Atunci când ne gândim la Postul Mare, în general, în mintea noastră răsună în mod spontan cuvinte precum: cruce, jertfă, renunţare, post, austeritate, pomană. Este adevărat că toate acestea sunt realităţi pozitive, care caracterizează în mod tradiţional timpul Postului Mare.

Totuşi, este important să nu ne oprim aici şi să nu reducem acest timp exclusiv la anumite acte de mortificare sau de caritate. Postul Mare este mult mai mult decât atât. Nu este un timp al tristeţii, ci al bucuriei şi al regăsirii de sine în prezenţa lui Dumnezeu şi în comuniunea fraţilor. Este un timp favorabil, un kairos, pe care Biserica, în înţelepciunea sa, ni-l propune an de an pentru a primi harul Domnului şi a experimenta iubirea şi milostivirea sa.

Ritmul vieţii de fiecare zi, oboseala, egoismul sau rutina ne pot îndepărta de Dumnezeu, după cum ne pot îndepărta şi pe unii de alţii. Tocmai de aceea Postul Mare este un timp binecuvântat, care ne invită pe toţi - nu individual, ci împreună - să parcurgem un itinerar de credinţă, de convertire, de redescoperire a iubirii lui Dumnezeu, care nu oboseşte să ne caute pentru a ne împărtăşi iertarea sa.

Papa Francisc, în mesajul de Postul Mare din acest an, ne invită să privim acest timp ca un timp de har, în care să întreprindem un adevărat itinerar spre libertate.

Doresc să vă încredinţez trei verbe, pe care să ni le însuşim în Postul Mare:

Să ne oprim!

Pentru a ne putea da seama de sclaviile noastre şi pentru a regăsi drumul spre libertate, este nevoie, înainte de toate, să ne oprim. Să ne oprim, mai ales, în rugăciune şi în reculegere interioară, lăsându-ne atinşi de privirea milostivă a lui Dumnezeu. Să ne oprim din agitaţia vieţii de fiecare zi pentru a găsi mai mult timp pentru Domnul, pentru noi înşine, pentru familia şi prietenii noştri, pentru cei care suferă şi au nevoie de sprijinul nostru. Să ne oprim pentru a ne odihni şi a regăsi bucuria de a merge înainte cu curaj. În tăcere, să intrăm în noi înşine, să ne eliberăm de superficialitate şi egoism şi să-i facem loc lui Dumnezeu.

Să ascultăm!

Să-l ascultăm, înainte de toate, pe Dumnezeu care doreşte să vorbească inimilor noastre prin cuvântul său. În acest sens, să găsim timp pentru a participa cât mai des la Sfânta Liturghie şi la devoţiunea Căii sfintei cruci. Să-i permitem Domnului să ne vorbească, să ne aline, să ne încurajeze. Cuvântul său nu ameninţă şi nu răzvrăteşte. Cuvântul său este plin de iubire şi compasiune.

Dar, în acelaşi timp, să-i ascultăm şi pe fraţii noştri. Suntem obişnuiţi să vorbim şi vrem să ne facem auziţi. Mai ales în Postul Mare să încercăm să lăsăm mai mult spaţiu celorlalţi, ascultându-i. Să-i ascultăm în special pe cei care trec prin momente de dificultate din cauza bolii, a singurătăţii, a vârstei înaintate. Poate sunt persoane cu care nu mai vorbim de ani de zile.

Să mergem împreună!

Oprindu-ne, ascultând glasul Domnului şi ascultându-ne unii pe alţii, ne vom redescoperi drept Biserică, familie a lui Dumnezeu, chemată să meargă împreună prin pustiul acestei vieţi, pentru a ajunge la Ierusalimul ceresc. Să nu lăsăm ca oboseala, temerile şi prejudecăţile noastre să ne blocheze calea pe care o avem de parcurs împreună cu bucurie.

Domnul să ne dea harul de a ne opri şi a asculta, precum şi bucuria de a merge cu curaj împreună, reînnoiţi de iubirea sa, spre marea sărbătoare a Învierii şi spre învierea noastră sufletească.

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi