de dr. Bianca Hanganu
Înghiţirea este una dintre funcţiile organismului pe care majoritatea oamenilor o consideră firească şi de aceea nu îi acordă o atenţie deosebită. În fiecare zi înghiţim de sute de ori alimente, lichide, propria salivă, fără să ne gândim la procesele complexe care fac posibil acest lucru. Pentru unele persoane, însă, această acţiune aparent simplă poate deveni dificilă, neplăcută, dureroasă sau chiar periculoasă.
Dificultatea de a înghiţi se numeşte în termeni medicali disfagie şi este o problemă care poate avea implicaţii asupra sănătăţii fizice, asupra stării emoţionale şi, consecutiv, chiar asupra calităţii vieţii. Uneori dificultăţile de înghiţire apar treptat şi se agravează în timp, alteori pot apărea brusc.
Deşi pare simplu, procesul de înghiţire este unul dintre cele mai complexe procese coordonate de organism. Înghiţirea implică activitatea coordonată a numeroşi muşchi şi nervi care transmit informaţii între creier şi celelalte structuri implicate - cavitate bucală, laringe, faringe, esofag. Procesul începe în cavitatea bucală, unde alimentele sunt mestecate şi amestecate cu saliva pentru a forma un bol alimentar. Limba împinge apoi acest bol spre partea posterioară a gurii. În momentul în care bolul ajunge în gât, se declanşează automat reflexul de înghiţire. În această etapă, organismul trebuie să coordoneze perfect trecerea alimentelor spre esofag şi, în acelaşi timp, să protejeze căile respiratorii pentru a împiedica pătrunderea alimentelor sau a lichidelor în plămâni. După aceea, bolul este transportat prin esofag către stomac prin intermediul unor contracţii musculare. Orice problemă care afectează una dintre aceste etape poate duce la apariţia disfagiei.
Astfel, cauzele disfagiei sunt multe şi foarte variate: afecţiuni neurologice (accidentul vascular cerebral, boala Parkinson, scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică, traumatismele, demenţa), afecţiuni ale esofagului (inflamaţii, îngustări, tumori), afecţiuni musculare, cancerele localizate la nivelul capului, gâtului sau esofagului, precum şi tratamentele pentru aceste cancere (intervenţiile chirurgicale, radioterapia sau chimioterapia). Toate acestea pot modifica temporar sau permanent procesul de înghiţire.
Manifestările disfagiei diferă de la o persoană la alta. Cea mai evidentă este dificultatea propriu-zisă de a înghiţi. Unele persoane observă că alimentele par să rămână blocate în gât. Alte persoane tuşesc în timpul mesei sau imediat după aceasta. Vocea poate deveni răguşită. În unele cazuri apare durerea la înghiţire, iar în altele se observă salivaţie excesivă, deoarece persoana nu mai poate înghiţi eficient propria salivă. Manifestări care trebuie considerate semnale de alarmă, deoarece impun evaluare medicală cât mai rapidă, sunt imposibilitatea de a înghiţi, senzaţia continuă de blocaj alimentar, episoade repetate de sufocare, dureri severe la înghiţire sau apariţia unor infecţii pulmonare repetate.
Diagnosticul disfagiei începe de obicei cu o discuţie detaliată între pacient şi medic cu privire la momentul apariţiei problemelor, tipurile de alimente care provoacă probleme şi prezenţa altor manifestări asociate. Urmează teste suplimentare, precum evaluarea directă a modului în care pacientul înghite diferite consistenţe de alimente şi lichide, investigaţii imagistice care permit observarea traseului alimentelor în timpul înghiţirii, endoscopia - care permite examinarea esofagului şi identificarea unor eventuale obstacole -, inflamaţii sau alte modificări.
Tratamentul disfagiei depinde de obicei de cauza care a determinat apariţia acesteia. Nu există o soluţie unică. O posibilitate este terapia de deglutiţie, realizată de specialişti instruiţi în evaluarea şi reabilitarea tulburărilor de înghiţire. Uneori se recomandă şi modificări ale modului de alimentaţie, schimbarea poziţiei capului sau a corpului în timpul meselor. De asemenea, se poate recomanda adaptarea consistenţei alimentelor cu scopul de a reduce riscul de aspiraţie. Alimentele pot fi pasate sau transformate în piureuri, iar lichidele pot fi îngroşate atunci când este necesar. Aceste măsuri urmăresc să facă alimentaţia mai sigură şi alimentele mai uşor de înghiţit.
Prin evaluare adecvată, tratament personalizat şi sprijin din partea familiei şi a specialiştilor, multe persoane cu disfagie pot continua să se hrănească în siguranţă şi să îşi menţină autonomia pentru o perioadă cât mai îndelungată.
