"Fie-vă dragi copiii!"

de pr. Petru-Sebastian Tamaş

Nică, cine te priveşte doar prin lupa Amintirilor din copilărie e tentat să te considere un contestatar al şcolii. Puţini ştiu că, peste ani, te-ai dedicat ei în întregime, fiind îndrăgostit de şcoală şi de copii.

Într-o epocă precum a noastră, în care învăţământul era în suferinţă, ai fost un pedagog în adevăratul sens al cuvântului. Datorită ţie, în anul 1868, avea să vadă lumina tiparului primul abecedar românesc modern, în grafie latină: "Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară". În Amintiri din copilărie, tu n-ai detestat şcoala şi oamenii, ci metodele ineficiente, căci erau şcoli înainte de a exista profesori instruiţi. Scriitorul Jean Bart, fostul tău elev, te descrie ca pe "un om veşnic cu zâmbetul pe buze, care radia pretutindeni aceeaşi bucurie, şi în clasă, şi pe stradă". Te apreciau şi elevii de la Institutul Pedagogic din Iaşi, care doreau să preia din ideile tale revoluţionare: "Îi era drag că ne ducem să-i furăm meşteşugul". Iar meşteşugul învăţătorului Creangă consta în lucruri simple, desprinse, unele dintre ele, din înţelepciunea populară: "Fie-vă dragi copiii, purtaţi-vă cu ei blând, învăţaţi-i ce e de folos, fiţi drepţi şi-ţi vedea că nu-s sălbatici. Schimbaţi-le des ocupaţia, jucaţi-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii şi tu copil. Nu vă vărsaţi veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat".

Inspiraţia de natură creştină a acestei viziuni pedagogice este evidentă. Formarea teologică a lăsat o amprentă puternică asupra "învăţătorului şi scriitorului" din tine. Nimeni nu ne-a învăţat mai bine ca Isus arta de a fi profesori. La ce folos cuvintele, dacă ele sunt contrazise de propriile fapte? La ce folos înalta ştiinţă, dacă lipseşte dragostea? La ce folos să urci în topuri şi ierarhii, dacă semeni neghină şi inspiri răutate? De la înălţimea crucii, Isus, marele învăţător al tuturor timpurilor, predă cea mai frumoasă lecţie de pedagogie: nu există educaţie fără iubire. Vrei să educi? Vrei să transformi inimi şi minţi? Fă-l pe celălalt să simtă că este iubit!

Lecturând o scrisoare pe care i-ai trimis-o marelui critic şi ministru al Instrucţiunii Publice, Titu Maiorescu, cel care te-a apreciat enorm ca învăţător, am descoperit la tine o mare sensibilitate pentru săraci. Ai exploatat cele mai fine registre ale scrierii pentru a sensibiliza inimile şi a ajuta copiii săraci: "Stimabile domnule Maiorescu, dacă am îndrăznit a recurge la generozitatea d-voastre pentru [...] am ştiut cărei inimi mă adresez. Şi câţiva franci sunt de ajuns unei familii sărace şi nenorocite pentru pâine de azi pe mâne. Ceea ce vă lasă inima să daţi cu împrumutare lui Dumnezeu [...], care v-a împodobit cu atâtea haruri".

Doar cel care a experimentat sărăcia poate înţelege cu adevărat ceea ce este în inima unui sărac. Iar tu, Nică, ai ştiut ce înseamnă aceasta. Dar ştii tu cine a fost cel mai sărac dintre săraci? Cel care a lăsat cerul pentru a coborî între noi pe pământ. El a înţeles ca nimeni altul cât de sărac e pământul şi omul fără cer. Cea mai mare bogăţie a unui pământean e cerul. Dacă eşti educator, învăţător, profesor, şi eşti sensibil la sărăcia elevilor tăi, nu uita că cel mai sărac elev este cel fără cer. Dacă vă iubiţi elevii, învăţaţi-i despre cer. Dacă vă atinge sărăcia lor, aţi face bine să le daţi un colţ de cer!

Rugăciunea profesorului

Tată ceresc, fă-mă capabil să predau înţelepciunea, ca să-i ajut pe elevi să-şi modeleze mintea. Fă-mă capabil să predau adevărul, ca să-i ajut pe elevi să-şi modeleze conştiinţa. Încurajează-mă să predau cu viziune, ca să-i ajut pe elevi să-şi modeleze viitorul. Dă-mi putere să predau cu iubire, ca să-i ajut pe elevi să modeleze lumea. Amin.