de dr. Bianca Hanganu
În contextul global actual marcat de intensificarea migraţiei, de frecvenţa tot mai mare a conflictelor armate, de expansiunea turismului, a pieţei muncii şi a educaţiei dincolo de graniţele naţionale, sistemele de sănătate din întreaga lume se confruntă cu o diversitate culturală tot mai accentuată în rândul pacienţilor.
Această varietate aduce cu sine provocări legate de modul în care sunt percepute boala, moartea, procesul de vindecare sau prevenţia, influenţând percepţia individului asupra propriei sănătăţi, modul în care accesează serviciile medicale şi relaţionează cu personalul din domeniu.
Migranţii se confruntă adesea cu acces limitat la îngrijiri medicale, rate mai mari de internare, un nivel redus de educaţie sanitară şi un risc sporit de dizabilitate. În plus, pacienţii din grupuri minoritare au o vulnerabilitate mai mare în faţa evenimentelor medicale adverse şi a erorilor ce ar putea fi prevenite, comparativ cu populaţia majoritară a unei ţări. Printre cauzele identificate de specialişti se numără teama minorităţilor de a apela la serviciile medicale atunci când nu sunt siguri că medicul le cunoaşte limba, dificultăţile în accesarea îngrijirilor preventive, precum şi subreprezentarea acestora în rândul personalului medical.
În cultura iraniană, sănătatea este percepută ca o stare de echilibru între dimensiunile fizică, mintală, emoţională şi spirituală, în care individul funcţionează optim social. În schimb, boala este echivalată cu pierderea identităţii, cu dezechilibre în plan fizic, mintal, emoţional, spiritual, social şi alimentar, dar şi cu o lipsă a dorinţei de a trăi.
Anumite boli implică o componentă culturală, iar abordarea lor eficientă necesită competenţe specifice. Unii pacienţi pot considera că o afecţiune este rezultatul unui blestem sau al destinului, şi nu al unui stil de viaţă nesănătos. Deseori, aceştia întârzie să se prezinte la medic, deoarece recurg mai întâi la tratamente tradiţionale specifice culturii lor. Din motive culturale, unii refuză anumite intervenţii medicale sau chirurgicale, fie ele diagnostice sau terapeutice.
Există, de asemenea, tulburări recunoscute în culturile orientale care nu au echivalent în cultura occidentală, ceea ce poate limita eficienţa metodelor clasice de diagnostic şi tratament, necesitând o abordare adaptată.
În ţări precum India, Filipine, Taiwan sau unele din America Latină, există susto, o afecţiune percepută ca dezechilibru între corp şi spirit, cauzat de un eveniment traumatizant. Se manifestă prin tremurături, transpiraţii, ritm cardiac crescut şi simptome depresive, putând genera confuzii în diagnostic.
La populaţia din Puerto Rico, stresul se poate exprima prin ataques de nervios, episoade de comportament necontrolat, izbucniri de furie, plâns, tremurat, palpitaţii, convulsii şi chiar pierderea conştiinţei. Neavând un corespondent în patologia psihiatrică occidentală, medicaţia obişnuită nu are efect, iar intervenţia eficientă constă în sprijinul oferit de familie, comunitate sau mediul religios.
În unele culturi, tuberculoza este profund stigmatizată. Femeile din India sau Vietnam diagnosticate cu această boală pot deveni victime ale excluderii sociale, pot fi respinse de parteneri sau pot avea dificultăţi în a se căsători. De aceea, preferă tratamente tradiţionale sau servicii private care le oferă discreţie. În cazul bărbaţilor, tuberculoza poate duce la pierderea locului de muncă şi, implicit, a stabilităţii financiare, motiv pentru care aleg să ascundă boala sau să recurgă la soluţii alternative.
E important să cunoaştem aceste aspecte culturale pentru a ne face mai sensibili la suferinţa celor din jurul nostru.
Acest material este adaptat dintr-un capitol dedicat comunicării în context medical multicultural, disponibil în următoarea sursă bibliografică: Beatrice Gabriela Ioan, Bianca Hanganu (editori), Comunicarea în practica medicală. Vol. I - Repere generale, Editura Junimea, Iaşi, 2025.
