Sfinte Mihael, principele cetelor nenumărate ale îngerilor, învingător al Satanei, duhul cel rău, iubitor al ordinii stabilite de Creatorul universului şi supus voinţei Celui Preaînalt, te invocăm în lupta împotriva Celui Rău şi a uneltirilor sale.
Înlătură cu braţul tău puternic orice influenţă rea, care ne-ar abate de la planul plin de iubire al lui Dumnezeu, hotărât pentru noi înainte de întemeierea lumii. Fii alături de noi în clipa morţii, ca să primim cununa biruinţei, după ce vom fi purtat lupta cea bună, întăriţi prin sângele Mielului, şi ajută-ne să facem parte din numărul acelora care vor admira pentru toată veşnicia victoria ta asupra balaurului. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Sfinte Gabriel, mesagerul tainelor pline de iubire ale lui Dumnezeu, vestitorul întrupării Fiului său din Maria Fecioară, prin puterea Duhului Sfânt, copleşeşte-ne de o sfântă bucurie ori de câte ori ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, care vorbeşte prin Sfânta Scriptură şi prin învăţăturile Sfintei Biserici.
Mijloceşte-ne lumina minţii, pentru a-l înţelege, şi tăria sufletească, pentru a-l pune în practică în viaţa noastră de fiecare zi. Ajută-ne să fim atenţi la inspiraţiile Duhului Sfânt, să respingem gândurile rele, ca să ne putem bucura, la sfârşitul vieţii noastre, împreună cu cetele nenumărate de îngeri, de sfinţenia lui Dumnezeu.
Sfinte Rafael, trimis de Dumnezeu ca să aduci alinare şi vindecare celor bolnavi, care şi-au pus sănătatea în primejdie pentru a-i împlini voinţa, te rugăm, mijloceşte-ne de la bunul Dumnezeu harul de a veni şi noi în ajutorul semenilor noştri bolnavi şi îndureraţi, iar când ne aflăm în suferinţă, să avem răbdare şi încredere în bunătatea nesfârşită a lui Dumnezeu.
Înalţă rugăciunea noastră spre tronul său sfânt ca fumul de tămâie plăcut mirositor. Ajută-i pe cei tineri să întemeieze o familie bună şi întăreşte legătura dragostei şi a păcii în familiile dezbinate. Amin.
(Benedictus. Rugăciunile familiei creştine, Ed. "Sapientia", 2011, p. 955-957)