de pr. Iosif Dorcu
Peste toate acoperişurile caselor din oraşul Reggio Emilia, din centrul Italiei, domină solemn turnul şi cupola unui mare şi important edificiu dedicat Sfintei Fecioare Maria, sanctuarul Ghiara. Este o bazilică magnifică, bogat decorată cu stucaturi, fresce, sculpturi şi marmură. Frumuseţea ei încântă, mai ales tavanul şi cupola, decorate cu fresce cu o strălucire aurie.
Pe locul amplasamentului de azi, până în anul 1226, curgea râul Crostolo, însă acesta a fost deviat în afara zidurilor cetăţii. Terenul lăsat de albia secată era plin de pietriş şi de aici a rămas numele Ghiara sau Giarra.
Istoria sanctuarului începe în anul 1313 când comunitatea cetăţii oferă această zonă călugărilor marişti, cunoscuţi pentru devoţiunea lor mariană, care au construit un convent şi o biserică dedicată Bunei-Vestiri. În anul 1517, ei au construit o biserică mult mai mare, iar pe un zid exterior au pictat o imagine a Mariei. Cu timpul, pictura s-a deteriorat şi, de aceea, Lellio Orsi a repictat-o pe hârtie în anul 1569, iar marele Giovanni Bianchi (supranumit Bertone) a pictat-o tot pe un zid în anul 1573. Aceasta a fost aşa de apreciată, încât atrăgea mari mulţimi de vizitatori şi pelerini. Ulterior, în anul 1596, a fost construită în jurul ei o capelă.
La 29 aprilie 1596, la doar 23 de zile de la inaugurarea capelei, un orfan în vârstă de 15 ani, Marchino, surdomut din naştere, a venit în faţa acestei icoane. În timp ce se ruga, a simţit o căldură mare care l-a făcut să transpire. Imediat a strigat cu putere: "Isuse, Marie!" Limba i s-a dezlegat şi cunoştea deja o mulţime de cuvinte. Vestea s-a răspândit repede, deoarece Marchino era cunoscut pentru că lucra la măcelăria satului.
Şase zile mai târziu, la 5 mai 1596, s-a întâmplat o altă minune: o femeie, Margherita, care era infirmă de la vârsta de 18 ani, s-a vindecat instantaneu.
În urma acestor miracole, episcopul Claudio Rangoni a constituit o comisie formată din teologi, medici şi jurişti care să analizeze cele două minuni. Concluziile au fost trimise la Papa Clement al VIII-lea, care la 22 iulie 1596 a aprobat cele două vindecări şi a permis venerarea publică a icoanei şi pelerinajele la Ghiara.
Observându-se mulţimi imense de pelerini, călugării au considerat că e necesar un nou sanctuar în care să fie inclusă icoana miraculoasă. Din mai multe proiecte a fost aprobat cel al lui Alessandro Balbi din Ferrara, iar piatra fundamentală a fost aşezată de acelaşi episcop, Claudio Rangoni, la 6 iunie 1597.
După 22 de ani, sanctuarul a fost consacrat la 12 mai 1619. În turnul care domină peste oraş, înalt de 52 m, se găsesc cinci clopote, dintre care cel mai mare cântăreşte 1.624 kg.
Interiorul impresionează atât prin frumuseţea barocului, cât şi prin clasificarea frescelor, grupate cronologic: Timpul păgânismului (simbolizat de Sibille), Timpul Vechiului Testament (cu profeţii biblici), Timpul Evangheliilor (cu cei patru evanghelişti) şi Timpul Bisericii (cu reprezentări ai unor Doctori ai Bisericii). Pe cupolă, toate picturile o reprezintă pe Fecioara Maria.
Icoana miraculoasă este aşezată deasupra altarului mare, între patru coloane mari de marmură, şi o reprezintă pe Maria cu mâinile împreunate, într-un act de adorare a Pruncului, aşa cum scrie şi pe inscripţia din colţul imaginii: "Quem genuit adoravit" ("L-a adorat pe cel pe care l-a născut"). Maria şi Isus poartă coroane de aur, icoana fiind încoronată din dorinţa Papei Clement al X-lea la 13 mai 1674, iar Papa Pius al XII-lea, la 23 aprilie 1954, a declarat sanctuarul basilica minor.
Cu ocazia vizitei în Reggio Emilia, Papa Ioan Paul al II-lea a dorit să aibă întâlnirea cu preoţii şi persoanele consacrate în sanctuarul Ghiara.
