de pr. Adrian Blăjuţă

În perioada 16-19 mai a acestui an, Dieceza Romano-Catolică de Iaşi a organizat mai multe evenimente care au marcat aniversări importante în viaţa Bisericii noastre locale. Printre acestea, alături de cea de-a 10-a aniversare a beatificării episcopului martir Anton Durcovici, s-au împlinit 25 de ani de la prima vizită istorică a unui papă în România, cea din 7-9 mai 1999, a Sfântului Ioan Paul al II-lea, dar şi cea a Papei Francisc, din perioada 31 mai - 2 iunie 2019.

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, din cauza circumstanţelor timpului de atunci, a rămas doar la Bucureşti, manifestându-şi părerea de rău că nu a putut să meargă şi să viziteze diferitele zone ale României.

Însă mare a fost bucuria a peste 500.000 de persoane care au avut şansa să-l întâlnească pe Papa Francisc în localităţile: Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, cu toţii reunindu-se sub motoul Să mergem împreună!.

În a doua zi a vizitei, pe 1 iunie, Sfântul Părinte a fost la Iaşi, întâlnindu-i pe cei peste 100.000 de oameni care au dorit să răspundă invitaţiei sale de a merge împreună, primindu-l cu emoţie şi cu mult zâmbet pe chip şi în suflet, înfruntând ploaia şi grindina care păreau că vor să întunece sărbătoarea. Însă, imediat ce Sfântul Părinte a călcat pe pământul Iaşiului, soarele şi-a făcut simţită prezenţa spulberând norii de pe cer şi neliniştea din inimi.

Papa s-a rugat, a întâlnit bolnavii în Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, dând la o parte protocolul stabilit din timp, i-a întâlnit pe copii de ziua lor, dar şi pe tineri şi familiile adunate în piaţa din faţa Palatului Culturii, a dat mâna cu mulţi dintre ei, a ascultat două mărturii şi i-a binecuvântat pe toţi. Toate acestea, sub privirea Sfintei Fecioare Maria, reprezentată de icoana de la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, care a stat mai multe zile în catedrală, pentru ca în ziua întâlnirii cu papa să fie purtată într-o procesiune emoţionantă pe scena de la Palat.

Peste 200 de persoane din şase coruri din dieceză au animat cântarea, printre melodiile interpretate remarcându-se imnul cu motoul vizitei Papei Francisc în România Să mergem împreună şi Cristos a înviat.

Se împlinesc cinci ani de la această vizită care ne-a lăsat o mare moştenire spirituală, socială şi culturală, dar mai ales a lăsat o amprentă puternică în inimile noastre, ale atâtor români care l-am întâlnit pe papa. Românii au dovedit încă o dată ospitalitatea cu care sunt cunoscuţi şi care nu va putea fi uitată niciodată de păstorul Bisericii Catolice, reprezentantul lui Cristos, aşa cum ne-a şi arătat de mai multe ori în diferite momente. Cred că această vizită ne-a arătat încă o dată, prin cuvinte şi gesturi concrete, că tare frumos ne şade atunci când mergem împreună, împreună ca creştini de diferite confesiuni, dar şi oameni de diferite condiţii sociale.

M-am simţit cu adevărat binecuvântat să fac parte din echipa care a coordonat organizarea la nivel local, la Iaşi, a sărbătorii întâlnirii cu Papa Francisc, la care s-au alăturat atâtea persoane ca într-un frumos mozaic format din oameni inimoşi din toate structurile şi categoriile sociale, persoane care au pus inimă pentru a face ca primirea Papei Francisc să fie cât mai prietenoasă şi mai frumoasă.

Sărbătoarea întâlnirii cu Papa Francisc la Iaşi a fost trăită la cote intense şi maxime acum cinci ani, însă ecourile şi mesajul încredinţat continuă prin noi, prin tot ceea ce facem ca să punem în practică îndemnurile sale pentru ca toţi Să mergem împreună!.