Luna iulie ne aduce, ca în fiecare an, binecuvântarea verii: timp de vacanţă şi concedii pentru copii, tineri şi familii, dar şi prilejuri de recunoştinţă şi reflecţie în viaţa Bisericii. În mod special, luna aceasta suntem invitaţi să ne îndreptăm privirea cu inimă recunoscătoare spre cei care au semănat în noi credinţa şi au rodit în viaţa lor harul lui Dumnezeu.
Pe 27 iulie, în apropierea sărbătorii liturgice a Sfinţilor Ioachim şi Ana (26 iulie), Biserica celebrează a cincea Zi Mondială a Bunicilor şi a Vârstnicilor. Instituită de Papa Francisc, această zi este un apel viu la redescoperirea rolului esenţial al celor în vârstă în viaţa comunităţii şi a familiei. Aşa cum spunea Sfântul Părinte: "Bunicii sunt legătura dintre generaţii, ei transmit tinerilor experienţa vieţii şi a credinţei" (Mesaj pentru a II-a Zi Mondială a Bunicilor, 2022).
În dieceza noastră, această celebrare capătă o rezonanţă specială în acest an. Cu emoţie şi recunoştinţă, îl sărbătorim pe episcopul emerit Petru Gherghel, care în ziua de 3 iulie a marcat trei aniversări semnificative: 85 de ani de viaţă, 60 de ani de preoţie şi 35 de ani de episcopat. O viaţă trăită în slujba evangheliei, a Bisericii locale şi a oamenilor, cu o dăruire de păstor, care a ştiut să împlinească voinţa lui Dumnezeu în vremuri de încercare şi de speranţă. O triplă aniversare care ne oferă ocazia de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru un păstor statornic, apropiat de oameni, fidel Bisericii şi generos în slujire. În Preasfinţitul Petru Gherghel recunoaştem chipul unui "părinte spiritual" al diecezei noastre, care, asemenea celor drepţi din Scriptură, "aduce roade şi la bătrâneţe, îşi păstrează seva şi prospeţimea, ca să facă cunoscut că Domnul, stânca mea, este drept, în el nu este nedreptate" (Ps 92,15-16). Viaţa şi slujirea sa sunt o mărturie vie că bătrâneţea nu este timp de retragere, ci o etapă preţioasă de dăruire şi luminare pentru ceilalţi.
În acelaşi timp, luna iulie înseamnă pentru copii, adolescenţi şi tineri un timp de vacanţă şi refacere. Dar să nu uităm cuvintele Papei Francisc: "Timpul vacanţei este o ocazie preţioasă pentru a aprofunda legăturile familiale, pentru a ne reîntoarce la valorile simple ale vieţii, pentru a-l întâlni pe Dumnezeu în tăcere, în rugăciune, în frumuseţea creaţiei" (Angelus, 9 iulie 2017). Îi încurajez pe toţi să nu lase deoparte rugăciunea, participarea la Sfânta Liturghie şi faptele de caritate. Vacanţa poate fi un timp de creştere în credinţă, mai ales atunci când este trăită în prietenie cu Cristos şi în comuniune cu ceilalţi.
Dragi fraţi şi surori, să ne lăsăm inspiraţi de mărturia celor vârstnici, să le fim aproape cu iubire şi respect, iar pe copii, adolescenţi şi tineri să-i susţinem cu încredere pe drumul maturizării în credinţă. Credinţa nu se transmite doar prin cuvinte, ci mai ales prin viaţă şi exemplu. Să ne rugăm ca fiecare familie şi comunitate să devină o "şcoală a evangheliei", unde vârstnicii, copiii şi tinerii cresc împreună în sfinţenie.
Preasfânta Fecioară Maria, rod al unei familii sfinte, aleasă şi iubită de Dumnezeu, să mijlocească pentru bunicii şi vârstnicii noştri, iar noi să învăţăm de la dânşii răbdarea, înţelepciunea şi încrederea în Dumnezeu.
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi