou (Bc): Misiuni populare franciscane

În perioada 16-20 martie 2016, credincioșii Parohiei „Sfântul Mihail” din Satu Nou (BC) au trăit zile de har și comuniune, prin misiuni populare franciscane. Șapte frați capucini au animat aceste întâlniri, având ca temă centrală milostivirea, prin spovedanie, cateheze, adorație euharistică și vizite la familii, bătrâni și bolnavi.

16 mar. 2016

Satu Nou: Campus Cu Isus sunt fericit!

Între 24 iulie și 1 august 2014, Parohia "Sfântul Mihail" din Satu Nou, județul Bacău, a găzduit campusul de vară "Cu Isus sunt fericit!". Evenimentul a reunit 130 de copii, animați de părintele Serafim Romila și 25 de animatori, într-un program de rugăciune, cateheză și activități recreative menite să întărească credința și comuniunea.

24 iul. 2014

Satu Nou (BC): Prima Sfântă Împărtăşanie

La 27 aprilie 2014, 18 copii din Parohia "Sfântul Mihai" Satu Nou au primit pentru prima dată Sfânta Împărtășanie. Evenimentul a avut loc în Duminica Credinței, sub președinția pr. Serafim Romila, după o pregătire intensă începută în Advent.

27 apr. 2014

Care sunt bisericile consacrate de ep. Anton Durcovici în Moldova?

Episcopul Anton Durcovici a consacrat patru biserici în Moldova între septembrie și octombrie 1948: Stufu (probabil 18 septembrie), Poiana (1 octombrie), Izvoarele (4 octombrie) și Satu Nou (13 octombrie). Articolul prezintă detaliile acestor sfințiri, bazate pe declarațiile episcopului din 1950 și pe Liber missarum.

27 ian. 2014

Satu-Nou (BC): Misiuni populare şi Zilele familiei

Între 12 și 15 decembrie 2013, Parohia Satu-Nou din județul Bacău a găzduit Misiuni populare și Zilele familiei. Evenimentul a fost condus de pr. Felician Tiba, care a ținut predici despre viața de familie creștină. Activitățile au inclus Liturghii, spovedanii, adorație și întâlniri pentru tineri și copii, culminând cu o Liturghie de încheiere celebrată de PS Aurel Percă.

12 dec. 2013

Satu Nou: Candele şi voluntariat

La 16 noiembrie 2013, în parohia Satu Nou, a avut loc un moment de rugăciune și aprindere a candelelor pentru voluntari. Parohul Serafim Romila a explicat semnificația voluntariatului, iar credincioșii au primit binecuvântarea.

16 nov. 2013

Satu Nou: Suntem mesagerii lui Isus

Copiii din Parohia "Sfântul Mihai" Satu Nou au participat la un campus organizat de pr. Serafim Romila, în perioada 30 iulie - 9 august 2013. Evenimentul a avut tema "Suntem mesagerii lui Isus" și a inclus liturghii, cateheze, activități practice și procesiuni, cu peste 173 de participanți.

9 aug. 2013

Satu-Nou: Împlinirea a 45 de ani de la întemeierea Parohiei Sfântul Mihai

Parohia Romano-Catolică "Sfântul Mihai" din Satu-Nou, comuna Pârgărești, județul Bacău, a celebrat duminică, 7 aprilie 2013, împlinirea a 45 de ani de la întemeiere. Evenimentul a inclus trei Sfinte Liturghii, cu participarea primarului, a preoților vecini și a primului paroh, pr. Anton Budău, invitat de onoare.

7 apr. 2013

Satu Nou: Campusul Isus e fericirea mea

Copiii din Parohia "Sfântul Mihai" Satu Nou au participat la campusul de vară "Isus e fericirea mea", desfășurat între 2 și 7 iulie 2012. Evenimentul a inclus rugăciuni, activități catehetice și jocuri, subliniind importanța virtuților creștine și a comunității.

2 iul. 2012

Satu Nou: Sfinţirea casei Congregaţiei Fiicele Sfântului Francisc

La 12 mai 2012, în comuna Satu Nou, județul Bacău, a avut loc sfințirea casei Congregației "Fiicele Sfântului Francisc". Evenimentul a fost prezențat de autorități religioase și credincioși, marcând începutul unei noi etape în activitatea carităților surorilor pentru îngrijirea bătrânilor și formarea tinerilor.

12 mai 2012

Satu Nou (BC): Vizita icoanei de la Cacica

Între 26 și 29 februarie 2012, icoana minunată de la Cacica a poposit în Parohia Satu Nou, comuna Pârgărești, județul Bacău. Evenimentul a fost marcat de participarea Preasfințitului Aurel Percă, liturghii pontificale, procesiuni și rugăciuni intense ale credincioșilor, culminând cu consacrarea familiilor inimii neprihănite a Mariei.

26 feb. 2012

Satu Nou (BC): De sărbători, parteneriat de colaborare între şcoală şi Biserică

În preajma Crăciunului, la Satu Nou (jud. Bacău), şcoala şi parohia au organizat serbări de colinde şi scenete, evidenţiind parteneriatul dintre Biserică şi şcoală. Evenimentul a inclus interpretări de coruri, sceneta Naşterii lui Isus şi dansul ursului, culminând cu o Liturghie solemnă de Crăciun.

22 dec. 2011