Floreşti - "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (29 decembrie 1968). Biserică zidită în perioada 2000-2014, sfinţită la 23 august 2014.; fm: 188 (124 î. + 64 j.), cr: 478

Sfinţirea bisericii

(Lumina creştinului, august 2014, p. 11)

Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Floreşti au avut loc sâmbătă, 23 august 2014, ora 17.00. Liturghia a fost concelebrată de PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi PS Cornel Damian. În altar au fost aşezate relicvele sfinţilor Ioan Paul al II-lea, Ioan al XXIII-lea şi a fericitului Anton Durcovici.

Satul Floreşti este situat în zona centrală a Depresiunii Tazlăului, în amonte de confluenţa râului Tazlăul sărat cu râul Tazlău. El aparţine comunei Scorţeni, judeţul Bacău, şi este străbătut de strada ce leagă oraşul Moineşti de oraşul Bacău. Localitatea este împărţită în două zone de râul Tazlău: satul de sus (Sârbi, după o denumire mai veche) şi satul de jos (Floreşti). Populaţia acestei comunităţi este de 613 locuitori, conform recensământului din anul 2002, majoritatea fiind catolici.

În anul 1840, Floreştiul aparţinea moşiei Rosetti, însă prima atestare a satului este din anul 1470 pe când era proprietate a Mănăstirii Bistriţa. Pe atunci satul purta denumirea de Sârbi, iar numele de Floreşti i s-a atribuit din anul 1921, după numele primarului de pe atunci Constantin Florescu.

Prima biserică romano-catolică din Floreşti a fost construită în anul 1840 (zona Sârbi). Aceasta era din lemn şi era situată în capătul satului. Astăzi nu mai există nimic din ea; a rămas doar o cruce de lemn pe locul unde era situată. În anul 1920 s-a construit o nouă biserică, tot din lemn, deoarece satul s-a mărit şi vechea biserică s-a dovedit a fi prea mică pentru numărul de credincioşi. Biserica a fost construită de această dată la mijlocul satului, iar mâna de lucru a fost asigurată de săteni.

În anul 2000, parohul comunităţii catolice din Floreşti, părintele Mihai Dumitru, din cauza faptului că biserica prezenta un grad avansat de deteriorare a structurii de rezistenţă şi finisajelor, a hotărât să construiască un nou lăcaş de cult. La 1 mai 2000 a început dărâmarea vechii biserici, iar la 6 iulie au început lucrările la noua construcţie. Până în vara anului 2002, celebrările liturgice au avut loc într-o capelă improvizată, lângă casa parohială. Apoi aceste celebrări aveau loc în noua biserică încă în construcţie. Biserica a ajuns la stadiul final în luna august 2005, rămânând de efectuat doar unele lucrări minore. Noul lăcaş de cult, cu hramul la 22 august, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regină (acelaşi cu hramul vechii biserici), este construit din beton armat şi bolţari, are lungimea de 31 m, lăţimea de 12 m şi înălţimea de 32 m. La acest edificiu s-a lucrat în regie proprie, având ca şef de lucrări pe Francisc Butnaru, iar responsabil tehnic de lucrări a fost inginerul Romulus Strugaru. Proiectantul bisericii este inginerul Constantin Grapă, iar arhitect Ioan Vârlan. Aceste lucrări s-au realizat prin contribuţia financiară a comunităţii, a Episcopiei de Iaşi, a Asociaţiei "Kirche in Not" şi a Asociaţiei "Renovabis".

În anul 2013, în biserică s-a instalat o centrală termică, iar în primăvara anului 2014 a fost izolată. A urmat apoi reamenajarea curţii bisericii, precum şi ultimele retuşuri în vederea sfinţirii.

Credincioşii mulţumesc bunului Dumnezeu pentru reuşita acestui proiect şi pentru bucuria pe care a oferit-o la acest moment important pentru comunitatea catolică din Parohia Floreşti. Dumnezeu să-i răsplătească pe toţi cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la construirea şi sfinţirea acestei biserici.

Toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu!

Pr. Daniel Budău

Filiale

  • Strugari — 5 km (1968)
  • Enăcheşti — 6 km (1968)
  • Răchitiş — 14 km (1968)

Articole din parohie

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Florești

În perioada 28-30 august 2026, comunitatea romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Florești, împreună cu filialele Răchitișu, Enăchești și Strugari, a trăit trei zile deosebite de har, bucurie și comuniune prilejuite de vizita pastorală a Preasfințitului Iosif Păuleț, episcop de Iași.

31 aug. 2026

Floreşti: Coboară din ceruri, o, Duhule Sfinte!

La 20 septembrie 2015, în parohia Florești, copiii și tinerii din parohie și filială au primit Taina Mirungerii. Preasfințitul Aurel Percă a administrat Sfântul Mir celor 56 de candidați, alături de nașii lor, într-o atmosferă de bucurie și credință.

20 sept. 2015

Floreşti: Invitaţie la sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului

Biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Floreşti va fi sfințită și altarul consacrat sâmbătă, 23 august 2014, ora 17.00. Liturghia va fi prezidată de PS Petru Gherghel. Noul lăcaș de cult, construit din beton armat, a fost finalizat după ani de muncă susținută de comunitate și parteneri.

23 aug. 2014

Floreşti: Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii

Sâmbătă, 23 august 2014, a avut loc sfințirea bisericii din Florești, comuna Scorțeni, județul Bacău, sub patronajul Sfintei Fecioare Maria, Regină. Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, împreună cu episcopii auxilieri PS Aurel Percă și PS Cornel Damian, în prezența unui număr mare de credincioși și preoți.

23 aug. 2014

Vizită pastorală în Parohia Floreşti

În zilele de 30 și 31 octombrie 2004, PS Petru Gherghel, Episcop de Iași, a efectuat vizita canonică în Parohia Florești. Evenimentul a inclus celebrarea Sfintelor Liturghii în parohie și în filialele Strugari, Enăchești, Răchitiș și Ardeoani, precum și întâlniri cu comunitatea și sfințirea mormintelor.

31 oct. 2004