Dr. Bianca Hanganu
În cele mai simple cuvinte, un toxic este o substanţă care, odată pătrunsă în organism, perturbă funcţionarea şi structura organelor şi a sistemelor, determinând stare de intoxicaţie.
Cea mai simplă clasificare a toxicelor este în funcţie de provenienţa lor: naturale sau artificiale (în totalitate sau parţial). Cele naturale pot fi de origine vegetală - cum e mătrăguna (de fapt, atropina din mătrăgună), animală - cum e veninul, chimică - un exemplu fiind arsenul.
Toxicitatea sau caracterul toxic al unei substanţe este condiţionat de o serie de factori:
• organismul asupra căruia acţionează: unele substanţe sunt toxice doar pentru animale, neavând niciun efect atunci când intră în contact cu organismul uman (de exemplu, cele mai multe dintre insecticide); altele care sunt toxice doar pentru om, neavând niciun efect asupra animalelor (de exemplu, mătrăguna este mortală în cazul ingestiei de către om, dar păsările şi mamiferele o consumă fără să le afecteze în vreun fel);
• doza: anumite substanţe sunt toxice într-o cantitate foarte mică (de exemplu, toxina botulinică, produsă de o bacterie, despre care oamenii de ştiinţă sunt de acord că e cea mai toxică substanţă cunoscută); pentru alte substanţe, efectul devine toxic în cantităţi mari (de exemplu, pentru medicamente, atunci când se iau în doză mai mare decât cea recomandată);
• combinarea a doi toxici, care se potenţează unul pe celălalt: de exemplu, alcool şi medicamente care deprimă sistemul nervos central (cum e diazepamul). Ambele deprimă sistemul nervos central, acolo unde sunt centrii vitali - cei care controlează respiraţia şi activitatea inimii;
• starea de agregare a toxicului: de exemplu, mercurul, sub formă metalică este netoxic, însă sub formă de vapori devine periculos. Dacă este inhalat sau ingerat, mercurul poate conduce la tulburări neurologice grave, iar la copii împiedică dezvoltarea corespunzătoare;
• toleranţa, adică apariţia fenomenului de obişnuinţă a organismului la acţiunea unui toxic atunci când este administrat în doze mici (sau din ce în ce mai mari) în mod repetat;
• hipersensibilitatea organismului la un anumit toxic: situaţia opusă toleranţei, atunci când persoana riscă să moară la primul contact cu substanţa respectivă, oricât de mică ar fi doza. Este asimilată unei reacţii alergice, cu apariţia şocului anafilactic. Acesta trebuie recunoscut, pentru că necesită intervenţie medicală de urgenţă. Manifestările includ dificultăţi de respiraţie, diaree, erupţii apărute pe piele sub formă de pete roşiatice, edeme (umflarea feţei, a buzelor, a pleoapelor, a mucoasei de la nivelul căilor respiratorii, putându-se ajunge la blocarea completă a acestora, cu asfixie), rinită (scurgeri clare din cavitatea nazală), congestia conjunctivei (aspect de ochi roşii). Tensiunea arterială scade foarte mult, existând risc de colaps, cu deces;
• calea de pătrundere: unele substanţe sunt toxice numai atunci când se administrează pe anumite căi. De exemplu, veninul de şarpe nu are niciun efect dacă este ingerat, ci este toxic atunci când pătrunde prin muşcătura de şarpe. Medicamentele care nu sunt administrate pe calea corectă, ar putea avea efecte negative sau ar putea să nu îşi facă efectul (ambele situaţii fiind periculoase). De exemplu, insulina îşi reduce mult efectul dacă este administrată pe cale orală (adică ingerată), comparativ cu injectarea sub piele;
• alţi factori: vârsta persoanei (unele substanţe sunt mai periculoase la copii), sexul persoanei (unele toxice sunt mai periculoase la femei), prezenţa bolilor (scad rezistenţa organismului), apartenenţa populaţională (de exemplu, la orientali, care au anumite particularităţi genetice, poate apărea o reacţie gravă a organismului după ingestia unei cantităţi foarte mici de alcool).
După cum spunea Paracelsus acum mai bine de jumătate de mileniu, "toate substanţele sunt toxice. Nu există niciuna care să nu fie otravă. Doza corectă diferenţiază otrava de remediu". Să avem grijă de sănătatea noastră!
