Vizita papei a pus în lumină credinţa celor mici şi simpli

Interviu cu pr. Daniel Iacobuţ, realizat de pr. Claudiu Bulai

Anul acesta, la 1 iunie, se împlinesc cinci ani de la vizita Papei Francisc la Iaşi. A fost un moment cu totul special şi cu o bogată încărcătură spirituală. Vă invit să ne reamintim de acel moment prin intermediul unui dialog cu pr. Daniel Iacobuţ, paroh în parohia catedralei şi decan de Iaşi.

- Luna aceasta se împlinesc 5 ani de la vizita Papei Francisc la Iaşi. Care este primul gând care vă vine în minte când vă amintiţi de acel moment?

Este un gând plin de lumina recunoştinţei: am convingerea că am trăit cu toţii un eveniment care are puterea de a continua să ne hrănească inima şi mintea încă mulţi ani înainte, nu doar pe cei cinci care au trecut. Papa Francisc ne-a uimit pe toţi cu simplitatea, spontaneitatea şi profunzimea gesturilor şi a cuvintelor sale. În felul acesta a dat mărturie despre prospeţimea pe care o aduce credinţa şi evanghelia în viaţa celor care cred. Simt recunoştinţă, în acelaşi timp, pentru modul cu totul special în care participanţii la eveniment au ştiut să trăiască acele clipe de har: perseverenţă atunci când au fost încercaţi de furtună, reculegere atunci când au primit icoana Maicii Domnului de la Cacica, bucurie şi entuziasm când l-au primit pe papa, comuniune şi pace către finalul întâlnirii.

- Care moment v-a impresionat cel mai mult din timpul vizitei Papei Francisc la Iaşi?

În primul rând, momentul în care am cântat cu toţii imnul învierii "Cristos a înviat". Era chiar la începutul întâlnirii, după salutul PS Petru Gherghel şi al cuplului de tineri care au întruchipat gazdele. Ne-am ridicat cu toţii în picioare şi am cântat cu toată inima "Cristos a înviat", în timp ce soarele mângâia blând chipul papei care citea versurile traduse în limba italiană din broşura sa. Eram acolo cu urmaşul apostolului Petru, cel chemat să dea mărturie exact despre speranţa pe care o seamănă învierea în viaţa credincioşilor. Eram acolo romano-catolici, ortodocşi, greco-catolici, toţi eram uniţi de vestea învierii lui Isus. Am trăit atunci un sentiment asemănător cu cel de la vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, când din mulţimea din Parcul Izvor a izbucnit strigătul comun: "Unitate! Unitate". În ambele vizite Duhul ne-a adunat împreună pentru a ne transmite puterea credinţei şi a unităţii şi pentru a ne arăta orizontul comun către care avem nevoie să ne îndreptăm. În al doilea rând, am rămas impresionat de momentul în care Papa Francisc a sărutat mâna soţilor Elisabeta şi Ioan Balan. Aceştia dăduseră propria mărturie de credinţă în faţa papei şi apoi au mers să îl salute, sărutându-i mâna. Surpriza imensă a fost reacţia papei: el însuşi a voit să le sărute mâna cu un respect şi o delicateţe care m-au impresionat profund. Am întrezărit în acel gest recunoştinţa papei faţă de toţi oamenii din poporul nostru care şi-au trăit credinţa în spirit de jertfă şi de iubire, crescându-şi copiii şi nepoţii în dragostea lui Dumnezeu.

- Cu ce aţi rămas după această întâlnire cu papa acasă la noi?

Am rămas cu două îndemnuri din minunatul său discurs: "Astăzi este rândul nostru să dăm mărturie şi să ne decidem să semănăm" şi "Fericirea personală se realizează făcându-i fericiţi pe ceilalţi. Toate celelalte sunt poveşti". Prima frază a devenit un motor care, la îndemnul PS Iosif Păuleţ, a pus în mişcare planul pastoral al diecezei noastre din ultimii trei ani: "Uniţi în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria evangheliei". De fapt, multe cuvinte din discursul papei au devenit motiv de reflecţie şi proiectare pentru toţi membrii Secţiunii Pastoraţie din dieceza noastră, care au propus acest plan pastoral. A doua frază a devenit pentru mine un îndemn plin de realism la slujirea credinţei şi a bucuriei celorlalţi.

- Sunteţi profesor de liturgică şi aţi fost implicat în pregătirea întâlnirii cu papa la Iaşi. Care a fost scopul acesteia?

Deşi întâlnirea de la Iaşi nu a fost în sine o acţiune liturgică, am trăit cu toţii un profund moment de comuniune cu Dumnezeu şi cu toţi participanţii. Eram în preajma Rusaliilor şi ne simţeam asemenea apostolilor uniţi în rugăciune împreună cu Sfânta Fecioară în aşteptarea revărsării Duhului Sfânt. De aceea a fost adusă icoana sanctuarului nostru diecezan de la Cacica, iar întâlnirea a avut un profund caracter marian. De fapt, ea s-a încheiat cu un act de consacrare către Sfânta Fecioară a tuturor tinerilor şi a familiilor din ţara noastră. Acel act de încredinţare a fost trăit cu multă devoţiune de către Papa Francisc şi ne-a dăruit bucuria de a ne simţi încă o dată ocrotiţi de Maica Domnului. Alături de consacrarea la Sfânta Fecioară, întâlnirea a cuprins şi un text din Scriptură, cel al Rusaliilor, şi o rugăciune a credincioşilor în mai multe limbi, în care ne-am rugat pentru toate situaţiile concrete din viaţa credincioşilor noştri.

- Care au fost reacţiile pe care le-aţi primit de la participanţi?

Cred că încă suntem într-un proces de culegere a reacţiilor celor care au participat la întâlnirea de la Iaşi. Imediat după întâlnire, cei mai mulţi l-au lăudat pe Dumnezeu pentru că au fost contemporani cu un asemenea moment istoric. Cu toţii erau conştienţi că acele clipe au fost un dar cu totul special al Providenţei. Apoi, mulţi mi-au mărturisit că au fost impresionaţi de smerenia papei, de determinarea sa în a ajunge la bolnavii din catedrală, de spontaneitatea cu care a mărturisit despre acea bătrânică ce întindea un copil spre binecuvântare, de profunzimea şi claritatea discursului şi îndemnurilor sale. Ecouri ale acestei vizite au apărut şi la mai mult timp după aceea, când mai multe persoane şi-au luat în serios viaţa de credinţă şi au făcut un parcurs responsabil de apropiere de Biserică şi de Dumnezeu.

- La final, vă rog să lăsaţi un mesaj pentru cititorii noştri la împlinirea a cinci ani de la întâlnirea istorică dintre Sfântul Părinte şi credincioşii din Dieceza de Iaşi.

Să preţuim gesturile mici de credinţă, situaţiile care nu par importante, persoanele care nu sunt mereu în prim-planul vieţii. Îmi dau seama că papa a vizitat o turmă mică, precum este Biserica Romano-Catolică din Moldova, pentru că vrea să ajungă la toate periferiile, pentru că a ales să viziteze nu marile ţări catolice, ci acele porţiuni din poporul lui Dumnezeu care nu sunt în vizorul tuturor. Vizita lui a pus în lumină credinţa celor mici şi simpli. De aceea, cred că ar putea fi un îndemn potrivit pentru toţi să intrăm în acest stil de a arăta preţuire pentru persoanele sau situaţiile care sunt în planul secund al marilor evenimente, dar care de fapt mişcă istoria din interiorul ei.