Dumnezeu se apleacă cu milostivire asupra omului slab, suferind şi bolnav

Interviu cu pr. Fernando Manni, FIM, realizat de pr. Claudiu Bulai

V-aţi întrebat vreodată ce au în comun localităţile Collevalenza (Italia), Barticeşti şi Târgu Neamţ? Aş răspunde prin a spune "Fiii Iubirii Milostive" (FIM). Aceasta este o congregaţie venită în Dieceza de Iaşi în anul 2005. După 20 de ani de activitate şi slujire în Moldova, vă invit la un interviu cu pr. Fernando Manni, FIM, venit de la Collevalenza, trecând prin Barticeşti şi în prezent slujind la Târgu Neamţ.

- Cum au fost începuturile în Dieceza de Iaşi?

Congregaţia "Fiii Iubirii Milostive", înfiinţată la Roma, la 15 august 1951, de către Fericita Maica Speranţa a lui Isus, a poposit în România în anul 2005, la Barticeşti, judeţul Neamţ, în cadrul Diecezei de Iaşi. În acea perioadă, activau deja surorile "Slujitoarele Iubirii Milostive" din anul 1993, invitate de PS Petru Gherghel pentru formarea surorilor "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" şi pentru colaborarea cu spitalul din Barticeşti, care era la începutul activităţilor sale sanitare. Împreună cu surorile, ca într-o "familie de viaţă consacrată", ne-am ocupat de formarea tinerilor, pentru care au fost organizate exerciţii spirituale şi alte zile de reculegere la Casa "Maica Speranţa" din Barticeşti şi cursuri estive de discernământ vocaţional, promovând valorile creştine şi umane. Încă de la început, membrii Congregaţiei "Fiii Iubirii Milostive" s-au arătat disponibili să colaboreze cu preoţii diecezani în activităţile pastorale ale parohiilor învecinate, mai ales cu parohia din Barticeşti.

- Ce a propus congregaţia dv. şi cum a contribuit aceasta la creşterea poporului lui Dumnezeu?

Spiritualitatea "Iubirii Milostive" pe care Fericita Maica Speranţa a lui Isus a vrut s-o mărturisească ni-l prezintă pe Dumnezeu ca un tată bun ca toţi tăticii, ba chiar mai bun decât cel mai bun tată pământesc. Un tată pune la inimă soarta fiilor săi; dacă aceştia greşesc, poate să-i mustre şi să-i ameninţe, dar o face cu iubire şi numai pentru binele lor. Uneori ajunge chiar să-i pedepsească, dar ceea ce vrea este întotdeauna binele fiilor săi. Aşteaptă reîntoarcerea lor, după cum prea bine ştim din parabola fiului risipitor din evanghelie, unde acel tată îl aşteaptă pe fiul său să se întoarcă acasă pentru a-l strânge din nou cu o afecţiune şi mai mare la inima sa părintească.

- Cum s-a născut şi s-a maturizat vocaţia la Preoţie?

Am crescut ca toţi copiii: jucăuş, vioi, poznaş. Fiind al doilea dintre cei trei băieţi ai familiei, părinţii ne-au crescut cu grijă, aşa cum se întâmplă la toate familiile modeste, şi ne-au insuflat o credinţă deosebită în Dumnezeu. Părinţii m-au sprijinit întotdeauna în planul educaţional şi mi-au respectat dorinţa de a deveni preot, în mod deosebit tatăl meu care, îmi amintesc foarte bine, îmi spunea des: "Eşti liber să-ţi alegi viitorul şi să mergi pe drumul pe care ţi-l alegi, pentru că este drumul cel mai bun pentru tine; eu voi respecta decizia ta." Pentru o formare completă (umană, religioasă şi intelectuală) tatăl meu mi-a propus să merg la Seminarul minor din Collevalenza, lângă Sanctuarul "Iubirii Milostive", unde în acea perioadă predau preoţii călugări şi măicuţele. Am acceptat cu bucurie propunerea tatălui meu, mai ales pentru faptul că fratele meu cel mare fusese deja înscris şi nu aveam cu cine să mă joc acasă. Acolo am descoperit vocaţia mea, sprijinit de formatori, educatori, îndrumători spirituali şi susţinut de rugăciunile unei măicuţe, care se ruga zilnic pentru mine fără ca eu să ştiu. Se ruga pentru ca eu să ajung un preot bun. Acest obicei era practicat de toate surorile din seminar pentru fiecare nou intrat. Am descoperit că măicuţa respectivă, în afară de a-mi spăla hainele sau de a-mi pregăti mâncarea, a avut şi sarcina de a se ruga pentru mine ca să ajung la ţinta dorită. Acest obicei îl aveau majoritatea surorilor prezente la Collevalenza, după îndemnul şi recomandarea Maicii Speranţa.

- Împărtăşiţi cu noi o amintire care v-a rămas la inimă de când sunteţi în Dieceza de Iaşi.

O întâmplare amuzantă s-a petrecut la Barticeşti, unde am locuit în primii zece ani. Într-o dimineaţă, când m-am trezit, am observat că uşa camerei mele era deschisă şi deodată s-a prezentat un sărac bolnăvior, care făcuse un duş pe ascuns la baia din locuinţa unde se afla comunitatea noastră călugărească. Această experienţă m-a marcat profund şi aş dori să o povestesc în cele mai mici detalii. Acest tânăr bolnăvior venea mereu la noi în decursul zilei, în comunitate, unde locuiam împreună cu primii tineri, care se aflau în formare. Dintr-o mică neatenţie, uşa de la intrare a rămas descuiată pe timp de noapte. Ziua rămânea mereu descuiată, chiar dacă după-amiaza mă mai odihneam puţin, pentru a fi îndată disponibil pentru cine bătea la uşa casei noastre. Într-o zi, de dimineaţă, era în jurul orei 5.00, am fost trezit brusc de acest tânăr care aprinsese lumina şi intrase în dormitorul meu. La prima vedere, am rămas puţin şocat. Pe un ton cald şi liniştit, fapt care m-a uimit profund, tânărul mi-a spus: "Părinte, dacă doriţi să faceţi duş puteţi intra, eu tocmai am terminat!". Recunosc că trezirea, aşa dintr-odată, m-a agitat, neştiind cine venise în camera mea atât de devreme şi în mod nepotrivit, dar după câteva secunde, realizând situaţia şi persoana care s-a prezentat, m-am liniştit şi, ridicându-mă din pat, am râs în hohote pe seama acestei întâmplări. Apoi, l-am condus la uşă. Reflectând în cursul zilei asupra acestui fapt, mi-am dat seama că tânărul, care a continuat să vină în comunitate, cu atitudinea lui simplă, prietenoasă şi cordială, a vrut să ne dea de înţeles că se simţea membru al comunităţii noastre.

- Ce înseamnă Maica Speranţa pentru dumneavoastră?

Fericita Maica Speranţa, alături de Sfânta Faustina Kowalska, a fost un mesager neobosit al mesajului "Iubirii Milostive a lui Dumnezeu". Cred că Fericita Maica Speranţa a lui Isus are un loc important, prin viaţa şi operele sale, în proclamarea acestui mesaj care constituie inima evangheliei şi cea mai urgentă nevoie a timpurilor noastre. Ea a anticipat timpurile bisericeşti, unde istoria mântuirii este văzută ca o istorie a milostivirii. Isus este semnul cel mai evident al duioşiei paterne a lui Dumnezeu, care se apleacă cu milostivire asupra omului slab, suferind şi bolnav. Prin exemplul vieţii sale, prin înfiinţarea unei congregaţii, prin construirea unui mare sanctuar dedicat "Iubirii Milostive a lui Dumnezeu", ea proclamă lumii bogăţia unei iubiri fără limite şi îi invită pe oameni să se lase mântuiţi de această iubire şi să o răspândească în întreaga lume.

- La final, lăsaţi un mesaj pentru cititorii noştri la început de an.

La începutul noului an doresc ca toţi cititorii revistei să aibă un an plin de bucurii spirituale. În mod special le doresc o credinţă vie, o iubire înflăcărată şi o speranţă neclintită prin care să poată experimenta o iubire puternică, dar personală cu Dumnezeu, Tatăl nostru, şi cu Isus, chipul milostivirii Tatălui. Şi să nu uităm să-i mulţumim pentru privilegiul de a fi fiii săi preaiubiţi şi să demonstrăm acest lucru prin mărturia vieţii noastre, aşa cum a făcut-o şi Fericita Maica Speranţa a lui Isus.