de av. Mihaela Ciobanu
- Ioan Ioniţa (Hălăuceşti). "Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru acordarea ajutorului social?"
În anul 2026, ajutoarele sociale se acordă sub forma unui venit minim de incluziune (VMI), incluzând sprijin pentru angajare, servicii sociale şi prestaţii financiare. Pot beneficia de venitul minim de incluziune următoarele categorii de persoane:
- familiile şi persoanele singure, cetăţeni români care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România;
- familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, denumite în continuare persoane fără adăpost, însă doar pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc;
Familiile şi persoanele singure care nu au cetăţenie română beneficiază de venit minim de incluziune dacă:
- sunt cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau străini pe perioada în care au domiciliul ori, după caz, reşedinţă în România, în condiţiile legislaţiei române;
- sunt cetăţeni români sau apatrizi cărora li s-a acordat o formă de protecţie în condiţiile legii;
- sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii.
Venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat şi are două componente:
- sprijin pentru incluziune
Această componentă are ca scop prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială şi înlocuieşte ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat.
- sprijin pentru familia cu copii
Această componentă se acordă familiilor cu copii aflaţi în întreţinere cu vârsta de până la 18 ani şi are ca scop prevenirea sărăciei şi încurajarea participării copiilor la educaţie, înlocuind alocaţia pentru susţinerea familiei.
O familie sau persoana singură poate beneficia de o singură componentă sau de ambele, în funcţie de nivelul venitului de care dispune, componenţa familiei, calitatea de persoană în vârstă sau participarea copiilor la educaţie.
Stabilirea dreptului la venit minim de incluziune se realizează ţinându-se seama de bunurile familiei sau, după caz, ale persoanei singure, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune.
Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune:
A. Bunuri imobile
1. Clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, precum şi terenuri situate în intravilan cu suprafaţa de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente.
B. Bunuri mobile
1. Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulaţie pe drumurile publice;
2. Autovehicul cu drept de circulaţie pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor utilizate şi/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi;
3. Şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcaţiuni, cu excepţia celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
C. Depozite bancare
Cel puţin unul dintre membrii familiei deţine, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/ depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori faţă de valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
Având în vedere că împreună cu fraţii deţineţi în coproprietate o suprafaţă de 2 ha teren, moştenire de la părinţii dv., chiar dacă nu este dezbătută succesiunea, cota succesorală de 1/3 din bunul imobil este avută în vedere la acordarea venitului minim de incluziune, suprafaţa pe care o moşteniţi fiind mai mare de 2.500 mp în zona rurală.