de dr. Bianca Hanganu
Tulburările de alimentaţie sunt afecţiuni medicale şi psihologice complexe, care afectează modul în care o persoană mănâncă, gândeşte despre mâncare, îşi percepe propriul corp şi îşi reglează emoţiile.
Din punct de vedere medical, vorbim despre tulburări în care comportamentele alimentare devin stricte, repetitive sau scăpate de sub control şi ajung să producă suferinţă psihică, modificări biologice şi consecinţe serioase asupra sănătăţii.
În mod normal, creierul primeşte şi integrează semnale de foame, saţietate, plăcere şi siguranţă, însă în tulburările de alimentaţie aceste semnale se dereglează. Restricţia alimentară, mâncatul compulsiv sau episoadele de control extrem modifică funcţionarea hipotalamusului (centrul reglării foamei), a sistemului de recompensă (cu eliberarea de dopamină) şi a axei stresului (cu eliberarea de cortizol).
Aceste tulburări nu au o singură cauză. De obicei, apar prin concursul mai multor factori: o vulnerabilitate biologică (genetică, neurochimică), trăsături psihologice (perfecţionism, sensibilitate crescută, nevoia de control), experienţe de viaţă (traume, comentarii despre corp, presiune socială), contexte culturale care încurajează restricţia şi controlul.
Foamea şi saţietatea sunt semnale fireşti ale corpului. Într-un organism sănătos, corpul şi creierul colaborează. Când scade nivelul de energie al organismului, apar: senzaţia de foame, scăderea concentrării şi gânduri legate de mâncare. După ce mâncăm, stomacul trimite semnale de plenitudine, hormonii saţietăţii transmit creierului că ne-am hrănit, iar tensiunea interioară se diminuează. Însă acest sistem nu este matematic. Uneori mâncăm de plăcere, alteori din obişnuinţă, alteori mai mult la o masă şi mai puţin la alta. Variabilitatea este normală. Dezechilibrul apare atunci când mâncarea devine o sursă constantă de frică sau control, când regulile alimentare devin rigide şi greu de încălcat, când apar vinovăţia, ruşinea sau nevoia de a "repara" ce ai mâncat şi atunci când semnalele corpului sunt ignorate sistematic.
Tulburările alimentare pot fi grupate astfel:
Tulburările restrictive, când mâncarea este limitată intenţionat şi constant, restricţia devenind o formă de control, siguranţă sau linişte. Caracteristicile principale sunt reducerea cantităţii de mâncare, reguli alimentare foarte stricte, frică intensă de îngrăşare şi senzaţia că valoarea personală depinde de controlul asupra corpului. Aici intră, ca exemplu, anorexia nervoasă.
Tulburări cu episoade de pierdere a controlului, când problema principală nu este restricţia, ci episoadele de mâncat în cantităţi mari, cu sentimentul că persoana nu se mai poate opri. Caracteristicile principale sunt mâncatul rapid, în secret, senzaţia de pierdere a controlului, ruşinea şi vinovăţia după episod, mâncatul ca răspuns la stres sau emoţii intense. Aici se încadrează, ca exemplu, tulburarea de alimentaţie compulsivă.
Tulburări mixte, în care se combină restricţia cu episoadele de pierdere a controlului, urmate de comportamente de "compensare". Caracteristicile principale sunt alternanţă între perioade de control strict şi episoade de mâncat excesiv, comportamente menite să "anuleze" mâncarea (vărsături, laxative, exerciţiu excesiv), fluctuaţii emoţionale intense legate de mâncare şi corp. Cea mai cunoscută formă din acest grup este bulimia nervoasă.
Tulburările de alimentaţie nu sunt numai despre mâncare, ci despre felul în care corpul şi creierul încearcă să facă faţă fricii, lipsei de siguranţă şi emoţiilor copleşitoare. Mâncarea devine limbajul prin care se exprimă suferinţa, iar comportamentele alimentare - fie prin control extrem, fie prin pierderea controlului - sunt încercări de reglare, nu alegeri lipsite de voinţă.
Tulburările de alimentaţie sunt afecţiuni reale, tratabile, care influenţează profund modul în care o persoană relaţionează cu mâncarea şi cu propriul corp; recunoaşterea dificultăţii, accesul la sprijin specializat şi un mediu lipsit de judecată din partea celor din jur sunt factori esenţiali în procesul de recuperare.
