• Valentin (e-mail). "Dezbinarea s-a înrădăcinat în inima mea. E ciudat faptul că ne batem cu pumnul în piept şi declarăm că suntem creştini, dar nu suntem încă capabili să trăim pe deplin porunca iubirii... Durerea sufletească ce mă asaltează în această perioadă parcă nici nu o pot descrie în cuvinte. Dacă pentru cea trupească se mai găseşte tratament, pentru cea interioară nu găsesc alifia, unguentul potrivit. Nici nu ştiu cum să mai abordez problema. Poate reuşiţi să mă luminaţi. Familia noastră a fost alcătuită din şase fraţi. Doi dintre ei au murit la puţin timp după naştere. Un frate şi o soră au plecat la Brăila pentru a învăţa o meserie, ca mai apoi să primească un loc de muncă în acelaşi oraş. O altă soră a mers la Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi a profesat în domeniul educaţional. Eu m-am mulţumit să rămân acasă pentru a avea grijă de părinţi şi a munci pământul. Din punct de vedere religios, eu mă străduiesc să-mi trăiesc credinţa primită la Botez. Fraţii de la Brăila, din diferite motive, pe care nu am timp să le descriu aici, au părăsit Biserica Romano-Catolică şi au devenit adventişti. Sora mea din Iaşi nu a mai mers la biserică de ani de zile. Crede în Dumnezeu, spune ea, dar nu face nimic mai mult. Când vă scriu aceste rânduri, ea este la spital în stare gravă. Gândindu-mă la binele ei spiritual, am crezut de cuviinţă să chem un preot, deşi sora bolnavă nu mai era cooperantă. Preotul a venit, dar fraţii mei adventişti au «năvălit» asupra lui şi s-au opus ca preotul să îi poată administra sfintele sacramente. Până la urmă am găsit o modalitate de a rezolva acest aspect. Ceea ce mă doare este problema de comunicare cu fraţii adventişti, în special cu sora mea. Ea deschide tot felul de probleme pe care le consideră greşite în Biserica Catolică: sacramentele, purgatoriu, ofertele pentru Sfintele Liturghii, cultul icoanelor, ziua Domnului, răscumpărarea, crucea, Maica Domnului etc. Mă frământă următoarele lucruri: 1) Cum să mă raportez la ea? În ce direcţie ar trebui să meargă discuţia noastră ca să nu apară scântei? Mai există vreo posibilitate să o fac să înţeleagă modul greşit de a vedea lucrurile?; 2) Doresc să aprofundez mai multe despre credinţa mea. Deţin o Biblie şi Catehismul Bisericii Catolice. Pe de altă parte, ca să pot ţine piept discuţiei cu sora mea, mi-ar fi de ajutor să găsesc o carte cu răspunsuri la problemele pe care le ridică adventiştii."
Am publicat o mare parte din lunga dv. scrisoare şi vă înţelegem durerea. Credem însă că mai întâi de toate trebuie să vă vindecaţi dv. de boala urii şi a dezbinării. Un creştin adevărat niciodată nu trebuie să facă declaraţii de felul acesta: "Personal, am ajuns să-i judec pe fraţii mei de sânge şi să îi dau de la inima mea, pentru că nu mai au aceeaşi confesiune cu a mea. Nu mai reuşesc să-i văd ca un dar, ca pe copii ai lui Dumnezeu, ci îi văd ca nişte duşmani, nişte adversari pe care trebuie să-i depăşesc, să-i domin, să-i exploatez sau chiar să-i distrug." Trebuie să scoateţi afară din viaţa dumneavoastră ceea ce nu este în concordanţă cu învăţătura lui Cristos şi a Bisericii. Nu căutaţi argumente să îi convingeţi, se pare că au făcut-o alţii. Ei trebuie să vadă în dv. un creştin adevărat, autentic, care vă trăiţi credinţa în iubire. Redăm pentru dv. un text care s-a mai publicat în această revistă în luna octombrie 2012, p. 25, cu privire la adventişti: "Este o mişcare religioasă apărută în jurul anului 1844 dintr-un nucleu de credincioşi de diferite confesiuni protestante, organizată ca «biserică» în anul 1863, prin contribuţia în principal a lui William Miller (1782-1849) la început şi a lui Ellen White (1827-1915). Iată câteva dintre idei: sâmbăta este ziua de odihnă, Domnul va veni în curând şi va inaugura mileniul (o mie de ani în care Cristos va domni, înainte de judecata finală), sufletul nu este nemuritor, nu există iad, vor învia doar cei drepţi, accent mare pe profeţii şi pe lege, Cristos a intrat în sanctuar la 22 octombrie 1848 şi a început judecata preadventă, «spiritul profetic» (inspiraţia cărţilor lui E. White: «o lumină mai mică»), respectarea legilor sănătăţii şi legilor naturii, cina Domnului cu pâine-azimă şi must de struguri nefermentat, spălarea picioarelor, accente anticatolice (papa: anticristul, 666)."
