Galaţi

Galaţi - "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" (reînfiinţată în anul 1838). Biserică zidită în perioada 1842-1844, sfinţită la 4 noiembrie 1844, mărită şi renovată în anii 1893, 1930.; fm: 516 (406 î. + 110 j.), cr: 1010

Prezentare

(Lumina creştinului, octombrie 1996, p. 12)

Oraşul Galaţi fiind unul dintre oraşele noi ale ţării şi avându-şi începutul în secolul al XV-lea, desigur că în el nu se poate vorbi despre o comunitate catolică decât cu mult mai târziu.

Galaţiul a început să capete însemnătate ca port şi să se dezvolte cam pe vremea lui Ştefan cel Mare, pe la anul 1484, când cele două cetăţi basarabene, Chilia şi Cetatea Albă, cunoscute în documentele contemporane ca şi "cheile şi poarta a toată ţara Moldovei" au căzut în stăpânirea turcilor. În veacul următor, sub Petru Rareş, Galaţiul e pomenit ca târg, "oppidum"; iar într-un document din 1551, se afirmă că Ilie Turcitul ocupă, pe lângă altele, şi "oraşul Galatz". Abia în veacul al XVII-lea, oraşul fiind condus de un pârcălab, începe să fie populat şi cu străini greci, armeni, unguri etc. Printre străinii oraşului vor fi fost şi catolici.

În anul 1622, misionarul franciscan, fratele Francisc de Candia, pomeneşte de "o biserică la Galatz". Desigur biserica de azi nu era mai mare decât aceia şi poate e chiar aceiaşi pe care a vizitat-o, 24 de ani mai târziu, episcopul Bandini, după cum reiese din relaţia cunoscută sub titlu de "Codex Bandinus". Despre această biserică catolica, episcopul spune printre altele: "Există la Galatz o biserică catolică din cărămizi nearse, refăcută după un plan rudimentar, acoperită cu stuf, fără clopot, numai două clopotniţe şi un potir de argint, rupt şi lipit cu ceară".

Unde era situată această biserică? Astăzi părerile istoricilor sunt împărţite şi localizările diferite, deşi Bandinus ne precizează că "biserica aceasta este aşezată într-un loc foarte bun şi deschis, lângă piaţă". Care piaţă? În nici un caz nu e piaţa Libertăţii, ci cel mai probabil e vorba de piaţa veche care se află lângă biserica "Sfântul Gheorghe" sau prin împrejurimi.

Pe vremea lui Bandinus erau 12 familii catolice cu vreo 70 de suflete. Paroh era pr. Ştefan Zolich care slujea şi la Brăila. Dintr-un raport de la 1654, aflat de Filitti în arhivele Vaticanului, se relatează: "Este aici (la Galaţi) o bisericuţă clădită din lut cu paie. Preotul lipseşte; familii catolice 30". Aceiaşi bisericuţă a fost mistuită de incendiu în 1660, după o relatare a misionarului fr. Anton Rossi de Mondaino, localnic, dar care adaugă că în curând a fost reclădită. Desigur că cele câteva familii de catolici n-au fost în stare să zidească o biserică, iar biserica va fi fost aceia despre care a scris în 1682 un alt vestit misionar şi mai apoi episcop şi vizitator, Vito Piluzzi, care a trăit 30 de ani prin Moldova: "Galaţi, oraş pe malul Dunării, are o biserică din lemn, acoperită... are trei altare şi e bine înzestrată cu icoane şi veşminte. Este şi casă parohială cu toate cele trebuincioase pentru un călugăr sărac, împreună cu o grădină. Are trei vii cumpărate de paroh. Catolici permanenţi sunt trei familii, care împreună cu ceilalţi negustori se urcă la 30 de suflete, îngrijind preotul şi ceilalţi catolici care sunt în Brăila. Paroh este pr. Giovanni Battista del Monte, în vârstă de 51 de ani care a slujit 20 de ani în părţile acestea". Acest paroh este lăudat de popor ştiind patru limbi: moldoveneşte, ungureşte, greceşte şi turceşte, fiind de o atare bunătate, încât e iubit şi de turci. Şi episcopul de Bacău, Dluscki, într-un raport făcut la Roma, în anul 1683, lăuda pe acest paroh de Galaţi: "La Galaţi, fr. Giovanni Battista del Monte e într-adevăr vrednic de orice respect, pentru că a făcut multe lucruri bune bisericii şi locului de acolo prin viaţa şi modestia sa religioasă şi spre edificarea poporului.

Din documentele cunoscute până acum nu ştim alte date relativ la parohii care au urmat. Putem însă afirma că şi în secolul următor, al XVIII-lea, a existat o biserică catolică. Astfel în anul 1725, domnitorul Mihai Racoviţă dă un ordin să fie scutit de dări preotul catolic din Galaţi, scutire ce se menţine şi sub Grigore Ghica pentru "preoţii ungureşti de la biserica ungurească din Galaţi". În anul 1735, se cedează bisericii catolice din Galaţi o dugheană, printr-un act confirmat de fratele Romualdus Cardi, prefectul Misiunilor Apostolice din Moldova.

Către sfârşitul acestui veac şi începutul următorului, întâmplări triste s-au abătut asupra oraşului şi fireşte şi asupra bisericii catolice locale. Galaţiul, fiind la graniţa de jos a ţării, a trebuit să înfrunte nimicirile şi distrugerile tuturor năvălirilor, mai ales ale tătarilor şi turcilor, pentru ca mai apoi să suporte şi impozitele împovărătoare de sub fanarioţi. Din pricina acestor războaie, oraşul a fost incendiat şi distrus în mai multe rânduri, dar mai ales în 1769, 1789, 1806, 1821. În una din aceste incendieri ale oraşului, va fi ars total şi biserica catolică împreună cu dughenile din jur. Se pare că chiar în incendiul din 1769, biserica catolică a fost dărâmată, deoarece prefectul misiunii, Martinotti, scria în 1778: "În Galaţi, unde de curând nu mai sunt catolici, tot de scurtă vreme, se putea vedea şi o biserică de piatră". Enoriaşii împărtăşindu-se, iar preotul lipsind, timp de mai multe decenii, s-a pierdut şi locul bisericii catolice, pe care au pus stăpânire străinii. Prin 1814, parohul de Huşi trebuia să îngrijească de Galaţi, Bârlad şi Vaslui, unde se mai aflau vreo 30 de familii catolice.

Sub domnia domnitorului Mihai Sturza (1834-1849), o nouă eră de viaţă prosperă începe şi pentru oraşul Galaţi. Domnitorul şi-a pus în plan sistematizarea oraşului. Pentru aceasta a cerut de la Kisselef planul portului Odessa, după modelul căruia, inginerul Rizer a înfrumuseţat mult oraşul. De la acest inginer şi de la domnitorul Sturza a rămas cea mai lungă şi frumoasă stradă, croită în cinstea domnitorului: Strada Domnească.

Noua viaţă politică-economică a portului a început să atragă mulţi străini: francezi, italieni, austrieci etc. Odată cu aceştia s-au stabilit diferite reprezentanţe consulare, ale diferitelor state, care aveau legături intense şi interese cu Imperiul Otoman mai întâi şi apoi cu România liberă.

În aceste împrejurări se înţelege mai bine şi dezvoltarea Bisericii catolice din Galaţi. În anul 1833, când consulul italian Ceymet, împreună cu agentul consular francez, Violier, şi alte persoane marcate catolice, constatând sporirea numărului catolicilor şi lipsa unui preot pentru nevoile sufleteşti ale comunităţii, au format un comitet cu scopul de a strânge fondurile necesare pentru aducerea şi întreţinerea unui preot, precum şi constituirea unei biserici demne de cultul catolic şi oraşul Galaţi. Primind de la domnitorul Mihai Sturza terenul necesar pentru biserică, casă parohială şi cimitir, au început construcţiile: mai întâi casa parohială şi apoi biserica, care de-abia în 1844 a putut fi terminată. Planul bisericii avea faţada cu trepte de marmură la strada Domnească şi cu două turnuri în spate. Biserica a fost consacrată în ziua de 5 noiembrie 1844 şi a fost ales ca patron al ei sfântul Ioan Botezătorul. Consacrarea a fost făcută de episcopul Sardi. În anul 1893, paroh fiind pr. Daniel Pietrobono, sporind numărul enoriaşilor tot mai mult, biserica devenise neîncăpătoare şi se simţea nevoia de-a fi mărită. De fapt a fost transformată şi mărită, prelungindu-se în faţă, spre strada Domnească şi lăsând intactă absida şi cele două turnuri. Este actuala biserică care a fost reparată pe dinăuntru şi pe dinafară în vara anului 1931, reînnoindu-se toată tabla acoperişului şi transformându-se forma turnurilor, după planul ce trebuia executat în anul 1893.

Pe lângă biserică s-a înfiinţat şi o şcoală primară de băieţi, lângă casa parohială. Atât şcoala cât şi casa parohială au fost clădite de pr. Pietrobono. Şcoala a funcţionat din anul 1868, fiind recunoscută de stat ca şcoală particulară în 1905. În anul 1914, pr. Francisc Orlandi, care a păstorit în Galaţi 40 de ani, a clădit cu mari jertfe, localul nou pentru şcoală, cu intrarea pe str. Mihai Pavu, avânt patru săli spaţioase, pentru 45 de elevi şi o cancelarie.

Amintind de şcoala primară pentru băieţi, nu putem să nu amintim în fugă şi de Institutul "Notre Dame", înfiinţat în Galaţi din anul 1867. Maicile acestei congregaţii au fost aduse în Moldova de episcopul Salandri, mai întâi la Iaşi, în 1866 şi apoi la Galaţi, în 1867, paroh fiind pr. Petrobono. Scopul lor a fost o educaţie aleasă în instruirea fetelor, cultivând limba franceză.

În ultimii ani, mai ales după 1989, casa parohială a fost transformată şi mărită cu un etaj. În perioada comunistă, numărul enoriaşilor de alte naţionalităţi a scăzut, fie prin repatriere, fie prin deces. În locul lor au venit alţi enoriaşi de prin satele catolice moldovene. Astăzi Parohia Galaţi numără 609 familii şi circa 1621 de suflete şi e condusă de pr. paroh Johann Proschinger.

Pr. Johann Proschinger

* * *

În ziua de 14 septembrie 1998, la Folteşti, filiala Parohiei Galaţi, a avut loc sfinţirea bisericiii cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci. Au participat credincioşii din localitate, corul parohiei Galaţi, precum şi hun număr mare de credincioşi ortodocşi. PS Petru Gherghel a prezidat sfânta Liturghie. (Lumina creştinului, octombrie 1998, p. 22)

Filiale

• Folteşti — 35 km (1970)