de pr. Iosif Dorcu
În nordul Mării Adriatice, în apropierea ţărmului italian se află laguna Di Grado, iar în extremitatea estică a acesteia se poate vedea insula Barbana. Pe această insulă situată la 5 km de Grado, cu o suprafaţă de doar trei hectare, poate fi vizitat unul dintre cele mai vechi sanctuare din lume, Barbana. Numele i se trage, probabil de la Barbano, un eremit care a trăit aici în secolul al IV-lea. În epoca romană exista aici un templu păgân dedicat zeului Apollo.
Conform tradiţiei, sanctuarul dedicat Fecioarei Maria de Barbana a luat naştere în jurul anului 582, când valurile Mării Adriatice provocate de o furtună puternică ameninţau oraşul Grado. După încetarea furtunii, o statuie a Fecioarei Maria a fost găsită (fiind adusă aici de valuri) la rădăcina unui ulm (după unele tradiţii, chiar între ramurile copacului) în apropierea colibei a doi eremiţi originari din Treviso, Barbano şi Tarilesso. Ca mulţumire că oraşul a fost salvat, patriarhul de Grado, Elia, a dorit să se ridice aici o primă biserică în care să fie adăpostită statuia.
Ulterior, biserica a fost de mai multe ori reconstruită, iar imaginea Mariei (nu se ştie sigur dacă era o statuie sau o icoană) a fost pierdută.
În jurul anului 1000, au ajuns aici călugării benedictini care s-au îngrijit de sanctuar aproximativ 500 de ani.
În anul 1237, oraşul Grado a fost cuprins de o epidemie de ciumă, iar lumea, disperată, a alergat să se roage la sanctuarul Barbana, şi aşa a luat fiinţă pelerinajul anual de aici.
În jurul anului 1450, este consemnată prezenţa franciscanilor conventuali, dar doar sporadic, stabilindu-se definitiv în anul 1619. Ei au reuşit să construiască o biserică cu trei navate în anul 1738, dar şi ei vor fi expulzaţi în anul 1769, când Republica Veneţiană va închide conventul.
În ciuda acestei măsuri, legăturile Veneţiei cu sanctuarul au rămas intense prin existenţa unei fraternităţi de gondolieri "Fraternitatea Sfintei Fecioare din Barbana". Basorelieful de pe altarul principal al bisericii, nu întâmplător, înfăţişează o gondolă în lagună.
Din anul 2019, sanctuarul este în grija călugărilor benedictini din Brazilia, care au construit aici o nouă mănăstire.
Un rol de mare importanţă l-a jucat Don Leonardo Stagni, care a fost responsabil de construirea terasamentelor (1851), de construirea actualei capele din pădure în locul unde a fost găsită imaginea Mariei (1854) şi de încoronarea Fecioarei din Barbana (1863) la iniţiativa Papei Pius al IX-lea.
Interiorul prezintă elemente de interes notabil la altarul mare realizat în anul 1706 şi, mai ales, la statuia de lemn a Madonei, o lucrare a şcolii friulene de la sfârşitul secolului al XV-lea. Statuia de mărime naturală o reprezintă pe Maria pe tron, cu pruncul Isus în braţe. Ea ţine un trandafir în mâna dreaptă, probabil pentru a simboliza credinţa, în timp ce pruncul ţine o carte în mână, o referire clară la evanghelie. Cele două altare laterale, în stil renascentist-baroc, aparţin şcolii veneţiene şi sunt dedicate Sfântului Benedict (1763) şi Sfântului Anton de Padova (1749). Pictura gondolierilor în pelerinaj (1771) aparţine şcolii lui Tintoretto şi se păstrează în sacristie, unde se poate admira şi o icoană a Fecioarei cu Pruncul, realizată de un artist necunoscut (1734). Marile fresce de pe cupolă (500 de metri pătraţi), realizate în anul 1940, sunt opera lui Tiburzio Donadon.
Insula Barbana este legată de Grado printr-un serviciu regulat de feriboturi, cu plecare de pe Canalul Schiusa. Călătoria durează aproximativ 20 de minute.
Cel mai cunoscut pelerinaj este aşa-numitul "Perdon di Barbana" care are loc în fiecare an în prima duminică a lunii iulie şi implică o procesiune de bărci de la Grado la Barbana.
