de pr. Iosif Dorcu
Sanctuarul Sardhana, situat în apropierea capitalei New Delhi, în statul Uttar Pradesh, este considerat cea mai mare biserică din nordul Indiei. Cele două turnuri, care se înalţă ca două săgeţi spre cer, se pot observa de la mare distanţă, mai ales că se află într-un ţinut de şes. Localitatea a fost fondată de austriacul Walter Reinhardt, care îşi va schimba numele în forma indiană Samru. El s-a căsătorit cu o artistă indiană, Farzana, care a devenit prinţesă sub numele de Begum Samru.
La trei ani după moartea soţului s-a convertit la catolicism în anul 1781. A propus apoi să se construiască o mare biserică, dar să fie o copie a Bazilicii "Sfântul Petru" din Roma, ceea ce în mare parte s-a reuşit, prin cele 18 coloane care mărginesc partea de la intrare, şi să fie dedicată Sfintei Fecioare Maria a Harurilor. Lucrarea a fost încredinţată arhitectului italian Antonio Reghelini şi a fost terminată în anul 1822. La intrare, pe o placă de marmură, sunt inscripţionate aceste cuvinte în limba latină: "Dumnezeului mare şi bun! Preamărita doamnă Ioana Samru, suverană a Sardhanei, a înălţat această biserică din fonduri proprii, a dedicat-o şi a pus-o, urmând ritul romano-catolic, sub patronajul Fecioarei Maria, Maica lui Dumnezeu. Anul Domnului 1822".
Ea a dorit să fie înmormântată în partea stângă a altarului, iar monumentul funerar din marmură de Carrara, ornamentat cu statui, are o înălţime de 5,5 m.
În jurul altarului alb se pot vedea mozaicuri admirabile, realizate din pietre semipreţioase, aşa cum sunt şi la Taj Mahal.
Deasupra tabernacolului de mari dimensiuni este amplasată statuia Sfintei Fecioarei Maria a Harurilor. Şi uşile bisericii sunt interesante: deşi sunt din lemn, par a fi dintr-un metal strălucitor.
În anul 1955, ÎPS Evangelista Latino Enrico Vanni, OFMCap., arhiepiscop de Agra, era în pelerinaj la Livorno (Italia), la sanctuarul Montenero, dedicat Fecioarei Harurilor. A fost atât de impresionat de icoana miraculoasă, încât a cerut o copie şi pentru sanctuarul său din Sardhana. Italienii au găsit imediat un bun pictor care a realizat icoana. Pruncul Isus se ţine cu mâna dreaptă de rochia mamei, iar cu mâna stângă ţine o sfoară de care este legată o pasăre (se spune că pasărea este simbolul sufletului). Ulterior, creştinii din Livorno au oferit două coroane de aur pentru Isus şi Maria. Episcopul Vanni, mergând în audienţă la Papa Pius al XII-lea, la 25 septembrie 1955, a cerut să-i binecuvânteze icoana. A mers cu ea apoi şi la Padre Pio. Acesta a îmbrăţişat icoana promiţând să se roage Sfintei Fecioare, pentru ca ea să fie generoasă cu copiii săi din India.
La 7 noiembrie 1957, a fost o excepţională sărbătoare: o procesiune imensă s-a format de la catedrala din Meerut până la Sardhana. În aceeaşi zi, un copil, căruia medicii nu-i mai dădeau nicio şansă, a fost vindecat în mod miraculos.
Papa Ioan al XXIII-lea a oferit, în anul 1960, o lumânare de mari dimensiuni, care se păstrează şi astăzi, iar la 19 decembrie 1961 a ridicat sanctuarul la rang de basilica minor spunând: "Este unul dintre cele mai strălucite sanctuare". După ce s-a dislocat o mare cantitate de pământ în timpul lucrărilor, au apărut două frumoase lacuri. Pe aleea principală se pot vedea staţiunile Căii sfintei cruci şi 20 de plăci cu misterele Rozariului.
Sardhana a cunoscut un avânt al pelerinajelor în jurul anului 1950, la declararea dogmei Înălţării Sfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer, dar şi mai mult în anul 1954, la centenarul dogmei Neprihănitei Zămisliri.
Pelerinajele cele mai cunoscute sunt pe parcursul lunii noiembrie, când vin sute de mii de pelerini, mai ales din partea de nord a ţării, dar curios este că vin foarte mulţi necreştini, hinduişti şi musulmani.
