Discipoli misionari ai lui Cristos
Am început cel de-al treilea an din cadrul planului pastoral al diecezei noastre ce are drept temă generală: "Uniţi în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria evangheliei". Dacă în primul an (2022-2023) am căutat să fim mereu mai mult "uniţi în Duhul Sfânt", iar în al doilea an (2023-2024) am redescoperit Biserica drept "familia lui Dumnezeu", în anul pastoral 2024-2025, sub motoul "Discipoli misionari ai lui Cristos", vom trăi şi mai profund bucuria pe care ne-o oferă evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Dar ce înseamnă pentru un creştin a trăi bucuria evangheliei? Papa Francisc ne spune la începutul exortaţiei apostolice Evangelii gaudium că întâlnirea personală cu Isus Cristos face mereu să se nască sau să renască în noi bucuria (EG 1). Bucuria evangheliei este bucuria mântuirii, fericirea de a fi eliberaţi prin moartea şi învierea Mântuitorului de păcat, de tristeţe, de golul interior şi de izolare. Este bucuria întâlnirii cu iubirea lui Dumnezeu care ne transformă şi redă sens şi direcţie vieţii fiecăruia dintre noi. Într-adevăr, atât pe parcursul misiunii publice a lui Cristos, cât şi după învierea şi înălţarea sa la Tatăl, cei care s-au lăsat întâlniţi de Domnul au fost transformaţi în discipoli la şcoala iubirii şi, în acelaşi timp, au devenit misionari ai acestei iubiri.
Chemaţi să fim discipoli misionari
A trăi bucuria evangheliei înseamnă a experimenta tot mai mult identitatea primită de fiecare dintre noi la Botez: discipol misionar al iubirii lui Dumnezeu care ne mântuieşte (EG 120). Aceasta este şi tema noului an pastoral 2024-2025: "Discipoli misionari ai lui Cristos". Va fi un timp de har, în care ne dorim ca fiecare credincios al Bisericii noastre locale să redescopere bucuria evangheliei, experimentând şi mai mult ce înseamnă a fi discipol al Cuvântului făcut trup şi, în acelaşi timp, în ce constă propria misiune în Biserică şi în lume. Papa Francisc a readus în lumină acest adevăr mereu valabil afirmând: "Fiecare creştin este misionar în măsura în care s-a întâlnit cu iubirea lui Dumnezeu în Cristos Isus; nu mai spunem că suntem «discipoli» şi «misionari», ci că suntem mereu «discipoli-misionari». Dacă nu suntem convinşi, să privim la primii discipoli care, imediat după ce au cunoscut privirea lui Isus, mergeau să-l proclame plini de bucurie" (EG 120).
E important să înţelegem că a fi discipoli misionari nu este un surplus sau un bonus de care se bucură doar unii dintre creştini, ci, dimpotrivă, înseamnă misiunea tuturor de a aduce roade de iubire şi fraternitate în relaţiile noastre zilnice. Înseamnă a lăsa ca seva vieţii dumnezeieşti să circule în toate acţiunile şi întâlnirile, aşa cum ne îndeamnă Isus în parabola viţei-de-vie şi a mlădiţelor: "În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei" (In 15,8). Acest citat - "aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei" - va însoţi noul an pastoral pentru a deveni izvor de meditaţie personală şi de acţiune comună. Vom înţelege prin trăire faptul că glorificarea Tatălui nostru ceresc constă în a deveni ucenicii Fiului, adică a învăţa de la el cum să fim fii şi fraţi. Primind cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă înţeleaptă şi capabilă să asculte (cf. 1Rg 3,9), Duhul Sfânt ne va inspira să trăim într-o manieră cât mai concretă misiunea primită la Botez (Iac 1,22-27). Hrănindu-ne des şi vrednic cu Sfânta Euharistie, vom găsi putere pentru a-l urma pe Cristos şi a-i fi martori acolo unde trăim.
Anul pastoral cu tema "Discipoli misionari ai lui Cristos" ne invită, aşadar, pe toţi să găsim căi noi şi potrivite de a-l comunica pe Isus Cristos în situaţiile concrete în care ne aflăm. Asumarea şi trăirea cu bucurie şi fidelitate a propriei misiuni este scopul principal al tuturor activităţilor care se vor desfăşura în următoarea perioadă. Obiectivele concrete pe care vom căuta să le atingem sunt cele enunţate deja în planul pastoral: să însoţim persoanele în descoperirea şi asumarea propriei misiuni în Biserică; să propunem itinerarii de formare pentru diferitele categorii de membri şi pentru organismele pastorale ale Bisericii; să oferim modele de mărturisire a credinţei în viaţa cotidiană. La fel ca în anii trecuţi, vom avea la dispoziţie 10 nuclee tematice care să însoţească activităţile catehetice şi întâlnirile de formare din comunităţile noastre. Celelalte materiale pregătite de oficiile noastre diecezane ne vor ajuta să aprofundăm bucuria evangheliei şi să oferim altora mărturia concretă a iubirii mântuitoare a Domnului.
Pelerini ai speranţei
Identitatea noastră catolică se va aprofunda în acest an pastoral prin armonia dintre proiectul nostru pastoral şi obiectivele propuse la nivelul întregii Biserici Catolice. Ştim că Sfântul Părinte Papa Francisc a proclamat anul 2025 Jubileul Speranţei, iar pregătirea acestui moment de har este încredinţată anului 2024, dedicat rugăciunii. Vom fi şi noi în comuniune cu întreaga Biserică atât prin rugăciune, cateheză, cât şi prin participarea efectivă la unele evenimente ale anului jubiliar. Există, de fapt, o afinitate de fond între tema anului pregătitor şi a anului jubiliar cu planul nostru pastoral, căci o adevărată ucenicie presupune o viaţă de rugăciune înrădăcinată în Duhul Sfânt, iar asumarea misiunii noastre implică, în primul rând, mărturisirea speranţei noastre în Cristos cel înviat. Comuniunea noastră cu Sfântul Părinte şi cu întreaga Biserică va fi, de asemenea, întărită şi prin citirea, meditarea şi aplicarea documentului principal al pontificatului Papei Francisc, exortaţia apostolică Evangelii gaudium. Dorim ca în acest an să ne hrănim atât la nivel comunitar, cât şi individual din acest document pentru a ne reînnoi zelul evanghelizator.
Invit cordial toţi preoţii, persoanele consacrate, laicii şi comunităţile să găsească cele mai potrivite căi pentru a promova experienţa discipolatului şi a imprima un nou elan misionar în sufletul şi activitatea celor botezaţi. [...]
Sfânta Fecioară Maria, steaua noii evanghelizări, să mijlocească pentru toţi bucuria de a ne lăsa conduşi de Duhul Sfânt şi de a-l sluji pe Cristos în fraţii noştri.
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi