Vocaţia este un dar preţios pe care Dumnezeu îl seamănă în inimi, o chemare de a ieşi din noi înşine pentru a întreprinde un drum de iubire şi de slujire. Şi fiecare vocaţie în Biserică - fie ea laicală sau la slujirea primită prin hirotonire sau la viaţa consacrată - este semn al speranţei pe care Dumnezeu o nutreşte faţă de lume şi faţă de fiecare dintre fiii săi.

În acest timp al nostru, mulţi tineri se simt rătăciţi în faţa viitorului. Experimentează adesea incertitudinea cu privire la perspectivele de muncă şi, mai în profunzime, o criză de identitate care este criză de sens şi de valori şi pe care dezorientarea digitală o face şi mai greu de străbătut. Nedreptăţile faţă de cei slabi şi cei săraci, indiferenţa unei bunăstări egoiste, violenţa războiului ameninţă proiectele de viaţă bună pe care o cultivă în suflet. Şi totuşi, Domnul, care cunoaşte inima omului, nu abandonează în nesiguranţă, dimpotrivă, vrea să trezească în fiecare conştiinţa că este iubit, chemat şi trimis ca pelerin al speranţei.

Pentru aceasta, noi, membrii adulţi ai Bisericii, în special păstorii, suntem solicitaţi să primim, să discernem şi să însoţim drumul vocaţional al noilor generaţii. Şi voi tinerii sunteţi chemaţi să fiţi protagonişti, sau mai bine zis co-protagonişti cu Duhul Sfânt, care trezeşte în voi dorinţa de a face din viaţă un dar de iubire.

Dragi tineri, lumea vă determină să faceţi alegeri grăbite, să umpleţi zilele cu zgomot, împiedicându-vă să experimentaţi o tăcere deschisă la Dumnezeu, care vorbeşte inimii. Să aveţi curajul de a vă opri, de a asculta în voi înşivă şi de a-l întreba pe Dumnezeu ce anume visează pentru voi. Tăcerea rugăciunii este indispensabilă pentru "a citi" chemarea lui Dumnezeu în propria istorie şi pentru a da un răspuns liber şi conştient.

Biserica are nevoie de păstori, călugări, misionari, soţi care să ştie să spună "da" Domnului cu încredere şi speranţă. Vocaţia nu este niciodată o comoară care rămâne închisă în inimă, ci creşte şi se întăreşte în comunitatea care crede, iubeşte şi speră. Şi pentru că nimeni nu poate răspunde singur la chemarea lui Dumnezeu, toţi avem nevoie de rugăciunea şi de sprijinul fraţilor şi al surorilor.

Preaiubiţilor, Biserica este vie şi rodnică atunci când generează noi vocaţii. Şi lumea caută, adesea în mod inconştient, martori ai speranţei, care să anunţe cu viaţa lor că a-l urma pe Cristos este izvor de bucurie. Aşadar, să nu încetăm să-i cerem Domnului noi lucrători pentru secerişul său, fiind siguri că el continuă să cheme cu iubire. Dragi tineri, încredinţez urmarea voastră a Domnului mijlocirii Mariei, Maica Bisericii şi a vocaţiilor. Mergeţi mereu ca pelerini ai speranţei pe calea evangheliei!

(Din Mesajul Papei Francisc pentru a 62-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii)