de pr. Petru Ciobanu
De şapte decenii papii nu-şi mai păstoreau turma de la Roma, ci din Avignon, sudul Franţei, unde şi-au ridicat un impozant palat ce poate fi admirat şi astăzi. Dar venise clipa să se pună capăt "captivităţii babiloniene" a papalităţii şi urmaşul Sfântului Petru să revină în Cetatea Eternă, adevăratul şi unicul centru al Bisericii Occidentale. Şi acest pas l-a făcut Papa Grigore al XI-lea.
Grigore al XI-lea, pe numele său Pierre Roger, s-a născut în jurul anului 1330 în castelul Maumont, în regiunea Limousin din Franţa, în nobila casă a conţilor de Beaufort, în familia lui Guillaume Roger şi Maria de Chambon, avându-l ca unchi pe Papa Clement al VI-lea (1342-1352). A urcat cu rapiditate treptele slujirii ecleziastice, la doar 19 ani Clement al VI-lea creându-l cardinal-diacon cu titlul de "Santa Maria Nova". A studiat dreptul şi teologia la Universitatea din Perugia, fiind, între anii 1348-1370, arhipreot al Bazilicii "Sfântul Ioan" din Lateran, apoi, din 1368 şi până în 1370, şi al Bazilicii "Sfânta Maria cea Mare". Din 1357 şi până în 1364, a îndeplinit şi misiunea de prior al mănăstirii "Sfântul Martin" din Mesvres, în Franţa.
La moartea Fericitului Papă Urban al V-lea (1362-1370), la 30 decembrie 1370, a fost ales cel de-al 201-lea urmaş al Sfântului Petru. Dar pentru că nu era nici măcar preot, în cele câteva zile care au precedat încoronarea cu tiara pontificală la 5 ianuarie 1371, a primit hirotonirea preoţească şi consacrarea episcopală.
Deşi cu o constituţie fizică slabă, a dat dovadă de multă energie în cârmuirea Bisericii, luptând în anii pontificatului său împotriva familiei Visconti din Milano, care voia să pună mâna pe Piemont şi Romagna, împotriva Florenţei, dar şi împotriva ereziei valdensilor, care făcea ravagii în Franţa, a begarzilor, beghinelor şi flagelanţilor din Germania, iar în anul 1373 a condamnat tezele ereticului englez John Wycliff. Spirit pacific, a căutat să readucă pacea între Franţa şi Anglia, antrenate de mai mult de trei decenii în Războiul de 100 de Ani.
Marele merit al lui Grigore al XI-lea este readucerea scaunului pontifical la Roma, iar în această întoarcere rolul major l-a avut Sfânta Ecaterina din Siena, care nu doar că i-a adresat numeroase scrisori, ci ea însăşi a făcut drumul până la Avignon pentru a-l convinge pe papă de necesitatea revenirii în Cetatea Eternă. Plecat la 13 septembrie 1376 din Avignon, Grigore al XI-lea şi-a făcut intrarea triumfală în Roma la 17 ianuarie 1377. Constrâns de o revoltă a romanilor, s-a refugiat la Anagni, după care a convocat la Sarzana o conferinţă pentru pacificarea Italiei, însă, în timpul lucrărilor acestei conferinţe, a murit în noaptea dintre 26 şi 27 martie 1378, fiind înmormântat în Bazilica "Sfânta Francesca Romana", cunoscută şi ca "Santa Maria Nova".
Pentru spaţiul românesc, Grigore al XI-lea are importanţa sa, el fiind cel care, la 25 ianuarie, îl felicita pe domnul Moldovei Laţcu (cca 1365 - cca 1374) pentru convertirea sa la catolicism şi îl îndemna la statornicie în noua credinţă. Deşi îi cerea lui Laţcu să-şi convingă soţia să treacă la catolicism, îi scria, totodată, că "nu avem de gând să te constrângem să o respingi [pe soţia ta]", recunoscând legitimitatea copiilor rezultaţi din această căsătorie. La 9 martie 1371, la cererea aceluiaşi domn, Grigore al XI-lea a înfiinţat Episcopia de Siret, care l-a avut ca prim episcop pe Andrei Jastrzębiec sau Andrei de Cracovia. Acelaşi papă, în intenţia de a restabili Episcopia Milcoviei, l-a numit ca titular al acestui sediu pe Nicolae de Buda, iar la 16 iulie 1372, Grigore al XI-lea le permitea franciscanilor să zidească mănăstiri "în oraşele lui Basarab", adică în Muntenia.
