Luna noiembrie se deschide pentru noi, romano-catolicii, cu două sărbători de o profundă bogăţie spirituală: Solemnitatea Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) şi Comemorarea Tuturor Credincioşilor Răposaţi (2 noiembrie).

În aceste zile, Biserica ne invită să privim spre cer şi spre pământ în aceeaşi lumină a credinţei, mărturisind adevărul pe care îl rostim la fiecare Sfântă Liturghie când spunem Crezul: "Cred în împărtăşirea sfinţilor." Această împărtăşire este comuniunea tainică dintre toţi membrii Bisericii: cei care se bucură deja de slava cerească (paradisul, Biserica triumfătoare), cei care se purifică încă în iubirea lui Dumnezeu (purgatoriul, Biserica suferitoare) şi noi, cei care continuăm drumul credinţei pe pământ (Biserica luptătoare). Suntem uniţi într-un singur trup, al cărui cap este Cristos. Sfântul Augustin spunea: "Viaţa celor sfinţi este pentru noi o mângâiere, iar moartea lor, o învăţătură. În ei vedem ceea ce suntem chemaţi să devenim."

Pentru Dieceza noastră de Iaşi, 1 noiembrie are o semnificaţie suplimentară: aniversarea sfinţirii Catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (1 noiembrie 2005). Ea este inima vieţii noastre ecleziale, locul unde, în fiecare zi, se celebrează jertfa euharistică - izvorul credinţei şi al speranţei.

Anul pastoral pe care l-am început (2025-2026) are tema: "Euharistia ne hrăneşte speranţa", parte a itinerarului trienal "Înflăcăraţi de iubirea lui Cristos". Nu întâmplător, tema speranţei se leagă de rugăciunea pentru cei răposaţi. În Euharistie, Cristos ne arată că iubirea este mai tare decât moartea. La fiecare Liturghie, între cer şi pământ se deschide o punte: noi ne unim cu Biserica din cer şi mijlocim ajutor pentru sufletele din purgatoriu. Sfântul Ioan Gură de Aur scria: "Nu este adusă în zadar Jertfa pentru cei morţi; ea aduce mult folos sufletelor, când întreaga adunare ridică mâinile către Dumnezeu." De aceea, cel mai mare ajutor pe care îl putem oferi celor plecaţi dintre noi este Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. În ea, Cristos însuşi mijloceşte pentru noi şi pentru cei dragi ai noştri, dăruindu-le lumina şi pacea veşnică.

În luna noiembrie, cimitirele au porţile deschise şi se umplu de lumină. Oamenii credincioşi îşi îndreaptă paşii spre mormintele celor dragi, aduc flori, aprind lumânări şi, mai ales, se roagă. Sunt gesturi simple, dar pline de speranţă. Ele spun: "Cred că iubirea nu moare, cred că viaţa continuă în Dumnezeu."

Vă invit, dragi credincioşi, să trăiţi această lună cu inimile înflăcărate de iubirea lui Cristos. Participaţi cu multă credinţă la Sfânta Liturghie, aduceţi pomenile voastre ca jertfă de recunoştinţă şi de iubire, rugaţi-vă pentru cei răposaţi din familiile voastre şi pentru toţi cei uitaţi. Fiecare rugăciune, fiecare faptă bună devin o rază de lumină în noaptea speranţei. Să nu uităm niciodată cuvântul Domnului spus Martei - de fapt, nouă, tuturor -: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci" (In 11,25-26). În această promisiune se află temelia speranţei noastre şi mângâierea care ne uneşte cu cei dragi.

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi